găsească ceva.

— Cum ar fi? am șoptit eu.

Și-a pus coatele pe masă.

— Cum ar fi lumea despre care scrii tu. Un fel de dovadă. Că nu a fost atât de rea pe cât a părut. Sau poate că a fost mai mult bună decât rea. Ca și cum, dacă am aduna toate astea... tot rahatul și toate afurisitele de flori sălbatice, ar rezulta că lumea e mai degrabă un loc pozitiv.

M-am întins să-i iau mâna, iar el m-a lăsat, ochii lui negri părând blânzi și larg deschiși.

— Când am aflat de aventura tatei, am încercat să fac și eu genul ăla de socoteală, am recunoscut. Cât să fi mințit și să fi înșelat, și totuși să

rămână un tată bun? Cât de mult să se fi încurcat cu Cealaltă Femeie, și totuși încă să o iubească pe mama? Încă să-i placă viața lui. Am încercat să-mi imaginez cât de fericiți am fi putut fi, cât i-ar fi fost dor de noi când era plecat, iar atunci când mă simțeam cu adevărat rău, cât de mult trebuie să ne fi urât ca să fie dispus să facă ce a făcut. Dar nu mi-am primit niciodată răspunsurile.

— Iar uneori încă mi le doresc. Alteori, sunt îngrozită de ce aș putea descoperi. Doar că oamenii nu sunt probleme de matematică, am zis, ridicând din umeri. Poate să-mi fie dor de tata și să-l și urăsc în același timp. Pot să-mi fac griji pentru cartea asta, să fiu răscolită de ce se întâmplă în familia mea și să-mi fie silă de casa în care trăiesc, și totuși să

privesc lacul Michigan și să mă simt copleșită de măreția lui. Mi-am petrecut toată vara trecută gândind că nu voi mai fi în veci fericită, iar acum, un an mai târziu, încă mi-e silă și încă sunt furioasă, dar am și momente când sunt fericită. Lucrurile rele nu-ți sapă în viață până când formează un hău atât de adânc, încât nimic bun nu va mai fi suficient de important cât să te facă din nou fericit. Indiferent de cât de mult rahat e, tot vor fi și flori sălbatice. Mereu vor fi persoane ca Pete și Maggie, furtuni în pădure și soare pe crestele valurilor.

Gus a zâmbit.

— Și sex pe bibliotecă și în cort.

— La modul ideal, am răspuns. Asta dacă nu îngheață lumea într-o a doua eră glaciară. Caz în care măcar vor fi fulgi de zăpadă până la obștescul sfârșit.

Gus mi-a atins obrazul.

— Nu-mi trebuie fulgi de zăpadă, a spus și m-a sărutat, atâta vreme cât o am pe January.

#

Heiiii, scumpo. Am vrut doar să mă asigur că ne ținem de termenul de 1

septembrie. Sandy tot verifică și eu mă străduiesc să te apăr, dar e disperată să

cumpere ceva de la tine și dacă îi tot promit că o să aibă o carte... trebuie să șiproduci o carte în final.

Gus rămăsese la mine, iar când m-am mișcat să mă întind după

telefon, el s-a întors spre mine, încă adormit, cuibărindu-și fața în lateralul sânului meu, cu palma răsfirată peste abdomenul meu gol.

Inima a început să-mi bată mai repede atât de la noua senzație oferită de corpul lui, cât și de la mesajul Anyei. Nu puteam să-i trimit cartea neterminată. Era un miracol că încă nu renunțase la mine și nu o puteam pune într-o situație delicată cu Sandy Lowe fără să-i ofer ceva care să atenueze lovitura. M-am strecurat de lângă Gus, ignorându-i mormăielile, și mi-am luat halatul, îndreptându-mă spre bucătărie și răspunzându-i Anyei din mers:

Mă descurc. Promit.

La 1 septembrie. Un termen-limită strict de data asta, a scris ea înapoi.

Nu-mi mai trebuia cafea. Eram și așa suficient de trează.

M-am așezat la masă și am început să scriu. Când s-a trezit Gus, a pus ibricul pe foc în spatele meu și s-a dus înapoi la masă, luând o înghițitură din sticla de bere pe care o lăsase acolo noaptea trecută.

Am ridicat privirea la el și am spus:

— Dezgustător.

El a întins sticla spre mine:

— Vrei și tu?

Am luat o gură.

— Încă și mai rea decât mi-am închipuit, sincer.

Mi-a zâmbit. Mâna lui mi-a atins ușor clavicula, alunecând apoi de-a lungul trupului meu, desfăcând halatul în drumul ei. Degetele lui i-au prins marginile, depărtându-le, eliberând materialul. M-a prins de talie, trăgându-mă înspre el și făcându-mă să mă înalț pe vârfuri ca să mă

lipesc de el.

M-a întors spre masă și m-a sprijinit de ea, intrând între picioarele mele. A apucat halatul de guler și mi l-a lăsat să cadă pe brațe, iar pe mine lăsându-mă goală pe masă.

— Lucrez, am șoptit.

Mi-a ridicat o coapsă pe șoldul lui, apropiindu-se și mai mult de mine.

— Serios?

Cu cealaltă mână mi-a cuprins sânul, prinzându-mi sfârcul între două degete.

— Știu că ai un pariu de câștigat. Aș zice că asta poate aștepta.

Eu l-am tras și mai aproape.

— Nu, nu poate.

Concentrarea era o problemă. Sau, mai bine zis, să mă concentrez la orice altceva în afară de Gus era o problemă. Am hotărât să ne întoarcem la scris fiecare la casa lui pentru restul zilei, o soluție care ar fi avut mai mult succes dacă fiecare dintre noi ar fi avut un mai mare control de sine încât să nu scrie înapoi notițe toată ziua.

Te vreau, a scris el o dată.

E tare greu să scriu, am scris înapoi.

Tare, a răspuns el.

Dar nu era tot timpul instigatorul. Miercuri, după ce am rezistat cât de mult am putut, am scris:

Aș vrea să fii aici și am tras o săgeată care indica spre mine.

Nu ești singura, a scris înapoi. Scrie două mii de cuvinte și apoi vorbim.

Aceasta s-a dovedit a fi cheia pentru a face orice. Ne setam obiective.

Două mii de cuvinte și puteam sta în aceeași cameră. Patru mii de cuvinte și ne puteam atinge.