armonie în relaţiile cu lumea animală. Căuta să se facă ascultată
de animale nu prin fiică, ci prin iubire: ea le fermeca folosind flautulşi fluierul - cu care se mai cântă şi astăzi şi care creează oambianţă veselă. Şi ea cânta din aceste instrumente, nu ca să
incite instinctele carnale cele mai joase, ci ca să trezească în fiecaremuzica spiritului. [...]. (Lectura 276-6).
Mai târziu, Valtui s-a reîncarnat:
Într-un alt ţinut pe care-l numim astăzi Roma; apoi entitatea aacceptat învăţăturile care veneau din Iudeea.
Era capabilă să domine animalele sălbatice prin forţa gândiriisale [...], fie pe câmpuri, fie în vizuinele lor sau în arene... Şi ea şi-acâștigat adeseori libertatea fizică datorită acestor puteri ale sale -
ceea ce i-a permis să supravieţuiască pentru a continua să-i înveţepe oameni (creştinismul). (Lectura 276-2).
Ea se numea atunci Phoebia şi aceste puteri stranii: Îi permiteau să meargă cu animalele din pădure fără să se teamă; şi, la fel, să meargă în mijlocul sălbăticiunilor libere şi din arene fără nici o frică . Şi nici un rău nu i-a fost făcut vreodată de animale ci numai prin acţiunea oamenilor care căzuseră mai jos decât animalele sălbatice... căci acestea pot fi domesticite, dar omul nu şi-a îmblânzit încă limba. Aceasta se petrecea în secolul I.
(Lectura 276-3).
În încarnarea actuală, entitatea are o karmă deosebită de îndeplinit pe lângă oameni: să le trezească iubirea faţă de animale. Ea are datoria:
să atragă atenţia oamenilor asupra animalelor, arătându-lecât de dependente sunt animalele, în diversele lor habitaturi, deomul care le posedă sau se învecinează cu ele. Să arate oamenilorfi ce mod activităţile animale le pot fi benefice. Deci, aşa cum s-aspus la început „înmulţiţi-vă şi stăpâniți Pământul”, faceţi tot ceeste posibil pentru a realiza şi împlini această promisiune în sensul
Iubirii. Ea trebuie înţeleasă în sensul următor. Omul trebuie să fieunit cu Forţele Creatoare ale Universului în modul de folosire atuturor posibilităţilor lumii materiale. Şi cum toată creaţia de pePământ este din iubire materializată, expresia iubirii divine - carese manifestă la toate aceste fiinţe care trebuie să fie „una” cuCreatorul - astfel, iubirea pe care o vedem exprimată în regnurileinferioare din punctul de vedere al expresiei şi dezvoltării lor în planmaterial, această iubire va trebui să fie manifestată de către Omfaţă de animale. Şi entitatea aceasta va trebui să pledeze înfavoarea animalelor, să le pledeze cauza, făcând cunoscut tot ceeace a primit de la ele. (Lectura 276-3).
În fine, ca să încheiem, această persoană a întrebat: DACĂ SUFLETUL - CONŞTIINŢĂ AL UNEIA DINTRE
ANIMALELE SALE DE ALTĂDATĂ (CA VALTUI) - NU SE
REÎNCARNEAZĂ ÎN CÎINELE SĂU DE ACUM, PEGGY. Cayce a răspuns că da.
CARE?
Era unul din animalele de casă. (Lectura 276-6).
Lectură cu totul excepţională, căci transmigrarea este foarte puţin evocată la Cayce şi niciodată în mod clar. Nu i s-au mai pus multe întrebări asupra acestei chestiuni...
În fapt, problemele animalelor sunt cele pe care noi le provocăm prin egoismul nostru. Lucrând pentru perfecţionarea Omului, Cayce contribuia indirect la îmbunătăţirea soartei animalelor.
