M-am gândit la povestea lui Grace. Se gândise că Hope o ducea mai bine ca niciodată când se alăturase prima oară noului grup. În primul rând, renunțase la heroină, o provocare aproape insurmontabilă.

— Mi-aduc aminte cum pielea ei arăta mai bine, ne spusese Grace. Și ochii ei. Nu știu cum anume, dar erau diferiți. Am simțit că mi-am recăpătat sora. Patru luni mai târziu, era moartă.

Murise dintr-un accident, o hemoragie internă ca urmare a

„pedepselor”. Restul așezării din Noul Eden dispăruse în flăcări atunci când investigația celor de la FBI se apropia din ce în ce.

Tot ceea ce ne spusese Grace era probabil grozav pentru intriga inițială a lui Gus. Nu era loc de prea multe întâlniri drăguțe și de finaluri fericite. Dar cam ăsta era și scopul. Cercetarea din seara aceasta fusese pentru mine, să-mi pun creierul pe drumul care duce la personaje și situații ce s-ar potrivi în cartea pe care o scriam.

— Trebuie să ne oprim pentru benzină, a spus Gus și a ieșit de pe autostradă, intrând într-o benzinărie Shell pustie.

De jur împrejur nu se întindeau decât kilometri întregi de câmpuri uscate.

Am coborât din mașină să-mi dezmorțesc puțin mâinile și picioarele cât Gus punea benzină. Noaptea răcorise aerul, dar nu cu mult.

— Ăsta e unul dintre locurile în care îți comiți crimele? am întrebat, privindu-l peste mașină.

— Refuz să răspund la întrebare ca să nu încerci să mi-l furi.

— Un motiv bun, am replicat eu, apoi, o clipă mai târziu: Nu te supără? Să trebuiască să trăiești tragedia altcuiva? Vreme de cinci ani?

Vreau să spun că e o perioadă destul de lungă în care să te pui singur la colț.

Gus s-a întors și a pus pompa la locul ei. Când s-a rotit cu fața spre mine, și-a concentrat atenția asupra capacului de la rezervor, pe care l-a răsucit până l-a închis.

— Toată lumea trece prin rahaturi, January. Uneori, să te gândești la ale altuia e de-a dreptul o ușurare.

— În regulă, am zis eu. Aștept.

Gus a ridicat din sprâncene, iar gura lui sexy și rea i s-a destins.

— Ce anume?

Eu mi-am încrucișat brațele la piept și mi-am sprijinit șoldul de portiera șoferului. Obosisem să fiu eu mereu cea mai jalnică persoană din încăpere. Fata care se îmbăta cu vinul din poșetă. Fata care plânge pe scaunul din dreapta.

— Aștept să-ți aud rahatul ăsta misterios prin care ai trecut tu. Aș

face o pauză de la al meu.

El s-a scărpinat în bărbie, ochii lui negri, lichizi, cercetându-mi chipul.

— Lasă, a făcut el în cele din urmă și s-a îndreptat spre portieră, însă

eu stăteam sprijinită de ea. Îmi stai în drum, a zis el încet.

— Serios?

El s-a întins după mâner, iar eu m-am dat într-o parte ca să-l blochez. Mâna lui m-a atins în schimb pe șold, iar o scânteie fierbinte m-a străbătut pe dată.

— Acum îmi stai și mai mult în drum, a făcut el, pe un ton care părea mai degrabă să spună Te provoc să rămâi acolo.

Obrajii mă ardeau. Mâna lui întârzia încă lângă șoldul meu, de parcă

ar fi uitat că era acolo, însă degetul i-a tresărit, și am știut că, de fapt, nu uitase.

— Doar ce m-ai dus la cea mai deprimantă întâlnire din lume, am zis eu. Ai putea măcar să-mi spui un singur lucru despre tine și motivul pentru care este atât de important subiectul ăsta cu Noul Eden.

El m-a privit lung, sprâncenele arcuindu-i-se a amuzament și ochii scăpărându-i în felul acela injust, de parcă ar fi fost două focuri aprinse.

— N-a fost o întâlnire.

Cumva, reușise să o spună de parcă ar fi fost ceva pervers.

— Corect, tu nu ieși la întâlniri, l-am tachinat eu. Și oare de ce? Din cauza trecutului tău întunecat și misterios?

Zâmbetul sexy și rău i s-a lățit și mai mult.

— Mie ce-mi iese?

S-a apropiat și mai mult, eu am devenit ultra conștientă de fiecare moleculă din spațiul rămas gol dintre noi. Nu mai fusesem atât de aproape de un bărbat de la aventura mea de-o noapte eșuată. Tipul ăla mirosise prea puternic a parfum; Gus mirosea a fum și a ceva dulce, ca bețișoarele parfumate cu aromă de ceva oriental și sărat. Tipul ăla avusese ochii de un albastru-deschis, care erau peste tot pe mine, ca niște limbi băloase de cățeluș – doar că fără nimic frumos și simpatic ca limbile băloase de cățeluș –, în vreme ce privirea întunecată a lui Gus mă

sfredelea ca un tirbușon.

— O conversație animată?

Vocea mi-a părut neobișnuit de joasă.

El a scuturat ușor din cap.

— Spune-mi de ce te-ai mutat aici, iar eu o să-ți spun un lucru despre trecutul meu întunecat și misterios.

M-am gândit la ofertă, după care m-am calmat:

— Tatăl meu a murit. Mi-a lăsat mie casa de vacanță.

Era adevărul, chiar dacă incomplet.

Pentru a doua oară, o expresie nefamiliară i-a apărat scurt pe chip –

simpatie? Poate dezamăgire? – dispărând prea repede pentru ca eu s-o pot desluși.

— Acum e rândul tău, i-am dat eu ghes.

— În regulă, a zis el, cu o voce ușor aspră. Un singur lucru.

Eu am încuviințat din cap.

Gus s-a aplecat înspre mine, apropiindu-și gura de urechea mea într-o manieră conspirativă, răsuflarea lui fierbinte făcându-mi pielea de găină pe ceafă. M-a fulgerat cu o privire piezișă, timp în care cealaltă