plănui nimic care să implice un smoching. Dar asta a fost înainte să aflu că ai unul. Acum nu se mai fac pariuri. Dar, pentru diseară, va fi suficient costumul tău de barman morocănos.
El a scuturat din cap și s-a îndreptat de spate.
— Fenomenal! a exclamat el și a intrat în casă.
În acel moment am știu exact unde să-l duc pe Gus Everett.
#
— Uau, a făcut Gus.
„Bâlciul” pe care îl găsisem la zece kilometri de casa noastră se ținea în parcarea supermarketului Big Lots și încăpea acolo mai mult decât lejer.
— Am numărat atracțiile, a spus Gus. Șapte.
— Sunt mândră de tine c-ai ajuns atât de departe, l-am tachinat eu.
Poate data viitoare poți până la zece.
— Aș fi ajuns și mai departe dacă fumam ceva înainte, a spus Gus.
— E perfect, am replicat eu.
— Pentru ce?
— Pentru îndrăgosteală, fraiere.
Gus a scos un hohot de râs. Aparent, îi descoperisem simțul umorului. M-am simțit puțin prea mândră de mine pentru gusturile mele.
— Haide.
Am simțit junghiul regretului când i-am întins cardul la casierie ca să cumpere două brățări cu intrări nelimitate, însă am fost ușurată când Gus a insistat să și-o cumpere singur pe a lui și încă și mai ușurată când nu a dat să o cumpere și pe a mea.
— Mă gândesc că n-a fost prea romantic, am zis, strecurându-ne prin marea de trupuri adunate în jurul unui joc de aruncat cu mingea în sticlele de lapte.
— Ei bine, norocul tău că asta se apropie destul de mult cu ideea mea de romantism.
A arătat înspre șirul verzui de toalete ecologice de la marginea împrejmuirii. Un adolescent cu pălărie întoarsă se ținea de stomac și se lăsa de pe un picior pe altul în timp ce aștepta ca una dintre toalete să se elibereze, în vreme ce cuplul cu care părea să fie se pupa nevoie mare chiar lângă el.
— Gus, am spus eu pe un ton plat, cei doi se plac atât de mult, încât se sărută la un metru distanță de o grămadă de rahat, literalmente. Asta e practic lecția de comedie romantică a serii! Nu-ți mișcă nimic din inima ta de gheață?
— Inima? Îmi mișcă puțin stomacul. Adică empatizez cu prietenul lor pe care-l taie diareea. Îți poți închipui cât de prost să te simți alături de prietenii tăi, încât o toaletă ecologică să devină un far al speranței? O
piatră de temelie? Un loc unde să-ți odihnești capul obosit? Ce avem noi aici este un viitor existențialist deziluzionat. Poate chiar un scriitor frigid.
Eu mi-am dat ochii peste cap.
— Cam așa a fost mai toată perioada mea din liceu, ca seara tipului ăluia – și mare parte din perioada facultății – și totuși, cumva, am supraviețuit, cu biata inimă fragilă intactă.
— Ei, rahat! a strigat Gus.
— Adică?
— Știu cum erai în facultate, January.
— Asta e cea mai mare exagerare dintre toate pe seara asta.
— Bine, știu puțin despre cum erai, a rectificat el. Faza e că nu erai tocmai a cincea roată la căruță cu diaree. Ai ieșit cu o grămadă. Marco, parcă? Tipul ăla de la atelierul de Ficțiune 400. Și apoi ai fost cu tipul ăla grozav. Studentul care voia să dea la Medicină și care ținea morțiș să
studieze în străinătate și să facă meditații cu copii săraci și să se cațăre pe
stânci fără cămașă?
Am pufnit.
— Se pare că tu erai mai îndrăgostit de el decât mine.
O sclipire ascuțită și apreciativă a străbătut ochii lui Gus.
— Dar erai îndrăgostită de el.
Desigur că eram. L-am întâlnit în timpul unei bătăi cu bulgări de zăpadă improvizate în campus. Nu mi-aș putea imagina nimic mai romantic decât acel moment, când mă scosese din zăpada în care căzusem, când ochii lui albaștri scânteiau și îmi oferise căciula lui uscată
pentru a o înlocui pe a mea, care era udă de zăpadă.
Nu mi-a luat mai mult decât cele zece minute cât m-a dus acasă, pentru a-mi da seama că el era cea mai interesantă persoană pe care o întâlnisem vreodată. El învăța ca să obțină permisul de pilot și dorea să
lucreze la Urgențe de când, în copilărie, pierduse un văr într-un accident de mașină.
