— DUMNEZEEEEEEEULE! a repetat ea.

— Shad, știu.

— Uau!

— Uau! am fost și eu de acord.

— Abia aștept să te vizitez și să văd cum e absolut nebun după tine, a făcut ea.

Gândul mi-a făcut stomacul să-mi bolborosească.

— Vom vedea.

— Nu, a spus ea hotărât. Cum să nu fie? Nici măcar Gus cel Sexy și Rău nu ar putea fi atât de bolnav la cap, habibi.

O doamnă a bătut atunci la ușa de la baie, așa că ne-am spus pe fugă

„Te iubesc” și „Pa-pa“, iar eu m-am întors la bancheta lipicioasă din vinii, la teancul de clătite și la Gus. La Gus cel sexy, ciufulit, cu zâmbet leneș, care m-a apucat de genunchi pe sub masă într-un fel care mi-a stârnit fiori înăuntrul stomacului și pe interiorul coapselor.

Îmi venea să mă întorc la baie, cu el după mine.

Oprirea noastră pentru masă s-a transformat într-o excursie la

librăria din oraș, unde nu aveau nici una dintre cărțile mele pe stoc, cu excepția primei, iar cele două exemplare din Revelații nu erau dispuse deloc aparte. După asta ne-am oprit la barul cu terasa în aer liber.

— Care este recenzia ta proastă preferată? l-am întrebat eu.

El a zâmbit ca pentru sine în timp ce se gândea, amestecând berea cu whisky și ghimbir din fața lui.

— Dintr-o revistă sau de la vreun cititor?

— Întâi de la un cititor.

— Știu, a zis el. Era pe Amazon. O stea: nu am comandat cartea.

Am râs, dându-mi capul pe spate.

— Ce-mi plac alea în care comandă din greșeală o altă carte și pe urmă fac recenzia ca să arate cât de diferită e de cea pe care chiar voiau s-o cumpere.

Gus a râs cu poftă. Mi-a atins genunchiul pe sub masă.

— Îmi plac cele care explică ce încercam eu să fac. De exemplu: Autorul a încercat să scrie ca Franzen, doar că nu e Franzen.

Am mimat că-mi vine să vomit, iar Gus și-a acoperit ochii până când am încetat.

— Dar așa ai făcut?

— Ce? Să încerc să scriu ca Franzen? a râs el. Nu, January. Am încercat doar să scriu cărți bune. Care să sune ca ale lui Salinger.

Am izbucnit în râs, iar el mi-a zâmbit larg. Între noi s-a așternut o tăcere relaxată pe când ne sorbeam din băuturi.

— Pot să te întreb ceva? am spus eu după vreun minut.

— Nu, a răspuns Gus lipsit de vreo expresie.

— Super, am zis. De ce m-ai gonit de la Noul Eden? Adică vreau să

spun că n-ai vrut să mă obligi să văd ce era acolo, înțeleg asta. Era ocazia perfectă ca să mă convingi că lumea e într-adevăr cum spui că e și nu asta ai vrut încă de la început, de când am pus pariul ăsta?

El a rămas tăcut o clipă prelungă, și-a trecut mâna prin părul ciufulit și a zis apoi:

— Chiar crezi că despre asta era vorba?

— Păi, îmi place să cred că a fost o încercare elaborată de a te culca cu mine, l-am tachinat eu, dar expresia de pe fața lui era serioasă, chiar puțin îngrijorată.

A scuturat din cap și a privit pe fereastră.

— Nu vreau să trăiești în lumea pe care o văd eu.

— Dar pariul...? am încercat eu să pricep.

— Pariul a fost ideea ta, mi-a reamintit el. M-am gândit că, dacă o să

încerci să scrii ca mine, nu știu, poate o să-ți dai seama că nu e pentru tine. Nu pentru că n-ai fi capabilă, s-a grăbit el să adauge, ci pentru că tu nu ești așa. Tu nu vezi lucrurile așa. Întotdeauna m-am gândit că felul tău de a vedea lumea e... incredibil. Obrajii măslinii i s-au înroșit și a clătinat din cap. Nu vreau să pierzi sentimentul ăsta.

Emoția m-a sugrumat.

— Chiar dacă ce văd nu e real?

Fruntea i s-a descrețit și a dat să zâmbească.

— Când iubești pe cineva, a spus el, cu pauze, vrei să îi creezi o altă

lume. Vrei să faci ca toate lucrurile urâte să aibă un sens și să le amplifici pe cele bune. Asta faci tu. Pentru cititorii tăi. Pentru mine. Poate scornești lucruri frumoase pentru că iubești lumea și poate că lumea nu arată

mereu ca în cărțile tale, dar faptul că ele există o schimbă puțin. Iar lumea nu-și poate permite să piardă asta. Și-a trecut o mână prin păr și a continuat. Întotdeauna am admirat asta la tine. Felul în care scrii face ca lumea să pară mai luminoasă, iar oamenii să fie puțin mai curajoși.

Am simțit o căldură în coșul pieptului, de parcă blocul de gheață

care își făcuse sălaș acolo de la moartea tatei ar fi început să se topească, încet, încet. Ca s-o spun drept, atunci când aflasem adevărul despre tata, lumea devenise mai întunecată și mai străină, dar faptul că îl descopeream pe Gus puțin câte puțin îmi schimba perspectiva.

— Sau poate am dreptate, am zis. Oamenii sunt uneori mai luminoși și mai curajoși decât cred.

Pe buze i-a fluturat un zâmbet, care a dispărut când el a rămas pe gânduri.

— Nu-mi amintesc dacă am iubit vreodată lumea așa ca tine.

Mi-aduc aminte că mi-era teamă de ea. Și că eram atât de al naibii de furios pe ea. Iar apoi am decis să nu mai am sentimente atât de puternice pentru ea. Nu știu. Poate că atunci când fac rahatul ăsta, când vorbesc cu oameni ca Dave și umblu printre clădiri arse, o parte din mine speră să