Ceea ce rămâne este durerea profundă, prăpastia care se deschide.
Visul se desfășoară astfel:
Libby își aruncă cheile în bolul de lângă ușă. Mama își ridică privirea de la masa din bucătărie, unde stă cu picioarele strânse sub ea, cu cămașa de noapte trasă peste ele.
— Bună, mama, spune Libby, trecând pe lângă ea și îndreptându-se spre camera noastră, cea pe care o împărțeam când eram copii.
— Dragele mele fete! strigă mama, iar eu mă aplec să o sărut pe obraz în drum spre frigider.
Ajung până acolo înainte să mă ia cu frig. Să mă cuprindă senzația că
ceva nu e în ordine.
Mă răsucesc și mă uit la ea, la frumoasa mea mamă. S-a întors la lectură, dar când mă vede că mă holbez, schițează un zâmbet nedumerit.
— Ce e?
Simt că am lacrimi în ochi. Asta ar trebui să fie primul semn că visez
– nu plâng niciodată în viața reală –, dar nu am observat niciodată
această neconcordanță.
Arată la fel, nu e cu o zi mai bătrână. Ca o primăvară întruchipată, cu genul de căldură pe care pielea ta o înghite după o iarnă lungă.
Nu pare surprinsă să ne vadă, ci doar amuzată, apoi îngrijorată.
— Nora?
Mă îndrept spre ea, o iau în brațe și o strâng tare. Ea mă înconjoară
cu brațele ei, iar parfumul de lămâie și lavandă se așterne peste mine ca o pătură. Valurile ei lucioase de păr blond-auriu cad pe umerii mei, în timp ce ea îmi trece o mână peste ceafă.
— Hei, scumpo, spune ea. Ce s-a întâmplat? Spune-mi mie tot.
Nu-și amintește că a plecat.
Eu sunt singura care știe că nu e locul ei acolo. Am intrat pe ușă, iar ea era acolo, și a fost atât de bine, atât de natural, încât nici una dintre noi nu a observat imediat.
— O să fac un ceai, spune mama, ștergându-mi lacrimile.
Se ridică și trece pe lângă mine, iar eu știu, înainte de a mă întoarce, că atunci când o fac, ea nu va mai fi acolo.
Am scăpat-o din ochi, iar acum a dispărut. Nu mă pot abține niciodată să nu mă uit. Să nu mă întorc în camera liniștită, nemișcată, să
nu simt acel gol plin de durere în piept, ca și cum silueta ei ar fi fost scoasă din mine.
Și atunci mă trezesc. De parcă dacă ea nu poate fi acolo, nu are rost să mai visez deloc.
Verific ceasul deșteptător de pe noptieră. Nu e nici ora șase, iar eu nu am adormit decât după ora trei. Chiar și cu sforăiturile surorii mele în pat, casa era prea liniștită. Greierii și cicadele cântau într-un ritm constant, dar mi-a lipsit claxonul izolat al unui taximetrist enervat sau sirenele unui camion de pompieri care trecea în grabă.
Chiar și tipii beți care strigau din părți opuse ale străzii în timp ce se îndreptau spre casă după o noapte la bar.
În cele din urmă, am descărcat o aplicație care redă sunete de peisaj urban și am așezat telefonul pe pervazul ferestrei, dându-l încet ca să nu o trezească pe Libby. Abia după ce am atins volumul maxim am adormit.
Dar acum sunt trează.
Dorul de mama mea se transformă rapid în dorul de Peloton.
Sunt o parodie a mea însămi.
Îmi iau o bustieră sport și jambiere, cobor scările, apoi îmi pun adidașii și ies în întunericul răcoros al dimineții.
Ceața plutește pe pajiște, iar în depărtare, printre copaci, prima geană de roz purpuriu se întinde de-a lungul orizontului. În timp ce traversez iarba plină de rouă spre podeț, îmi ridic brațele deasupra capului, întinzându-mă în fiecare parte înainte de a accelera ritmul.
De cealaltă parte a podețului, poteca șerpuiește în pădure. Încep să
alerg ușor, și umezeala din aer mi se adună în toate pliurile. Treptat, durerea de după vis începe să se atenueze.
Uneori, am impresia că, indiferent câți ani ar trece, imediat după ce mă trezesc dimineața, sunt orfană din nou.
Teoretic, cred că nu suntem orfane. Când Libby a rămas însărcinată
pentru prima dată, ea și Brendan au angajat un detectiv particular pentru a ne găsi tatăl. Când l-a găsit, Libby i-a trimis prin poștă o invitație la petrecerea copilului. Bineînțeles, nu a primit răspuns. Nu știu ce aștepta de la un bărbat care nu s-a deranjat să vină la nașterea propriului copil.
A părăsit-o pe mama când era însărcinată cu Libby, fără nici măcar un bilet.
Sigur, a lăsat și un cec de zece mii de dolari, dar, după cum spunea mama, el provenea dintr-o familie cu atât de mulți bani încât asta era ideea lui de mărunțiș. Au fost îndrăgostiți în liceu. Ea era o fată protejată, educată acasă, fără bani și cu visul de a se muta la New York pentru a deveni actriță; el era băiatul bogat de la un liceu de elită care a lăsat-o gravidă la șaptesprezece ani. Părinții lui voiau ca mama să întrerupă
