Ce a apucat-o pe mama? Pare gata-gata să explodeze.
— De ce nu vă rezolvaţi voi problemele între voi – să mă lăsaţi pe mine în pace?
— N-am cum, din moment ce refuză să-mi vorbească.
Iese în trombă din bucătărie. Înşfac o şapcă cu cozoroc şi ochelarii de soare şi mă grăbesc să ies pe uşă înainte să se întoarcă şi să mă
piseze cu alte întrebări la care nu vreau să răspund.
Prind de mountain bike remorca în care ţin echipamentul şi pedalez cale de două cvartale spre prima curte de pe listă. Ajung la câteva minute după ora planificată. Doamna Joffrey stă în picioare pe verandă. Poartă o rochie portocalie şi pantofi cu toc portocalii şi învârte în mână un lanţ de chei.
— ’Neaţa, doamnă, spun în timp ce împing maşina de tuns iarba pe aleea circulară.
31
Mă priveşte încruntată şi gura îi brăzdează faţa ca o tăietură roşie, iar cheile i se rotesc în mână ca un cerc hula-hoop.
Mă opresc în capătul aleii pentru a mă gândi la următoarea mişcare. E a doua femeie pe ziua de azi care e supărată pe mine. Şi, tot pentru a doua oară pe ziua de azi, nu din vina mea. Dar nu am încotro, am cinci curţi de aranjat, aşa că sunt obligat să dreg lucrurile.
— Scuze.
— Bine, Mark. Dar să nu se mai repete. Prinde cheile în podul palmei şi gesticulează spre o masă de răchită. Ai cecul acolo.
Grozav. Înapoi pe teren sigur.
— Mersi.
Coboară tropăind treptele din lemn şi-mi face semn cu degetul.
— Mai am pentru tine câteva instrucţiuni despre care n-am apucat să discutăm ieri. Vino după mine.
Intră în garaj şi arată spre o mătură prăpădită.
— Nu vreau să foloseşti aspiratorul de frunze. Mătură aleea înainte de a strânge gunoiul în saci.
— OK.
Dumnezeule, de ce?
— Şi când vei tăia tufele de ilice…
Tăierea tufelor nu a făcut parte din înţelegere.
— … foloseşte foarfeca de mână.
Foarfeca de mână?
Bate cu degetul în ceasul de la mână.
— Mă întorc într-o oră.
— Voi fi aici.
Gata să-ţi explic cum trebuie formulate cererile speciale, adaug în gând.
Doamna Joffrey mă ocoleşte şi se strecoară în Volvo-ul ei.
Termin de tuns gazonul şi de aranjat curtea din spate şi mă
concentrez pe curtea din faţă, încercând să nu mă gândesc la cât de tare îmi dau programul peste cap sarcinile astea suplimentare. Din fericire, ceilalţi clienţi ai mei din ziua de marţi au serviciu, aşa că nu 32
le pasă la ce oră ajung la ei acasă, atâta timp cât îmi fac treaba.
Aproape că am terminat cu tunsul gazonului, când remarc trecând pe stradă o maşină; e imaginea familiară – şi deloc bine-venită – a unui Mini Cooper. Se opreşte scrâşnind din roţi în spatele remorcii mele.
Nu-i a bună. Alexis ar trebui să ştie că nu-i în regulă să mă
urmărească atunci când sunt la muncă.
Aud portiera trântindu-se.
— Mark?
Opresc maşina de tuns iarba, mă îndrept de spate şi încerc să nu iau în seamă gheara care mi s-a pus în piept.
Alexis studiază firele de iarbă proaspăt tăiate şi nu tocmai potrivite ca să se avânte pe ele cu tenişii ei cei albi ornaţi cu paiete.
Treaba ei. N-am de gând să mă apropii nici cu un milimetru.
