sexul, astfel ea este femeie până în vârful unghiilor - dependentă şitotuşi, nici mai mult nici mai puţin decât alţii scutită de nevoia unuitovarăş... Dar entitatea nu ajunge să înţeleagă aceste emoţii laceilalţi (de alt sex); nu mai mult decât îi înţeleg aceştia emoţiile şifelul de a fi... (Lectura 23901).
Alegerea sexului se face în mod liber după dorinţa fiecărui suflet:
Depinde de dorinţele care au fost formate de entitate de laînceputul încarnării sale precedente [..]. Dorinţa, atunci când estehrănită şi întreţinută, poate schimba un univers! Căci din dorinţeleinimii se nasc activităţile creierului şi cele ale fiinţei fizice, ca şiforma acesteia. (Lectura 276-3). Gemenii
Există un caz special, acela al gemenilor. Identici sau diferiţi, tradiţia ezoterică ne spune despre ei că sunt fiinţe care s-au iubit nebuneşte într-o viaţă precedentă şi n-au vrut să se despartă în viaţa aceasta. Pot, de asemenea, să se fi urât şi să fi ales această
şansă de a se reconcilia în iubirea fraternă. Aşa se pare că este cazul gemenilor din Biblie, Isav şi Iacov (Geneza, XXV, 19), de care vorbeşte Cayce:
Deşi concepuţi în acelaşi timp, născuţi în aceeaşi zi, eraufoarte diferiţi în programul lor de viaţă; unul, Iacov, îşi armonizasufletul şi spiritul prin corpul fizic care este expresia acestora.
Celălalt, Isav, n-avea decât un scop: să-şi satisfacă
poftele...(Lectura 281-48).
Şi Cayce explică că aceste fiinţe atât de diferite fuseseră
atrase împreună de dezbinarea părinţilor lor. Şi aceşti gemeni „se băteau încă din pântecele mamei lor”, adică erau deja duşmani dintr-o viaţă anterioară. În toate rasele, în toate naţiunile, în toate religiile...
După Cayce, avem nevoie să trecem prin toate faţetele vieţii terestre: nu numai prin sexe diferite, dar şi prin ţări, rase, religii diverse...
Asta ca să învăţăm totul prin intermediul celor trei dimensiuni care sunt:
- Timpul;
- Spaţiul;
- Răbdarea.
Aşa spune Cayce. Primii doi termeni ne sunt bine cunoscuţi, pentru că folosim din ce în ce mai mult noţiunea de spaţiu-timp.
Al treilea termen surprinde:
Timpul, Spaţiul, Răbdarea sunt mijloacele care permit Omului,în calitate de spirit limitat, să devină conştient de infinit. (Lectura3161-1).
Răbdarea nu vrea să însemne pur şi simplu aşteptare, ci eaeste atitudinea acelora care îşi acordă firea cu legile Naturii. Astfel,cu răbdare îndeplineşte-ţi munca, după legile Răbdării, care suntiubire, scop precis, credinţă, speranţă, milă, exprimând aceste legiîn legăturile cu cei pe care-i vei întâlni zilnic pe drumul tău. (Lectura1968-5).
Astfel, răbdarea ne permite să folosim cel mai bine Timpul şi Spaţiul. Ea ne permite să lucrăm asupra noastră înşine, traversând secolele...
În acest scop, este util să trecem prin experienţa religiilor diferite pentru a înţelege că fiecare dezvoltă o faţetă a adevărului global.
Iată de exemplu, cazul unei fetiţe care vine dintr-o viaţă
indiană:
Entitatea a trăit în Extremul Orient şi a aparţinut, la Poona,grupului lui Brahma Samaj (în India între 1800 şi 1878?).
De aici faptul că ea este absorbită de viziunile sale [...]. N-otulburaţi cu întrebări şi notaţi ceea ce vă spune; încurajaţi-i visele şiviziunile, dar nu luaţi o atitudine de inchizitor.
