exclusiv cu persoanele pe care le cred mai fericite, fie că această credință
are legătură cu o observație reală sau cu o închipuire a fericirii celuilalt. De fapt, cu cât știm mai puține lucruri despre persoanele cu care ne comparăm, cu atât mai dramatică se dovedește diferența dintre presupusa lor fericire și a noastră.
3
Reluarea căii
În căutarea sensului
Pare evident că scopul existenței noastre este acela de a căuta fericirea.
Mulți gânditori din Occident, de la Aristotel până la William James, au fost de acord cu această afirmație.
„Dar… o via ț ă bazată pe căutarea fericirii personale nu este, prin natura ei, egoistă, egocentrică ș i mizerabilă?“
Voi răspunde chiar acum la fiecare dintre întrebări:
Egoistă: Da.
Egocentrică: Mai mult sau mai puțin.
Mizerabilă: Nu neapărat.
Noi, cei care lucrăm cu diverse grupuri de oameni, constatăm iar și iar că
persoanele cele mai nefericite sunt cele care tind să se concentreze mai mult asupra lor; cele mai retrase, cele mai decepționate și predispuse manipulării și izolării, dacă nu chiar îngâmfării. În schimb, persoanele care se declară
fericite sunt de obicei mai sociabile, mai creative și îngăduitoare. Tolerează
mai bine frustrările cotidiene și, în general, sunt mai afectuoase, mai exuberante și mai miloase decât celelalte.
În cadrul unui experiment care a avut loc la Universitatea de Stat din New York, subiecților li s-a cerut să com pleteze fraza:
Mă simt bucuros că nu sunt…
După ce acest exercițiu a fost repetat de cinci ori, peste 90% dintre subiecți au experimentat o creștere evidentă a senzației de satisfacție personală. Și, după acel experiment, s-au dovedit mai amabili, mai implicați și mai solidari atât unii cu alții, cât și, uneori, cu necunoscuți pe care i-au ajutat în mod spontan.
Câteva ore mai târziu, cercetătorii au cerut grupului să completeze fraza: Mi-a ș fi dorit să fiu…
De data asta, experimentul i-a făcut pe subiecți să fie mai nemulțumiți de viața lor.
Experții în îmbunătățirea randamentului au realizat mii de astfel de teste și toate par să confirme că persoanele cu simțul umorului, indivizii care se definesc ca fiind fericiți și aceia care se simt mulțumiți cu viața lor tind să
se apropie și să-i ajute mai mult pe ceilalți, au un randament mai bun și o eficiență mai mare în acțiunile pe care le întreprind.
Fericirea produce beneficii, multe dintre ele inerente individului, caretranscend familia sa și întreaga societate.
Nu poți să trăiești cu adevărat renunțând la căutarea acestei căi spre armonie, împlinire, fericire.
Se impune luarea acestei decizii și știu că nu este ușor. Eu asta am făcut pentru că asta cred; voi puteți să credeți altceva.
Poziția pe care o adoptăm azi poate că nu este definitivă, poate că mâine se va schimba. În urmă cu zece ani eu gândeam complet diferit.
Orice poziție ai adopta, este valabilă.
Întreb de poziția adoptată doar ca să te întrebi dacă ești coerent în această
privință.
Dacă fericirea este cea mai importantă căutare de-a lungul vieții, iar pentru mine fericirea constă în aceste momente glorioase, de ce-mi pierd timpul, de exemplu, citind această carte?
Dacă eu decid că fericirea este cea mai mare dintre provocările mele și că această căutare are de-a face cu senzații noi, în realitate ar trebui să
le caut. Atunci de ce-mi pierd timpul și mă ocup de alte lucruri, care mă distrag de la această căutare?
Dacă fericirea este evitarea oricărei dureri ce poate fi evitată, de cecontinui să-l citesc și să-l ascult pe Bucay, care de multe ori îmi spune lucruri dureroase sau neplăcute?
Fiindcă ceea ce contează este să te implici.
Pentru că a fi fericit este cel mai important angajament pe care un om și-l poate asuma față de sine și față de cei din jur.
Sunt diferențe mari între cei care cred că fericirea există, diferențe pe care un prieten psihiatru se încăpă țânează să le clasifice în trei grupuri:
Primul grup: Romanticii hedoniști, care susțin că fericirea constă în a obține ce-ți dorești.
Al doilea grup: Cei cu o capacitate scăzută de toleranță la frustrare, care cred că fericirea are legătură cu evitarea oricărei dureri și frustrări.
Al treilea grup: Cei plini de iluzii (printre care prietenul meu mă include), care trăiesc puțin cu capul în nori și garantează că fericirea n-are aproape nici o legătură cu exteriorul, ci cu un proces interior.
