Am să mă întorc după tine imediat după ce o internez pe mama în spital. Vin după tine, îți promit. Dar să nu te miști de aici, altfel nu mai am cum să te
găsesc.
Nana a încuviințat copleșită.
– Promite-mi, i-a cerut Bobby, în timp ce infirmierii împingeau targa mobilă pe care se afla maică-sa. Promite-mi, Nana! Spune-mi că n-o să te miști de aici.
– Îți promit, a spus ea uitându-se dezolată în jur.
49. Circul ciudățeniilor
Spitalul Charity, New Orleans
Johnson îi aștepta, le-a făcut semn din pragul ușii. Au intrat la Dupree. În salon erau cinci tărgi mobile, toate ocupate. Dupree se afla în capătul salonului, lângă
o fereastră căreia cineva, poate Katrina, îi spărsese sticla. Paloarea extremă a feței lui îl făcea să pară înghețat, senzație la care contribuiau și buzele vineții, dar era dezmințită de pelicula de transpirație ce-i acoperea pielea. Stătea în capul oaselor și se chinuia, fără succes, să-și pună pe el un tricou.
– Ce vrei să faci? l-a repezit Johnson, luându-i tricoul din mâini.
Epuizat, Dupree s-a lăsat să cadă pe spate. Cu toții au privit, inevitabil, spre vechea lui cicatrice de pe piept.
– Trebuie să ies de aici, a spus cu voce abia audibilă.
Amaia a mers până lângă pat. În ciuda aspectului său, hotărârea lui Dupree era evidentă.
– Mai vorbim despre asta, acum cred că ne datorați o explicație.
Dupree a închis ochii pentru câteva secunde.
– Nu e atât de simplu…
– Mi se pare firesc să nu fie, mereu ar trebui să fie greu să mințim. Nu știu ce părere au ceilalți, n-aveți decât să discutați cu fiecare în parte, dar mie trebuia să-mi spuneți că am venit pentru Samedi. Asta nu înseamnă că m-aș fi implicat mai puțin, dar măcar nu aș fi pierdut timpul crezând că-l urmărim pe compozitor.
– Nu v-am mințit, prioritatea e compozitorul.
– Nu, varianta oficială e compozitorul, a precizat Amaia, scuza pentru a fi aici.
Nu-mi place să fiu manipulată. Trebuia să spuneți.
Bull a intervenit:
– Cred că v-ați dat seama deja că era greu de explicat. Știm prea bine că urmărim o umbră. Investigația s-a oprit în urmă cu zece ani, dar cazul nu a fost niciodată
clasat, deci nu e un caz redeschis pentru că nu a fost închis niciodată. După
moartea agentului Carlino și a lui Jerome Lirette am primit ordin să renunțăm.
Însă eram convinși că lucrurile se vor repeta. Am rămas în alertă, convinși că
exista posibilitatea să apară din nou odată cu uraganul, așa cum s-a întâmplat când a luat-o pe Médora Lirette.
Charbou a plescăit din limbă nemulțumit.
– Știu că e dureros, am cunoscut polițiști care și-au pierdut colegul în timpul serviciului și nu se mai poate trece peste așa ceva. Dar mi se pare o imprudență
uriașă să pui în pericol întreaga operațiune pentru o răzbunare personală.
Dupree l-a țintuit cu privirea.
– Operațiunea nu s-a aflat nici o clipă în pericol, suntem foarte aproape de a-l prinde pe compozitor.
– Sunt de acord cu Charbou, a intervenit Amaia. Tot timpul am crezut că suntem aici pentru a-l prinde pe compozitor, dar, cu tot respectul, ați făcut altceva. Dacă
nu e așa, atunci cum vă explicați că Tucker a ajuns să fie numită șefa operațiunii din Florida? Ea înaintează, noi batem pasul pe loc.
Johnson și-a lăsat privirea în jos și și-a acoperit mustața stufoasă cu palma. Toată
lumea știa că n-o înghițea pe Tucker, dar, în același timp, era evident că avea îndoieli asupra modului în care decurgea investigația.
Dupree i-a aruncat o privire plină de oboseală.
– Tucker habar nu are de nimic, am luat-o în echipă pentru că cred că e capabilă
să-l prindă pe compozitor, dar și să-l înțeleagă pe Samedi.
A închis ochii și a rămas atât de tăcut și de nemișcat încât le-a amintit de Médora Lirette.
– E o problemă cu femeia asta, Médora Lirette. Sunteți siguri că este ea? Au trecut zece ani…
