adun pe cale.
Cât am acumulat este o chestiune de vanitate, de a-i face pe plac mamei, de a fi cineva, de a mă remarca.
Iar nu aceasta este calea.
Calea nu este să-i mulțumim pe cei care și-ar fi dorit să fim așa sau altfel.
Calea copiilor mei nu este să-mi facă mie pe plac, care-mi doresc ca ei să
fie cel puțin inteligenți, bogați, curajoși, frumoși și norocoși (desigur,
bunicul meu ne spunea: „Este de o mie de ori mai bine să fii bogat și sănătos decât sărac și bolnav…“ Ce adevăr incontestabil!) Dacă vom ținti doar rezultatul, nu vom obține aproape nimic.
Nu este vorba să umbli după rezultate, fiindcă evaluând rezultate se ajunge la concluzii false despre realitate.
În cadrul seriei de discuții cu public pe care le-am avut cu dragul meu prieten Marcos Aguinis, am relatat o istorioară amuzantă pe care îndrăznesc să o repet aici:
Erau odată într-un sat doi bărba ț i pe care-i chema Joaquín González. Unul era preot al parohiei ș i celălalt era taximetrist. Destinul face ca amândoi să moară în aceea ș i zi. Atunci ajung în ceruri, unde îi a ș teaptă Sfântul Petru.
– Care e numele tău? îl întreabă Sfântul Petru pe primul.
– Joaquín González.
– Preotul?
– Nu, nu, taximetristul.
Sfântul Petru î ș i consultă lista ș i spune:
– Bine, ț i-ai câ ș tigat locul în paradis. Ț i se cuvin această tunică cusută cu fir de aur ș i acest toiag de platină cu incrus ta ț ii de rubine. Po ț i intra…
– Mul ț umesc, mul ț umesc… spune taximetristul.
Mai trec încă două sau trei persoane până când îi vine rândul celuilalt.
– Care e numele tău?
– Joaquín González.
– Preotul…
– Da.
– Foarte bine, fiule. Ț i-ai câ ș tigat locul în paradis. Ț i se cuvin acest halat din in ș i acest toiag din lemn de stejar cu incrusta ț ii din granit.
Preotul spune:
– Mă ierta ț i, nu vreau să par nerecunoscător, dar… trebuie să fie o gre ș eală. Eu sunt Joaquín González, preotul!
– Da, fiule, ț i-ai câ ș tiga locul în paradis, ț i se cuvine halatul din in…
– Nu, nu se poate! Eu îl cunosc pe celălalt domn, era un taximetrist, locuiaîn satul meu, era o catastrofă ca taximetrist! Se urca pe trotuare, făceaaccidente în fiecare zi, o dată s-a izbit de o casă, conducea foarte prost,dărâma stâlpii de iluminat, mătura totul în calea lui… Iar eu mi-ampetrecut ș aptezeci ș i cinci de ani din via ț ă ț inând predici în fiecare duminică în parohie, cum este posibil ca lui să i se dea tunica cusută cu fir de aur ș i toiagul din platină, iar mie astea? Trebuie să fie o gre ș eală!
– Nu, nu este nici o gre ș eală, spune Sfântul Petru. Aici, în ceruri, noi ne-am obi ș nuit să facem evaluări a ș a cum face ț i voi în via ț a pământească.
– Cum? Nu în ț eleg…
– Desigur… acum ne conducem după rezultate… Uite, o să- ț i explic pentru cazul tău ș i vei în ț elege imediat: În ultimii douăzeci ș i cinci de ani, de fiecare dată când tu predicai, oamenii adormeau; dar de fiecare dată când el conducea, oamenii se rugau. Rezultate!!! În ț elegi acum?
Evaluarea vieții prin prisma rezultatelor este o perspectivă prea nesemnificativă pentru a fi luată în serios.
Punând accentul pe rezultat, pot cu puțin noroc să cuce resc momente de glorie.
Punând accentul pe proiect și fiind aceasta calea, pot schimba acele momente de splendoare cu faptul de a fi fericit!
Calea marchează o direcție.
Iar o direcție este mult mai mult decât un rezultat.
Sensul și scopul sunt esențiale
Fericirea poate fi atinsă practic în orice împrejurare, atât timp cât credem că
viața noastră are un sens și un scop. Să ne întoarcem încă o dată la Victor Frankl; el a fost cel care a pus clar și pentru prima oară accentul pe acest fapt fundamental.
Ca prizonier în lagărul de concentrare, a observat, în cel mai dur mod cu putință, că oamenii au nevoie de un scop pentru a-și menține dorința de a trăi și a aplicat asta asupra propriei persoane schimbând de multe ori jumătate din puțina pâine pe care o primea cu un cearșaf rupt pe care să-și continue însemnările în legătură cu cercetarea. Acela era scopul LUI, același care – după părerea sa – l-a ținut în viață.
Dacă necesitatea unui sens și a unui scop este indispensabilă pentru viață, cu atât mai mult va fi pentru fericire, una dintre caracteristicile primordiale ale ființei umane.