Din nefericire, în civilizaţia noastră animalele sunt ca şi moarte: sunt eliminate progresiv din marile oraşe, apoi de la ţară
(a se vedea informaţiile stupefiante date de curajoasele asociaţii ca O.A.B.A., Oeuvre d'Assistance aux Betes d'Abattoir, maison des veterinaires, 10 place Leon Blum, 75011, Paris; sau l'Action Zoophile, 4 rue Lecomte du Nouy, 75016 Paris; R.O.C., Rassemblement des non-chasseurs, Maison de la Nature, 23 rue Gosselet 59000 Lille; sau S.N.D.A., BP105, 94304 Vincennes).
Cayce vorbea creştinilor şi evreilor. Or iudeo-creştinismul este, în evoluţia sa actuală, lamentabil de deficient în teologia animalului.
Zoroastrismul, budismul, religia druizilor au fost mult mai evoluate.
Din fericire, centrul spiritual de la Findhom în Scoţia a mai acoperit întrucâtva această lacună. Dar suntem încă destul de
departe de conştientizarea la care va trebui să ajungem într-o zi...
Înainte de a fi transformat planeta în deşert!
Reîncarnarea, cheie a istoriei
Un arheolog profesionist mi-a spus într-o zi: „Când sunt pe teren, ştiu exact în ce loc trebuie să sap. Ghicesc adesea ceea ce voi găsi: un ciob, monede etc. „Simt” obiectele vechi care se află în pământ!” Nu se credea un medium... şi totuşi, practică ceea ce se numeşte în America: „psychic archeology”, adică arheologia mediumnică, în care informaţiile obţinute prin clarviziune completează datele ştiinţifice.
Anumite persoane au puterea de a retrăi evenimentele trecute, de a descrie civilizaţii dispărute. Este ceea ce a făcut, de exemplu, Anne-Catherine Emmerich. Şi cercetările întreprinse după celebrele sale viziuni s-au soldat cu aceleaşi rezultate.
Aceeaşi capacitate pare să se regăsească la Cayce: el va descrie o reuniune internaţională din Atlantida, de acum 50722
de ani... Ca şi cum aţi fi acolo. Un singur neajuns: nu se poate verifica! (pentru moment).
În fapt, când spunem reîncarnare spunem şi Istorie. Vreau să
mi se spună că am fost un cântăreț la flaut în Egipt, acum 10.000
ani... În cazul acesta, să mi se explice şi cum era viaţa în acel timp! când băieţelul meu de şase ani îmi spunea că fusese
„muvian”, „din ţara lui Mu”, asta nu-mi spunea nimic. Căci nu aveam nici cea mai mică noţiune despre aceste civilizaţii vechi ale Pacificului.
Pentru a situa vieţile anterioare ale consultanţilor săi, Cayce a dat cu multă logică o mulţime de detalii istorice şi preistorice.
Unele din aceste detalii au putut fi confirmate de descoperirile arheologice: de exemplu, rolul important jucat de esenieni, nebănuit înainte de descoperirea „Manuscriselor” de la Marea Moartă în 1947 (după moartea lui Cayce).
Alte lecturi n-au putut primi încă nici o confirmare. Nu s-a înşelat Cayce? Sau era complet mitoman? Timpul va hotărî.
Ansamblul lecturilor revelă câteva mari fresce istorice:
- continentul pierdut al Atlantidei şi cel al lui Mu;
- Egiptul mileniului al XI-lea înainte de Christos;
- civilizaţiile dispărute din Gobi şi Indochina;
- Persia cu 8.000 de ani înainte de Alexandru;
- lumea greacă din timpul războiului Troiei, apoi din epoca elenistică;
- Orientul Mijlociu, Roma şi Egiptul în timpul lui Christos;
- Franţa secolelor XVII şi XVIII;
- America primilor coloni:.. pentru a nu le aminti decât pe cele mai importante.
Aceste fresce istorice, răspândite în lecturi, au apărut de-a lungul anilor, în consultaţii date pentru indivizi care nu bănuiau nici în ruptul capului că ar fi fost muvieni sau persani...
A trebuit să se regrupeze aceste lecturi, să fie clasificate pe epoci şi ţări şi s-a încercat datarea lor. Sarcină dificilă, căci datele oferite de Cayce sunt departe de a concorda cu Istoria oficială!
