Ei îşi atrag accidentul, în această viaţă, prin simpla Lege a Cauzei şi Efectului, sau în viaţa următoare, prin Legea Karmei.
Dacă înţeleg cât de egoistă este atitudinea lor, dacă îşi dau seama la timp că ceilalţi există şi ei, atunci accidentul nu mai este indispensabil. Devine inutil imediat ce lecţia a fost înţeleasă.
Accidentul karmic nu se produce decât ca şoc care permite conştientizarea. Deci el poate fi evitat... Ş i când nu ne mai reîncarnăm?
Multor suflete vechi le este lehamite de viaţă. când încep să
se trezească pe plan spiritual, ele regăsesc impresii „dintre două
vieţi” şi îşi amintesc că au cunoscut lumi mai bune. Bărbaţi şi femei de mare calitate ne-au spus: „Reîncarnarea? Oroare! Nu vreau să mă întorc pe această planetă!” „Lehamitea” celor care au trăit deja un mare număr de vieţi pământene. Da, dar atâta vreme cât le rămâne o lecţie de învăţat aici:
Tot ce s-a început pe Pământ trebuie terminat pe Pământ.
(Lectura 5747-14).
Unii reuşesc.
În exemplul citat mai sus- banda lui Nero! - era vorba de un grup de suflete căzute foarte jos. Totuşi, unul dintre ele: poate fi pus deoparte. Căci, prin experienţele sale pe pământ, a evoluat. Plecând foarte de jos, a evoluat până a nu mai fi nevoit să se reîncarneze pe Pământ. Asta nu pentru că ar fi atins perfecţiunea, ci există lumi în care această entitate îşi va putea continua instrucţia, dacă aderă la idealul celor pe care altădată i-a dispreţuit (este vorba de martirii creştini din timpul lui Nero)... Căci această entitate a hotărât: „Ceilalţi să facă ce vor, căci eu îl voi sluji pe Dumnezeu cel viu” (Lectura 5366-1).
A ne reîncarna sau nu depinde deci de voinţa noastră. După
gradul de desăvârșire la care am ajuns, mai avem sau nu nevoie de încă o viaţă:
ÎN MEDIE, MAI MULT SAU MAI PUŢIN DE JUMĂTATE DIN
SUFLETE ÎNDEPLINESC CEEA CE PREVĂZUSERĂ?
Mai mult de jumătate, căci este vorba de o înaintare continuă.
EREDITATEA, MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ŞI VOINŢA JOACĂ
ROLURI EGALE PENTRU A AJUTA SAU ÎNTÂRZIA DEZVOLTAREA FIECĂREI ENTITĂŢI?
Voinţa este factorul cel mai important, căci ea poate dominaoricare alt factor, cu condiţia să fie pusă în acord cu programul deviaţă, înţelegeţi? Căci nici o influenţă ereditară, nici o presiune amediului înconjurător sau altceva nu este mai puternic decât voinţa.
(Lectura 5749-14).
Evoluăm automat de la o viaţă la alta?
Recitind unele lecturi ale lui Cayce, am notat o frază care revine foarte des: Entitatea a câștigat şi a pierdut în această
experienţă de viaţă (sau doar a câștigat sau doar a pierdut...).
Este evident, după nenumărate lecturi inclusiv cele pe care Cayce şi le-a oferit lui însuşi, că se poate regresa din punct de vedere moral:
În acea viaţă, entitatea a câștigat, apoi a pierdut. Căci, cândera criticată, putea foarte uşor, datorită funcţiilor importante pe carele deţinea, să semene teroarea în jurul său. Era temută şi cei carenu i se supuneau îndeajuns au plătit (Lectura 1700-1).
... Căci, dacă programele noastre terestre sunt astfel făcute încât să ne ajute în evoluţie, unele fiinţe nu progresează şi chiar trag chiulul destul de mult! Aşa se face că întâlnim suflete vechi peregrinând încă, după zeci şi zeci de vieţi în care s-u împotmolit mereu în aceleaşi noroaie, Aceste suflete sunt mult încurajate astăzi, de către ghizii lor spirituali, să se încarneze pentru a progresa acum mai repede. Pentru că, aşa cum spune Cayce, ne îndreptăm spre un nou tip de omenire, întârziații sunt încurajaţi să evolueze:
Căci, cum s-a arătat, în următorii ani vor intra pe Pământ mulţidin cei care trebuie să pregătească calea unei noi rase de oameni,unor noi experienţe ale Omului. Şi o parte din activităţi, dinprefaceri vor pregăti Ziua Domnului. (Lectura 3514-1).
Dacă generaţia noastră nu înţelege foarte bine despre ce este vorba, cititorii din viitor ai lui Cayce o vor înţelege.
În perspectiva sa optimistă, sfârșim întotdeauna prin a reuşi.
