acum ochii mei arătau așa, atât de pierduți și de goi, dacă după
înmormântarea tatălui meu și fața mea fusese atât de scobită.
— Aș vrea să te fi cunoscut atunci, am spus neputincioasă.
Nu aș fi putut schimba nimic, dar aș fi putut fi acolo. L-aș fi putut iubi.
Poate că tata a fost un mincinos, un libertin și un om de afaceri itinerant, dar nu-mi aminteam nici un moment în care să mă fi simțit cu adevărat singură în copilărie. Părinții mei erau mereu acolo, iar acasă era întotdeauna locul meu sigur.
#
Nu e de mirare că i-am părut lui Gus o prințesă din povești, care țopăia prin viață cu pantofii strălucitori și cu o încredere profundă în univers, insistența mea că oricine ar putea fi cine dorea, să aibă ce dorea.
M-a făcut să mă doară faptul că nu puteam să-l văd clar, să fiu mai răbdătoare. Ar fi trebuit să văd singurătatea lui Gus Everett. Ar fi trebuit să nu-mi mai spun povești și să mă uit de fapt la lume.
Mâinile lui Gus continuau să se miște. Mi-am dat seama că eu mă
mișcăm odată cu ele, de parcă el ar fi fost un val de care mă lăsam purtată. De fiecare dată când mă trăgea spre el, mă trezeam că îi răspund, apăsându-mă de el, arcuindu-mă ca să-l simt lipit de mine. Mâinile i-au coborât pe picioare, unduindu-se pe pielea mea, iar eu mă străduiam din răsputeri să nu scot vreun geamăt.
Jucam un joc: cât de departe putem merge fără să recunoaștem că
am mers prea departe?
— M-am gândit la ceva, a zis el.
— Serios? am zis uimită. Vrei să aduc camera video să ne documentăm?
El m-a strâns mai aproape, iar eu m-am lăsat pe el.
— Amuzant, a zis pe un ton plat. După cum spuneam, aveam o idee pentru cercetare.
A, cercetarea. Reamintirea faptului că încă trebuia să lăsăm deoparte orice ar fi fost asta ca să ne respectăm înțelegerea. Și că asta, în cele din urmă, rămânea un soi de joc.
— Care e treaba?
M-am întors cu fața spre el, iar el și-a lăsat mâinile să-i alunece pe piele mea cât eu m-am mișcat, dar nu mi-a dat drumul.
S-a schimonosit puțin.
— Păi, le-am cam promis lui Pete și lui Maggie că merg la grătarul lor de patru iulie, dar asta e vineri.
— O, am zis, depărtându-mă de el. Mă dezorienta faptul că îmi amintea că există și restul lumii cât timp mâinile lui erau pe mine. Deci trebuie să sari peste o noapte de cercetare?
— Ei bine, chestia este că trebuie să merg să văd Noul Eden în curând, dacă voi continua să scriu la carte, a spus el. Deci, din moment ce nu pot merge vineri, speram să o pot face sâmbătă.
— Am înțeles, am spus. Așadar, omitem Rom-Com 101 săptămâna aceasta și facem o excursie Lit Fic?
Gus a clătinat din cap.
— Nu trebuie să mergi și tu, pot să fac asta de unul singur.
Am ridicat o sprânceană.
— De ce nu aș merge?
Gus își mușca buza de jos, cicatricea de lângă arcul lui Cupidon devenind chiar mai albă decât de obicei.
— Va fi îngrozitor, a spus el. Sigur vrei să-l vezi?
Am oftat. Iar cu asta. Prințesa care nu e în stare să se descurce.
— Gus, am spus încet, dacă tu te duci, merg și eu. Asta e treaba.
— Chiar dacă renunț la tabăra de antrenament Romance Hero pentru săptămâna asta?
— Desigur. Cred că ai dansat mai mult decât suficient pe luna asta.
Meriți o pauză și o petrecere de 4 Iulie.
— Cum rămâne cu tine? a întrebat el.
— Eu merit tot timpul câte o pauză, am zis. Doar că pauzele mele constau în principal în dansat.
— Mă refeream la vineri.
— Ce-i cu vineri?
— Vrei să mergi vineri la Pete?
