Pentru a avea acces la definiția fericirii dată de mine va trebui să începem prin a face distincția între câteva concepte care, chiar dacă sunt elementare, de multe ori trec neobservate și se confundă.
Printre principalele concepte se numără diferența dintre cuvintele țintă și direcție.
Pentru a ilustra importanța pe care o are pentru mine această diferență
fundamentală, am inventat, în urmă cu câțiva ani, această poveste, pe care nici unul dintre pacien ții care au trecut vreodată prin cabinetul meu nu a fost scutit să o asculte…
Un domn se duce să navigheze pe mare cu iahtul său ș i, brusc, o furtună
puternică îl surprinde ș i-l duce în largul mării. În mijlocul furtunii bărbatul nu vede încotro se îndreaptă ambarca ț iunea lui. Riscând să alunece pe covertă, aruncă ancora ca să nu mai fie purtat de vânt ș i se refugiază în cabina lui până când furtuna se va mai domoli pu ț in. Când vântul se lini ș te ș te, bărbatul iese din refugiu ș i străbate iahtul de la proră la pupa.
Cercetează fiecare centimetru al iahtului ș i se bucură să confirme că este
întreg. Motorul porne ș te, coca este nevătămată, pânzele intacte, apa potabilă nu s-a vărsat ș i cârma func ț ionează ca nouă.
Navigatorul zâmbe ș te ș i ridică privirea, cu inten ț ia de a porni înapoi spre port. Scrutează împrejurimile, dar în jur nu vede decât apă. Î ș i dă seama că
furtuna l-a dus departe de coastă ș i că s-a rătăcit.
Începe să dispere, să se nelini ș tească.
A ș a cum li se întâmplă unora în momente de restri ș te, bărbatul începe să
plângă, văitându-se cu voce tare:
– M-am rătăcit, m-am rătăcit… ce nenorocire…
Ș i- ș i dă seama că el este un bărbat educat în spiritul credin ț ei, ceea ce, din păcate, se întâmplă doar în astfel de momente, ș i spune:
– Doamne, m-am rătăcit, ajută-mă, Doamne, m-am rătăcit…
Chiar dacă nu pare adevărat, în această poveste are loc un miracol: cerulse deschide – un cerc diafan apare printre nori –, pătrunde o rază de soare,ca în filme, ș i se aude o voce profundă (Dumnezeu?) care întreabă:
– Ce-ai pă ț it?
Bărbatul îngenunchează în fa ț a miracolului ș i imploră:
– M-am rătăcit, nu ș tiu unde sunt, m-am rătăcit, luminează-mă, Doamne.
Unde sunt… Doamne? Unde sunt…?
În acel moment, răspunzând la acea rugă disperată, vocea spune:
– E ș ti la 38 de grade latitudine sudică, 29 de grade longitudine vestică.
Apoi cerul se închide.
– Mul ț umesc, mul ț umesc… spune bărbatul.
Dar după ce bucuria din primele clipe trece, se gânde ș te pu ț in ș i se nelini ș te ș te, reluându- ș i văicărelile:
– M-am rătăcit, m-am rătăcit…
Tocmai ș i-a dat seama că, de ș i ș tie unde se află, tot rătăcit a rămas.
Fiindcă a ș ti unde te afli nu înseamnă că încetezi să mai fii rătăcit.
Cerul se deschide pentru a doua oară.
– Ce-ai pă ț it?
– De fapt, nu-mi folose ș te la nimic să ș tiu unde mă aflu, ceea ce vreau să
ș tiu este încotro să mă îndrept. La ce-mi folose ș te să ș tiu unde mă aflu, dacă nu ș tiu încotro mă îndrept? Eu sunt rătăcit din cauza faptului că nu ș tiu unde să mă duc.
– Bine, spune vocea, te duci la Buenos Aires.
Apoi cerul începe să se închidă din nou.
Atunci, mai repede ș i înainte ca cerul să se închidă de tot, bărbatul spune:
– M-am rătăcit, Doamne, sunt rătăcit, sunt disperat…!
Cerul se deschide pentru a treia oară.
– Acum ce s-a mai întâmplat?!
– Păi… ș tiind unde mă aflu ș i încotro mă duc, sunt în continuare la fel de rătăcit ca înainte, pentru că, în realitate, nici măcar nu ș tiu unde se află
