Mi-am ridicat privirea și l-am văzut pe Gus sprijinit de balustrada terasei lui. Tricoul lui gri era mototolit, la fel ca toate lucrurile pe care le purta. Hainele lui arătau de parcă n-ajungeau niciodată din coșul de rufe pe umeraș, asta presupunând că treceau între timp pe la spălat. Însă la cât de ciufulit îi era părul, ar fi putut foarte bine doar să se fi trezit din somn de curând.

M-am dus să mă sprijin și eu de balustradă, numai doi metri fiind acum între noi.

— Sper că e despre sensul vieții. Sau despre care e prima carte din seria cu Bridget Jones.

— Aia e, clar, a făcut el. Și vreau să mai știu și dacă trebuie să port smoching diseară.

Eu m-am abținut să nu zâmbesc.

— Aș da o sută de dolari să văd cum arată un smoching sub regimul tău de îngrijire a rufelor. Iar eu sunt extrem de falită, deci chiar spune multe.

El și-a dat ochii peste cap.

— Mie îmi place s-o consider democrația rufelor.

— Știi, dacă o să lași un obiect lipsit de viață să voteze dacă vrea să

fie spălat sau nu, n-o să-ți răspundă.

— January, mă duci la o reinterpretare a balului Frumoasei și Bestiei

sau nu? Încerc să mă organizez aici.

Eu l-am studiat, apoi am zis:

— Bine, îți răspund la întrebare cu o condiție. Spune-mi sincer, ai un smoching?

El m-a fixat cu privirea. După o tăcere prelungă, a oftat și s-a lăsat înapoi pe balustrade. Soarele începuse să apună. Venele lui încordate și mușchii aruncau umbre de-a lungul pielii lui.

— Bine, da. Am smoching.

Eu am izbucnit în râs.

— Serios? Ești vreun Kennedy secret? Nimeni nu are smoching.

— Am fost de acord să răspund la o singură întrebare. Acum spune-mi cum să mă îmbrac.

— Având în vedere că te-am văzut doar în variații aproape imperceptibile ale aceleiași ținute, poți presupune fără teamă că n-aș

plănui nimic care să implice un smoching. Dar asta a fost înainte să aflu că ai unul. Acum nu se mai fac pariuri. Dar, pentru diseară, va fi suficient costumul tău de barman morocănos.

El a scuturat din cap și s-a îndreptat de spate.

— Fenomenal! a exclamat el și a intrat în casă.

În acel moment am știu exact unde să-l duc pe Gus Everett.

#

— Uau, a făcut Gus.

„Bâlciul” pe care îl găsisem la zece kilometri de casa noastră se ținea în parcarea supermarketului Big Lots și încăpea acolo mai mult decât lejer.

— Am numărat atracțiile, a spus Gus. Șapte.

— Sunt mândră de tine c-ai ajuns atât de departe, l-am tachinat eu.

Poate data viitoare poți până la zece.

— Aș fi ajuns și mai departe dacă fumam ceva înainte, a spus Gus.

— E perfect, am replicat eu.

— Pentru ce?

— Pentru îndrăgosteală, fraiere.

Gus a scos un hohot de râs. Aparent, îi descoperisem simțul umorului. M-am simțit puțin prea mândră de mine pentru gusturile mele.

— Haide.

Am simțit junghiul regretului când i-am întins cardul la casierie ca să cumpere două brățări cu intrări nelimitate, însă am fost ușurată când Gus a insistat să și-o cumpere singur pe a lui și încă și mai ușurată când nu a dat să o cumpere și pe a mea.

— Mă gândesc că n-a fost prea romantic, am zis, strecurându-ne prin marea de trupuri adunate în jurul unui joc de aruncat cu mingea în sticlele de lapte.

— Ei bine, norocul tău că asta se apropie destul de mult cu ideea mea de romantism.

A arătat înspre șirul verzui de toalete ecologice de la marginea împrejmuirii. Un adolescent cu pălărie întoarsă se ținea de stomac și se lăsa de pe un picior pe altul în timp ce aștepta ca una dintre toalete să se elibereze, în vreme ce cuplul cu care părea să fie se pupa nevoie mare chiar lângă el.

— Gus, am spus eu pe un ton plat, cei doi se plac atât de mult, încât se sărută la un metru distanță de o grămadă de rahat, literalmente. Asta e practic lecția de comedie romantică a serii! Nu-ți mișcă nimic din inima ta de gheață?

— Inima? Îmi mișcă puțin stomacul. Adică empatizez cu prietenul lor pe care-l taie diareea. Îți poți închipui cât de prost să te simți alături de prietenii tăi, încât o toaletă ecologică să devină un far al speranței? O

piatră de temelie? Un loc unde să-ți odihnești capul obosit? Ce avem noi aici este un viitor existențialist deziluzionat. Poate chiar un scriitor frigid.

Eu mi-am dat ochii peste cap.

— Cam așa a fost mai toată perioada mea din liceu, ca seara tipului ăluia – și mare parte din perioada facultății – și totuși, cumva, am supraviețuit, cu biata inimă fragilă intactă.

— Ei, rahat! a strigat Gus.

— Adică?

— Știu cum erai în facultate, January.

— Asta e cea mai mare exagerare dintre toate pe seara asta.

— Bine, știu puțin despre cum erai, a rectificat el. Faza e că nu erai tocmai a cincea roată la căruță cu diaree. Ai ieșit cu o grămadă. Marco, parcă? Tipul ăla de la atelierul de Ficțiune 400. Și apoi ai fost cu tipul ăla grozav. Studentul care voia să dea la Medicină și care ținea morțiș să