Puteam să-i simt și lui durerea, acea suferință latentă cu care aș
rămâne și eu dacă situația dintre mine și Gus ar fi făcut implozie. Îmi puteam imagina la perfecție fiecare senzație în hăul din stomacul meu și
în căușul palmelor mele, acele pulsații stridente ale pierderii care aveau să-mi amintească ce bine fusese cât stătusem aici cu el, astfel, dar, pentru prima oară, nu mai credeam că răspunsul era în a-i da drumul.
Voiam să mai stau așa cu el, să prelungesc momentul încă puțin.
De parcă ne-am fi înțeles, Gus mi-a strâns ușor mâinile în ale lui.
— Să știi că da, abia a rostit el, aproape ca într-o șoaptă. Țin la tine.
— Și tu să știi că da, i-am răspuns. Știu asta, adică.
Lumina portocalie i-a făcut dinții să-i strălucească atunci când a zâmbit, adâncind umbrele gropițelor sale abia vizibile.
Capitolul 20. Subsolul
Am vești proaste și vești proaste, mi-a trimis Shadi mesaj.
Pe care să le aud mai întâi??? am răspuns eu. M-am ridicat ușor, să
nu-l trezesc pe Gus. Să spun că adormisem împreună pe canapea ar fi părut o denaturare a adevărului. Fusesem nevoită să decid activ să merg la somn cu o seară în urmă.
Pentru prima oară de când începuserăm să ieșim, ne aventuraserăm în lumea Netflixului.
— Tu alegi unul, iar eu aleg unul, îmi propusese el.
Și așa am sfârșit prin a viziona, sau a vorbi pe parcursul lor, filme ca În timp ce tu dormeai, Un tramvai numit dorință, Pirații din Caraibe 3 (drept pedeapsă pentru că mă pusese să mă uit la Un tramvai numit dorință) și Glitter al lui Mariah Carey (după ce ne-am afundat și mai mult în nebunie). Dar chiar și după asta, rămăsesem trează de-a binelea, surescitată.
Gus sugerase să punem Fereastra din spate, iar pe la jumătate, nu cu mult după ce primele raze de soare aveau să pătrundă prin geamurile din față, ne-am oprit în sfârșit din vorbit. Am rămas întinși, fără să ne mișcăm, la capete opuse ale canapelei, încolăciți de la brâu în jos, și am adormit.
În casă era răcoare – lăsasem geamurile deschise și se aburiseră pe măsură ce temperatura crescuse înapoi de dimineață. Gus era ghemuit aproape într-o poziție fetală, cu una dintre păturile de pe canapea înfășurată în jurul lui, așa că l-am învelit și cu celelalte două pături pe care le folosisem eu și m-am strecurat în bucătărie, unde am aprins ochiul de sub ceainic.
Era o dimineață liniștită, albastră. Dacă soarele răsărise, atunci era prins în spatele perdelei de ceață. Pe cât de încet am putut, am luat punga de cafea măcinată și presa franțuzească de pe tava rotativă.
Ritualul se simțea altfel decât ca în prima dimineață, mai firesc și astfel cumva mai sacru.
Cândva în ultima săptămână și ceva, casa asta începuse să se simtă
ca fiind a mea.
Telefonul mi-a vibrat în mână.
M-am îndrăgostit, a scris Shadi.
De Fesul Bântuit? am întrebat eu cu inima tresăltând.
Shadi era mereu grozavă. Dar Shadi îndrăgostită era de neegalat.
Cumva, devenise mai mult ea însăși. Era mai nebună, mai simpatică, mai zăpăcită, mai înțeleaptă, mai blândă. Iubirea o lumina pe prietena mea pe dinăuntru. Și chiar dacă fiecare dintre episoadele când a avut inima frântă au fost devastatoare pentru ea, niciodată nu s-a închis în sine. De fiecare dată când s-a îndrăgostit, bucuria ei a fost la fel de copleșitoare, incluzându-mă și pe mine, și pe toți cei din jur.
Adică... daa! Normal că te-ai îndrăgostit. Dar spune-mi mai multe.
EI BINE, a început Shadi. Nu știu!! Doar am petrecut fiecare noapte împreună, iar prietenul lui cel mai bun mă IUBEȘTE și eu îl iubesc pe el, iar noaptea trecută am stat treji până la răsărit, iar cât era în baie, prietenul lui mi-a zis să am grijă cu el, că e nebun după mine, iar eu i-am spus că și eu sunt. În concluzie, am și mai multe vești proaste.
Ai mai spus asta, am răspuns. Dă-i înainte.
Vrea să îi vizitez familia...
Da, oribil, am fost eu de acord. Și dacă sunt DRĂGUȚI? Dacă te pun să
joci Uno și să bei whisky cu cola pe veranda lor???!
El BINE, a continuat Shadi. Mă refer că vrea să mergem săptămâna asta.
De 4 iulie.
M-am holbat la cuvinte, neștiind ce să răspund. Pe de-o parte, trăiam pe insula Gus Everett de o lună de-acum, și nu mă alesesem nici cu sminteală, nici cu febră de cabină.
Pe de alta, nu o mai văzusem pe Shadi de la înmormântare și mi-era dor de ea. Eu și Gus aveam acel tip de prietenie molipsitoare care se leagă repede la loc, de obicei rezervată taberelor și săptămânilor de orientare de la facultate, însă eu și Shadi aveam ani de istorie împreună.
Puteam vorbi despre orice fără să dăm înapoi ca să explicăm contextul.
Nu că stilul de comunicare al lui Gus avea nevoie de prea mult context.
Frânturile din viața lui pe care le împărtășea cu mine își construiau singure chenarul din mers. Zi după zi, imaginea pe care o aveam despre el se contura și mai mult, iar când mă duceam seara la culcare, așteptam cu nerăbdare a doua zi ca să aflu și mai multe despre el.
Și totuși.
