– Tată?
Îl aşteptăm toţi să vorbească.
– Ea e Elaine?
– Nu, tată. E Jen.
– Ralph mi-a povestit multe despre dumneavoastră, domnul Tickner.
Ceea ce nu e adevărat. Dar bănuiesc că aşa se spune de obicei.
Tatăl lui Ralph continuă să se holbeze, uitătura lui urâtă fiindu-i subminată de tichia neconvenţională.
– Sper că-ţi place puiul, Jenny, spune doamna T.
– Încă mai joci şah, Elaine?
– Ăăă, pot să joc, da.
– Tată, ea e Jen.
– Noi jucam şah.
– Jucai cu Elaine, tată. Elaine nu mai trăieşte.
Bătrânul întoarce spre fiul său o privire feroce şi faţa ridată i se încreţeşte de dispreţ.
– Ce rahaţi vorbeşti acolo?!
Doamna Tickner se ridică şi bate din palme.
– O să jucaţi mai târziu. Întâi mâncăm.
Dar tatăl lui Ralph scoate o tablă de şah şi o aşază pe măsuţa de cafea, între noi.
Şi, pe urmă, cu un zornăit, piesele. Degetele lui tremurânde încep să aşeze piesele negre, iar eu, fată de treabă ce sunt, le aranjez pe cele albe.
– N-am mai jucat de o veşnicie, declar eu.
Ceva straniu se întâmplă pe tablă, în capătul dinspre domnul Tickner. Ultimul rând de piese este în regulă, dar în faţa lor, acolo unde ar trebui să fie un şir de pioni negri, nu sunt decât opt pătrăţele goale.
– Bine. Jucaţi cinci minute şi pe urmă mâncăm.
– Joacă, îmi ordonă bătrânul.
– Dar pionii dumneavoastră?
– Joacă!
– Nu e zurliu, îmi şopteşte Ralph. Mă rog, e. Dar crede că poate să te bată fără
pioni.
– Probabil că poate.
Dar se dovedeşte că nu poate. Nu fiindcă n-ar fi un jucător mai bun – evident că
e (sau era), de departe –, ci fiindcă nu-şi poate urmări firul gândurilor. Jocul se blochează după ce face o serie de mişcări nepermise, iar nu peste mult timp ne mutăm în sufragerie, unde domnul T se aşază în capul mesei, purtând încă pe cap originala lui tichie, în ciuda mai multor tentative de a-l uşura de ea. Faptul că
Ralph a ieşit aşa cum e el din cuibul intens al acestei familii este deopotrivă mai greu şi mai uşor de înţeles.
– Deci, Jenny, părinţii tăi mai trăiesc?
– Da, foarte. Locuiesc în Chichester.
– Şi eşti copil unic, la fel ca Ralphie?
Ralphie oftează din greu. Posibil să-şi fi pierdut dorinţa de a mai trăi.
– Am o soră, Rosy. Locuieşte în Canada cu soţul ei şi au trei copii.
Doamna T nu se poate înfrâna.
– Are trei copii?!
– Trei fete. Katie, Anna şi India.
– Ai auzit, îl întreabă ea pe soţul ei. Zice că sora ei are trei copii. Trei fete. Şi locuiesc în Canada.
