În timp ce ea se întoarce, Charlie se răsucește cu fața spre mine,

luând o înghițitură lungă.

— De ce primești tu zâmbete? întreb. Sunt o femeie care lasă bacșiș

de treizeci de procente minimum.

— Da, ei bine, ar trebui să fii aproape de căsătorie cu ea și să vezi dacă asta te ajută, răspunde el, lăsându-mă atât de uimită încât am rămas din nou cu gura căscată.

— Apropo de propoziții cu multe de deslușit.

— Știu că ești o femeie ocupată, spune el. Te las să te întorci la ascuțitul cuțitelor și la organizarea dulapului cu otravă, Nadine Winters.

Spune totul atât de uniform, încât e ușor să nu înțelegi gluma. Dar, de data aceasta, nota inconfundabilă de mângâiere din vocea lui mă

copleșește până când mă simt ca un câine care tânjește după atingerea stăpânului, cu botul în sus.

— În primul rând, spun eu, este o cămară, nu un dulap. Și în al doilea rând, berea este deja aici și suntem după orele de lucru, așa că aș

putea la fel de bine să o beau.

Pentru că eu nu sunt Nadine Winters. Îmi iau sticla și trag o dușcă, simțind ochii de bufniță ai lui Charlie ațintiți asupra mea.

— E super, nu? spune el.

Pentru prima dată, lasă să i se simtă un pic de emoție în voce. Ochii îi sclipesc de parcă un fulger tocmai i-a trecut prin interiorul craniului.

— Dacă îți place gustul de pipi de pisică și benzină.

— Capitolul, Nora.

Strâng din dinți și dau din cap.

Din câte am văzut, sprâncenele lui Charlie au trei moduri de a fi: meditativ, încruntat și care arată fie îngrijorare, fie confuzie. Asta e ceea ce fac acum.

— Dar tot ești supărată din cauza asta.

— Supărată? strig. Doar pentru că cea mai veche clientă a mea crede că aș concedia o persoană care rămâne însărcinată? Ce aiureală!

Charlie își înghesuie un picior pe treapta scăunelului, iar genunchiul lui se lovește de al meu.

— Nu crede asta.

Își dă capul pe spate și mai ia o dușcă. O picătură de bere i se strecoară pe gât și, pentru o clipă, sunt hipnotizată, urmărind cum își croiește drum spre gulerul cămășii.

— Și chiar dacă ar crede, spune Charlie, asta nu înseamnă că este adevărat.

— Dacă scrie o carte întreagă despre asta, spun eu, ar putea face ca și alte persoane să creadă că este adevărat.

— Cui îi pasa?

— Omului de față. Arăt spre pieptul meu. Persoanei care are nevoie de oameni care să lucreze cu ea pentru a avea o slujbă.

— De cât timp o reprezinți pe Dusty? întreabă el.

— De șapte ani.

— Nu ar fi lucrat cu tine, după șapte ani, dacă nu ai fi fost o agentă

grozavă.

— Știu că sunt o agentă grozavă.

Nu asta e problema. Problema este că sunt jenată, rușinată și puțin rănită. Pentru că, după cum se pare, chiar am sentimente.

— E în regulă. Sunt bine, continui.

Charlie mă studiază.

— Sunt bine! repet.

— Clar!

— Acum râzi, dar...

— Nu râd, intervine el. Când am râs eu?

— Bună observație. Sunt sigură că nu s-a întâmplat niciodată. Dar așteaptă până când unul dintre autorii tăi va scrie o carte despre un nemernic de editor cu ochi de chihlimbar.

— Ochi de chihlimbar? spune el.

— Am observat că nu ai pus la îndoială partea cu „nemernicul” din propoziția asta, spun și mai trag o dușcă.

E clar că iar nu mai am nici o reținere, dar măcar asta e o dovadă că

nu sunt eu femeia din acele pagini.

— M-am obișnuit ca oamenii să mă considere un nemernic, spune el cu rigiditate. Sunt mai puțin obișnuit să-mi descrie ochii ca fiind „de chihlimbar”.

— Asta e culoarea lor, spun eu. Este o prezentare obiectivă. Nu-ți fac complimente.

— În acest caz, mă voi abține să mă simt flatat. Ce culoare sunt ai tăi?

Se apleacă spre mine fără nici o urmă de jenă, ci doar de curiozitate, și respirația lui caldă adie pe maxilarul meu. Cam atunci îmi dau seama

că mi se pare sexy.

Adică știu că mi s-a părut că e sexy în Mug + Shot când credeam că e altcineva, dar acum îmi dau seama că el – Charlie Lastra personal, nu doar cineva care arată ca el – e sexy.