Sunt flori. Probabil din gama „produse ieftine“ de la Tesco.
– Nu trebuia, adaug.
– Aş vrea să revin diseară, dacă nu eşti ocupată, şi să te invit la cină. În oraş.
– E foarte drăguţ din partea ta, Ralph. Dar nu sunt sigură că vreau să-ţi faci idei despre noi.
Bâţâie din cot şi şuieră Yessss.
– Ralph, ce-am spus eu…?
– Ştiu ce-ai spus. Că nu eşti sigură!
Nu pot să mă stăpânesc. Şi surâd. S-a înfiinţat la uşa mea – cu flori – şi şi-a exprimat dorinţa de a mă însoţi în lume. A traversat Londra pentru a face acest gest galant, a demonstrat că e dispus să treacă cu vederea înfăţişarea mea neîngrijită, iar acel colţ al inimii mele care nu s-a făcut praf şi pulbere e chiar mişcat.
Motivele pentru a răspunde cu da sau nu sunt cam egale, aşa că spun da.
(Cu respectarea anumitor termeni şi condiţii.)
Până la urmă, îl privesc în ochi pe tipul cu peştele – de la depărtare zăresc şi o bucată de jachetă verde – şi îmi petrec restul după-amiezii răsfoind imaginile cu Ralph din mintea mea. Unele sunt sexy şi à la Byron, altele sunt à la Ralph tolomacul; una mai ales, în care stătea la masa din bucătăria mea cu firimituri de pâine la gură, pare să simbolizeze tot ce e absurd în ideea de eu şi Ralph împreună.
Dar, atâta timp cât mă gândesc la lucrurile astea, nu mă gândesc la Tom.
La ora şapte, aşa cum am stabilit, vine într-o maşină Uber. Şi iată o premieră: e îmbrăcat elegant! Prin asta înţeleg pantaloni care nu sunt blugi – cine ştia că încă
mai există unii cu pense în faţă?! – şi cămaşă albă, cu guler. Am făcut şi eu un mic efort. Rochiţa Valentino a revenit de la pensie, am urcat la bordul unor pantofi cu toc şi am trecut printr-un norişor de Black Orchid. Ochii stau să-i iasă
puţin din cap când deschid uşa – formularea lui exactă e „măiculiţă“ – şi în scurt timp străbatem Londra de pe bancheta din spate a unui nou şi lucios Merţan.
E niţeluş penibil când vrea să ne ţinem de mână – dar, la urma urmei, de ce nu? –
cu toate că trebuie să-l opresc să-mi mai frământe încheieturile cu degetul mare.
Destinaţia noastră se dovedeşte a fi London Eye⁴³, pentru care a cumpărat deja bilete. Puţintel cam prea sentimental, dar nu peste mult timp ne ridicăm ca prin magie deasupra fluviului, împărţind capsula din sticlă cu un grup de turişti italieni şi spanioli.
– Cred că acela de colo e Mill Hill, îmi spune Ralph, iar eu bănuiesc ce urmează.
Acolo locuiesc părinţii mei. Mamei i-ar plăcea să te cunoască.
– Ralph, poate. Dar nu spun că vin.
Asta pare în ultima vreme formula mea pentru toate cele. Ralph declară că
pentru el e suficient.
După „zbor“, aşa cum e ridicol numită experienţa în roată, mă anunţă că a făcut o rezervare pentru cină la restaurantul de la ultimul etaj al hotelului Hilton.
Nu pot să mă stăpânesc.
– De ce? întreb. De ce acolo?
– Fiindcă obişnuiam…
Nu mai continuă, dar eu am răspunsul aşteptat. Delicat, îl conving să anuleze rezervarea şi să mergem în altă parte, într-un loc mai „pentru noi“.
Îi place conceptul şi, nu peste mult timp, stăm la masă la etajul al doilea al aceluiaşi restaurant zgomotos din China Town la care am mers cu Tom; ne-a fost adusă o sticlă cu sake cald, urmată îndeaproape de toate preparatele specificate în Meniul Fix C – dat fiind că Ralph nu ştie nimic despre mâncarea chinezească, iar mie nu-mi mai pasă.
Ciocnim cupele micuţe, iar el, care n-a mai băut niciodată sake înainte, face un efort eroic să-l împiedice să-i iasă tot pe nas.
– De ce se înnebuneşte lumea după chestia asta, Jen? mă întreabă după ce respiraţia i-a revenit la normal. Parcă ai bea apa în care ţi-ai făcut baie.
– De unde ştii asta?
– Ha! Bună replica!
Dar se obişnuieşte rapid cu gustul şi nici măcar nu se descurcă prea rău cu beţişoarele, deşi are un mic incident cu o ciupercă alunecoasă.
– Aici e de o mie de ori mai bine decât la Hiltonul scorţos, zice el pe la jumătatea festinului. E mult mai pentru noi.
– Da, Ralph, confirm şi, după o pauză, adaug: Ralph, trebuie să… Ai sos de
portocale pe barbă.
– Hopa!
Ne-am închis telefoanele mobile, fireşte, şi o vreme vorbim despre Aiden.
– Eu mă bucur pentru el, spun la un moment dat. Crezi că se distrează pe acolo, pe net?