El repetă adeseori:
El vrea să nu piară nici un suflet, înțelegând prin aceasta că
Dumnezeu, în iubirea sa, nu va renunța niciodată să „întindă
mâna” rătăciţilor.
Rezultă deci că Infernul etern al catolicilor nu există în perspectiva cayciană. Este de altfel unul din motivele care explică
dispariţia reîncarnării din învăţătura bisericilor creştine: Iadul veşnic a părut mai convingător. (A se vedea pe această temă J. F.
Crolard, Renaître apres la mort (Renaşterea după moarte), Editions Robert Laffont, 1979.
După aceste lecturi, mulţi bărbaţi şi femei par să fi trăit altădată vieţi remarcabil de înalte pe plan moral. Dar aceasta era numai graţia copilăriei, inocenţa începătorilor... Aceste suflete, încă foarte tinere, erau foarte aproape, explică Cayce, de originea lor divină. Ele păstrau amintirea creaţiei lor. Mai târziu, s-au lăsat antrenate... câți copii delicioşi nu se transformă în fructe uscate, rataţi, la vârsta adultă!... Şi asta pentru că sub farmecul copilăriei ascundeau tendinţe negative. Sau pentru că fiind prea copleşiţi de cei din jur, şi-au căpătat obiceiul indulgenţei faţă de ei înşişi. Nu trebuie să cultivi o automulţumire pentru că ai fi fost „cineva bun”
în urmă cu o mie de ani! Se poate să fi fost un „sfânt”, după
Cayce, şi apoi să cazi foarte jos... Imaginaţi-vă surpriza mea, citind cele două lecturi care urmează:
DOMNULE CAYCE, AŢI VREA SĂ RĂSPUNDEŢI [...]
ÎNTREBĂRILOR CARE VĂ VOR FI PUSE ÎN PRIVINŢA ĂCESTEI ENTITĂŢI? (Este vorba de un băieţel de şapte ani, născut pe 11
noiembrie 1935 la Chicago):
Da, avem aici dosarele care privesc această entitate. Suntdestul de insolite. Este vorba de un personaj cu totul neobişnuit înindividualitatea sa şi personalitatea acestei entităţi se află într-uncontext foarte diferit de cel de altădată. Dacă luăm în considerareactivităţile acestei entităţi de-a lungul sejururilor precedente pePământ, riscăm să-i şocăm pe unii [...]. Căci, înaintea acestei vieţi,entitatea a fost un sfânt patron din Franţa. Şi totuşi, cineva destulde leneş după normele de astăzi...
Experienţă care ar părea în contradicţie cu viaţa actuală, dacă
n-am regăsi influenţa ei asupra prezentului. Entităţii i se vorprezenta unele şanse - daţi-i aceste şanse şi aceste atuuri - care-ipermit să joace un rol important în relaţiile diplomatice dintrepoporul Franţei, Biserici, popoarele Americii... Căci entitatea vatrebui să facă studii pentru a ajunge diplomat. Ea va avea un rol dejucat în relaţiile ce se vor crea într-o zi în vederea dezvoltăriispirituale şi materiale a popoarelor... Şi aceasta se va întâmplaatunci când ea va fi atins vârsta de cincizeci şi patru de ani. Multe
schimbări se vor fi produs atunci. Dar corpul numit azi M.X. estepregătit pentru asta. El poate să le înfrunte aşa cum a făcut-o înGalia când se numea Martin - acea viaţă când a fost făcut sfântpatron! [...). El va fi în mod special interesat de limbi, mai ales defranceză, latină, spaniolă, care vor trebui să facă parte dinprogramul său şcolar. Nu într-o perspectivă clericală, ci în vederearelaţiilor diplomatice dintre naţiuni, relaţii care trebuie să fieinspirate de principiile lui Christos.
Mercur şi Jupiter, ca şi Saturn, sunt forţele cele mai influenteaici. Entitatea, dacă nu este învăţată să-şi canalizeze aceste forţe,să le conducă, va risca să devină o persoană indolentă, leneşă. Deaici necesitatea de a începe studierea acestor tendinţe, pentru amotiva entitatea; datorită acestui fapt, ea se va interesa de ceea cea fost şi poate va ajunge până la capăt cu ceea ce o va interesa. [...
]
Înainte, entitatea trăia pe vremea când Învăţătorul mergea pePământ, în casa lui Cornelius, care a fost condus şi învăţat mai alesde Petru. De unde interesul acestei entităţi pentru tot ce este insolitşi misterios [...] şi pentru principiile creştinismului. [...]
Înainte de asta, entitatea era în Egipt, într-o epocă în care seformau diplomaţi în vederea misiunilor din străinătate.
[... ] Entitatea a fost pregătită să fie trimisă ca emisar în ţărileTemplului de Aur (Mongolia, aşa cum vom vedea în continuare). [...]
