— Cum ai putea să fii pansamentul ei? am întrebat. Doar ești soțul ei!

Râsetul lui aspru a reverberat prin mine.

— I-am zis cam același lucru.

Mie mi s-a strâns stomacul.

— Nu e o persoană rea, a continuat Gus, ca și cum ar fi vrut să mă

înduplece.

Am simțit un cuțit în vintre.

— Mă bucur să aud asta.

— Serios? a făcut Gus. De ce?

— Probabil pentru că nu ar trebui să fii căsătorit cu o persoană rea.

Probabil nimeni nu ar trebui să fie, cu excepția poate a celorlalte persoane la fel de rele.

— Ei bine, asta e și faza, a spus el. M-a întrebat dacă aș putea-o ierta.

Și cred că pot. În cele din urmă.

Eu n-am zis nimic.

— După care m-a întrebat dacă m-aș putea vedea să fiu din nou cu ea și mă gândesc că mă pot vedea. Cred că e posibil.

M-am gândit că ar trebui să zic ceva. O? Bine atunci? Durerea nu părea să fie mulțumită cu ce auzisem. Clocotea în mine.

— Gus, i-am șoptit și am închis ochii pe când noi șuvoaie de lacrimi fierbinți au început să se reverse din ei.

Am scuturat din cap.

— M-a întrebat dacă am putea face să funcționeze mariajul nostru, a murmurat Gus, iar brațele mele au căzut în sfârșit fără vlagă pe lângă

corp.

M-am depărtat de el și mi-am șters fața, punând o oarecare distanță

între noi. M-am uitat lung la iarba îmbibată, la degetele mele pline de noroi.

— Nu m-am așteptat să-mi spună asta, a continuat Gus cu răsuflarea tăiată. Și nu știu... aveam nevoie de timp, să procesez totul. Așa că m-am dus acasă și nu știu... Am început să analizez totul, am vrut să te sun, dar părea egoist din partea mea să te sun și să te pun să mă ajuți să clarific.

Așa că am petrecut toată ziua de ieri gândindu-mă la asta, a zis el. Și așa am început să-mi dau seama... S-a oprit din nou, scuturând din cap aproape ca un maniac. Puteam fără nici un dubiu să fiu din nou cu Naomi, dar, chiar dacă am fi ajuns împreună, nu cred că aș mai fi putut vreodată să mă căsătoresc din nou. Totul era o prea mare debandadă, prea dureros și prea nesănătos. Dar, în timp ce mă gândeam la asta, mi-am dat seama că nici măcar nu mi-o doream.

Am strâns din ochi pe când lacrimi noi voiau să treacă dincolo de gene. Te rog, îmi venea să-l implore. Oprește-te. Dar mă simțeam prinsă în

propriul corp, ținută prizonieră acolo.

— January, a spus el încetișor. Uită-te la mine.

Eu am scuturat din cap.

I-am auzit pașii cum înaintează prin iarbă. Mi-a luat mâinile mele vlăguite în mâinile lui.

— Vreau să spun că... vorbeam de ea și de mine. Nu de... tine.

Am deschis ochii și m-am uitat la el, cu privirea încețoșată de la lacrimi. A mișcat din gât, încordându-și maxilarul pe când a înghițit.

— N-am mai întâlnit niciodată pe cineva care să fie persoana mea preferată. Când mă gândesc că aș putea fi cu tine în fiecare zi, nici o parte din mine nu se simte claustrofobă. Iar când mă gândesc că aș putea avea cu tine tot felul de certuri pe care le-am avut cu Naomi, nu mă sperie nimic. Pentru că am încredere în tine mai mult decât în oricine altcineva, mai mult chiar și decât am în Pete. Când mă gândesc la tine, January, și mă gândesc la a spăla rufe cu tine sau a încerca cure de detoxifiere cu sucuri verzi sau a mă duce la afurisitele de magazine de antichități, nu simt decât fericire. Lumea arată diferit, nu seamănă cu nimic din ce credeam eu că este și nu vreau să mai caut tot ce e stricat sau ce ar putea să nu meargă bine. Nu vreau să-mi fac curaj să înfrunt răul și să pierd ce aș putea să trăiesc alături de tine. Vreau să fiu cel care îți oferă tot ce ai nevoie, care se culcă lângă tine în fiecare noapte și cel căruia i te plângi despre lucruri legate de cărți. Nu cred că sunt vrednic de nimic din toate astea și mai știu că ce avem noi poate nici nu e sigur, dar asta îmi doresc cu tine. Pentru că știu că indiferent de cât de mult te voi iubi, va merita orice va urma după aceea.

Era aproape același gând pe care îl avusesem și eu mai devreme, iar înainte de asta, pe când ne întorceam de la Noul Eden, cu mâinile împreunate pe schimbătorul de viteză, însă acum suna diferit, îmi lăsa în stomac o oarecare acreală.

— O să merite, a repetat el încă o dată, de data aceasta mai încet, mai plin de dorință.

— Nu ai de unde să știi asta, am șoptit.

M-am depărtat ușor de el, ștergându-mi lacrimile din ochi.

— Bine, a murmurat Gus. Nu am de unde s-o știu. Dar așa cred. Așa ne văd pe noi. Lasă-mă să dovedesc că am dreptate. Lasă-mă să-ți arăt că

pot să te iubesc pentru totdeauna.

Vocea mi-a ieșit plăpândă și firavă.

— Suntem amândoi varză. Nu doar tu. Am vrut să cred că a fost ceva, dar nu e. Sunt un dezastru. Mă simt de parcă trebuie să învăț totul de la zero și mai ales cum să fiu îndrăgostită. De unde am începe măcar?

Gus mi-a luat mâinile de pe fața brăzdată de lacrimi. Zâmbetul lui era slab, însă de neclintit în lumina înnegurată a dimineții. Îi vedeam gropița încrețindu-i obrazul. Mâinile i-au coborât pe șoldurile mele și m-a tras încet înspre el, sprijinindu-și bărbia de creștetul capului meu.

— Gata, gata, mi-a șoptit în păr.

Inima mi-a tresărit din piept. Era oare posibil? îmi doream atât de mult, mi-l doream pe el în fiecare părticică din viața mea, întocmai cum spusese și el.

— Când te privesc dormind, a spus el cu vocea tremurată, sunt copleșit de faptul că exiști în viața mea.

Am izbucnit din nou în lacrimi.

— Și dacă nu avem parte de un final fericit, Gus? am șoptit eu, speranța încă clocotind în mine, caldă, răspândindu-se rapid.

El s-a gândit, cu mâinile încă alunecând de-a lungul meu, strângându-mă și trăgându-mă spre el de parcă nu ar fi putut sta locului.

Ochii lui negri i-au găsit pe ai mei. Pe când mi-am ridicat privirea la el, el s-a uitat la mine în felul acela sexy și rău, doar că acum părea mai puțin sexy și rău și mai mult... Gus.

— Atunci poate ar trebui să ne bucurăm de fericirea de-acum, a spus Gus.

— Fericirea de-acum, am savurat eu cuvintele, plimbându-le pe limbă asemenea unui vin.