— Bine, am spus printre dinții clănțănind. Te aștept în cort.
Gus a aprobat din cap, apoi s-a întors și s-a îndepărtat. Cu o înțepătură în inimă, m-am întors la cort, am îngenuncheat și m-am târât înăuntru. M-am ghemuit în poziția fetală pentru a mă încălzi și am închis ochii, ascultând picăturile de ploaie care băteau deasupra țesăturii. Am încercat să-mi las toate gândurile și sentimentele să alunece, dar în schimb păreau să se umfle din ce în ce mai tare în timp ce mă adânceam în somn, un val întunecat și spumos de emoții trăgându-mă spre un vis neliniștit. Aproape ațipisem când m-a trezit scârțâitul fermoarului. Gus stătea aplecat la intrare, apa picurând de pe el.
— Hei, am zis cu voce răgușită de somn.
M-am ridicat în capul oaselor și mi-am aranjat părul ud, în timp ce el a intrat și a închis la loc fermoarul în urma lui.
— Scuze că a durat atât, a spus. A trebuit să fac poze amănunțite, să
alcătuiesc o hartă și toate cele.
S-a așezat lângă mine și și-a descheiat pelerina de ploaie, pe care o îmbrăcase la loc după ce o luasem pe drumuri separate.
Eu am ridicat din umeri.
— E în regulă. Ai spus că o să dureze toată ziua.
El și-a ridicat privirea spre tavan.
— Și am vorbit serios. Toată ziua. Cortul a fost doar o măsură de precauție. Prea multe ierni în Michigan.
Am dat din cap ca și cum aș fi înțeles. M-am gândit că aș fi putut.
— Oricum, a zis, uitându-se în spate, la picioarele mele. Dacă ești gata, putem să ne întoarcem.
Am rămas tăcuți o clipă.
— Gus, am zis obosită.
— Da?
— Îmi spui ce se petrece?
El și-a încrucișat picioarele și s-a sprijinit în spate pe palme, privindu-mă fix. A tras aer adânc în piept.
— Care parte?
— Toată, am răspuns. Vreau să știu totul.
El a scuturat din cap.
— Ți-am zis. Poți să mă întrebi orice. Nu știu de unde să încep.
— În regulă, am zis, înghițind un nod de mărimea unui pumn. Care a fost treaba cu apelul?
— Treaba?
— Nu mă face s-o spun, am șoptit cu amărăciune.
Dar el continua să pară nedumerit. Am strâns din dinți și am închis ochii.
— Era Naomi?
— Nu, a răspuns, dar nu a fost un Nu, cum să crezi așa ceva? Ci a sunat mai degrabă ca un Nu, dar încă mă mai sună. Sau ca un Nu, dar era altcineva pe care o iubesc.
Stomacul mi s-a strâns, dar m-am silit să deschid ochii.
Gus a încruntat din sprâncene, o picătură de ploaie alunecând în josul obrazului său.
— Era prietena mea, Kayla Markham.
— Kayla? am repetat cu o voce tremurătoare, jalnică.
Markham de la liceu era o femeie, de fapt? Gus a părut deodată să
înțeleagă.
— Nu e... e avocata mea. E și prietenă cu Naomi... se ocupă de divorțul nostru.
— O, am făcut eu pe un ton mic și stupid, exact cum mă simțeam și eu. Prietena voastră comună se ocupă de divorț?
— Știu că e ciudat, a spus, ciufulindu-și anxios părul. Adică ea e în totalitate nepărtinitoare. În fiecare an îmi organizează petrecerea mea uriașă de divorț, dar apoi văd poze cu ea și Naomi în Cancun timp de o afurisită de săptămână. Nu discutăm niciodată despre asta, și totuși ea se ocupă de divorțul nostru și e doar...
— Foarte ciudat?
El a răsuflat grăbit.
— Al naibii de ciudat!