Când entitatea va avea 13-14 ani, vă vom da indicaţii maicomplete asupra a ceea ce poate ea îndeplini - dacă vrea să secălăuzească după steaua Betleemului şi nu după aceea de laPoona! (Lectura 5043-1).
Astfel, pentru fiecare din noi, are loc aceeaşi căutare spirituală, dar sub forme religioase diverse; dintr-o viaţă în alta.
A mai fost Mozart muzician şi în altă viaţă?
Aceasta este întrebarea care se poate pune în privinţa lui Mozart şi în privinţa tuturor copiilor minune care par veniţi în lume deja stăpâni ai unei arte sau ştiinţe... Se pare că există o progresie logică în activităţile terestre ale sufletelor omeneşti. De-a lungul „secvenţelor” de încarnări date de Cayce, găsim frecvent o
aceeaşi meserie exercitată din viaţă în viaţă, în civilizaţii diferite.
Cayce de exemplu, destul de uimit totuşi de a avea acest dar de medium, întrebase (într-o lectură acordată lui însuşi) de unde îi venea acest dar. I s-a răspuns prin propriul glas în stare de somn, că dispunea acum de aceste facultăţi mediumnice excepţionale pentru că altădată atinsese o înaltă dezvoltare spirituală.
După care, trăise o serie de vieţi nu prea strălucite... şi aceste puteri nu se manifestaseră.
Totuşi, era un fapt precis: într-una din încarnările sale fusese rănit pe un câmp de luptă. Agonizând singur timp de mai multe zile, incapabil să facă vreo mişcare, nu-i mai rămânea decât spiritul ca armă împotriva durerii. Şi, cu puţin timp înainte de a muri, reuşise în fine să iasă din corp, în proiecţie astrală.
Acest efort enorm îi eliberase puteri psi, o aptitudine de a se desprinde de materie, eliberându-şi spiritul. (Numeroasei medii au devenit ceea ce sunt în urma unei experienţe asemănătoare).
Aceste puteri psi, folosite în serviciul aproapelui, îi puteau permite regăsirea vechiului nivel spiritual. Dar dacă aceste facultăţi ar fi utilizate în scopuri egoiste sau distructive, el ar putea să cadă în cele mai înspăimântătoare abisuri.
Cayce, de altfel. avea o temă marcată de semnul ambiguu al Peştilor: capabili de ce-i mai bun şi de ce-i mai rău, ei dau misticii care strălucesc de iubire şi de bunătate sau trădătorii care fug de răspundere... (Acest semn al Peştilor explică şi dificultatea lui Cayce de a se exprima clar prin cuvinte: Peştii se opun Fecioarei, semn al scriitorilor!).
Exemplul lui Cayce ne arată că ne trebuie mai mult de o viaţă pentru a deveni un medium bun; că în mod asemănător trebuie mai mult de o viaţă pentru a stăpâni o artă sau o profesiune. Lecturile cayciene lasă să se înţeleagă că ne perfecţionăm de-a lungul existenţelor, într-una sau mai multe meserii.
Un agent de asigurări de treizeci şi cinci de ani, american îi ceruse lui Cayce o consultaţie:
O entitate nu intră în sejurul material la întâmplare, ci pentruca entitatea, ca parte a întregului; să ocupe locul pe care nici un altsuflet nu l-ar ocupa atât de bine [...]. În planul conştiinţeimercuriene, se poate vedea activitatea mentală a entităţii, nevoiasa de a analiza tot ce o înconjoară, oamenii, evenimentele, mediulînconjurător; şi nevoia sa de a conduce toate acestea.
De aici gustul său pentru statistici; analiza datelor, clasificareaşi interpretarea faptelor şi persoanelor. Înainte entitatea trăia înţara unde s-a născut acum (Statele Unite). Dar într-un loc diferit şiîn timpul războiului de Independenţă. Acolo, entitatea era opersonalitate cunoscută, a cărei influenţă şi putere n-au foststudiate îndeajuns. La început era filosof; apoi instructor, fermier,general de armată, părăsindu-şi carul şi boii pentru a merge să