sarcina; părinții ei voiau ca ei să se căsătorească. Ei au ajuns la un compromis prin a nu face nici una, nici alta. Când s-au mutat împreună, ambele perechi de părinți au rupt legătura cu ei, dar ai lui i-au predat moștenirea ca dar de despărțire, o fărâmă din ea fiind banii pe care ni i-a lăsat moștenire când a plecat.
Ea a folosit banii pentru a ne muta din Philly la New York și nu s-a mai uitat înapoi.
Îmi îndepărtez gândurile și mă pierd în durerea delicioasă a mușchilor mei, în duduitul picioarelor mele pe pământul acoperit cu ace
de pin. Singurele două modalități prin care am reușit vreodată să scap de gândurile mele sunt cititul și exercițiile fizice riguroase. Cu oricare dintre ele, pot să ies din mintea mea și să plutesc în derivă în acest întuneric fără
trup.
Traseul coboară pe un deal împădurit, apoi se întoarce și urmează
un gard din bârne, dincolo de care se întinde o pășune care strălucește în primele raze de lumină, iar caii care împânzesc câmpul au spinările luminate de soare și cozile li se zbat să alunge țânțarii și muștele care plutesc și strălucesc în aer ca praful de aur.
Există și un bărbat acolo. Când mă vede, ridică o mână în semn de salut.
Mijesc ochii ca să mă apăr de lumina aprigă, iar stomacul mi se strânge când îl văd pe Adonisul din cafenea. Eroul principal din orașul mic.
Să încetinesc?
O să vină aici?
Ar trebui să strig și să mă prezint? În schimb, aleg o a patra opțiune: mă împiedic de o rădăcină și mă prăbușesc în noroi, mâna mea aterizând direct în ceva ce pare a fi rahat. O grămadă. Poate că o întreagă familie de căprioare a marcat locul ăsta ca fiind palatul lor de rahat.
Mă ridic cu greu în picioare, iar privirea mi se îndreaptă spre eroul romanului de dragoste pentru a constata dacă a ratat spectacolul meu dramatic. Se uită la (vorbește cu?) unul dintre cai.
Pentru o secundă, mă gândesc să-l strig. Îmi duc fantezia până la concluzia sa logică, acest bărbat glorios de frumos se întinde să-mi strângă mâna, doar pentru a-mi găsi palma plină de rahat de cerb.
Tresar și mă întorc pe cărare, reluând alergarea.
Dacă, în cele din urmă, îl întâlnesc pe îmblânzitorul de cai excepțional de chipeș, atunci o să fie grozav, poate că pot face progrese pe listă și pot bifa numărul cinci. Dacă nu... ei bine, cel puțin îmi păstrez demnitatea.
Îmi îndepărtez o șuviță de păr de pe față, doar ca să-mi dau seama că
am folosit mâna plină de rahat.
S-a dus naibii demnitatea!
— Am uitat ce bine este să mergi în liniște la cumpărături fără un copil de patru ani, care stă întins pe jos și linge gresia, oftează Libby,
plimbându-se pe culoarul articolelor de toaletă ca o aristocrată care face o tură prin grădină în Anglia din epoca Regenței.
— Și tot spațiul ăsta – tot spațiul, spun, mult mai entuziastă decât mă
simt.
Am reușit să o împiedic pe Libby să vadă centrul învechit al orașului Sunshine Falls insistând ca Hardy să ne ducă până la Publix, aflat la câteva orașe mai încolo, dar sunt încă în modul de control preventiv, după cum o dovedesc cele cincisprezece minute pe care le-am petrecut arătându-i diverși copaci pe drum.
Libby se oprește în fața cutiilor cu vopsele de păr și un zâmbet strălucitor îi acaparează fața.
— Hei, ar trebui să ne alegem reciproc noile lookuri! Cum ar fi culoarea și tunsoarea părului, vreau să spun.
— Nu mă tund, spun eu.
— Bineînțeles că nu, spune ea. Eu mă tund.
— Vezi să nu.
Ea se încruntă.
— Este pe listă, Sore, spune ea. Cum altfel am putea să ne reasamblăm în noi înșine? Va fi bine. Eu le tai părul fetelor tot timpul.
— Asta explică de ce Tala arată ca Dorothy Hamill.
Libby mă plesnește peste sân, ceea ce este complet nedrept, pentru că nu poți lovi sânul unei femei însărcinate, chiar dacă este sora ta mai mică.
— Chiar ai rezistenta emoțională să lași o listă de sarcini nebifată?
spune ea.
Ceva în mine se crispează.
Chiar îmi plac la nebunie listele de sarcini.
Mă împunge în coaste.
— Haide! Trăiește un pic! O să fie distractiv! De asta suntem aici.
În mod cert, nu acesta este motivul pentru care eu mă aflu aici. Dar motivul pentru care mă aflu aici stă chiar în fața mea, cu buza de jos melodramatic de proeminentă, și nu mă pot gândi decât la luna pe care o avem în față, imobilizate într-un oraș care nu seamănă deloc cu cel la care se așteaptă ea.
