– Ea este, a afirmat Bull, iar Dupree a încuviințat. Fără nici cea mai mică
îndoială.
Amaia a căutat cea mai bună modalitate de a spune ce gândea.
– Am văzut-o, pare…
– Alienată, a spus Dupree cu voce înceată.
– Când spuneți alienată, înseamnă captivă, dominată?…
Dupree a făcut semn că da.
– Asta le fac.
– Cui?
– Celor pe care îi iau.
– Am vorbit cu doctorii, ei susțin că femeia asta suferă de o boală psihică.
– E adevărat, a fost de acord Dupree.
– Dar dumneavoastră credeți că i-a provocat-o cineva, a spus Amaia. La începuturile psihiatriei se credea că oamenii care suferă de tulburări mintale au fost înstrăinați de propria lor natură.
– Da, cred că este și cazul ei, a spus Dupree cu un firicel de voce.
– Cum puteți fi atât de sigur? a întrebat Amaia, fără să-i pese de oboseala crescândă a lui Dupree.
– Pentru că nu e pentru prima dată când vedem așa ceva, a afirmat el, vorbind și despre Bull.
– Medicii vorbesc despre două surse ale bolii: una psihică și cealaltă neuronală, a insistat Amaia.
– Da, cauzată de o infirmitate mintală sau, într-o oarecare măsură, de substanțe toxice, a explicat el.
– Da, au vorbit și medicii despre așa ceva. Însă vorbim despre același lucru? a întrebat ea.
– Nu știu, dumneavoastră despre ce vorbiți? a întrebat Dupree tot mai lipsit de puteri.
– Vorbesc despre ceea ce am văzut acolo, sus: lipsa voinței proprii, diminuarea semnelor vitale, convingerea că este moartă, anularea conștiinței de sine…
– La dracu’, asta este zombificare toată ziua! a spus Charbou copleșit.
– O puteți numi așa, a fost de acord Dupree, care arăta din ce în ce mai rău.
Amaia s-a apropiat și mai mult de pat și s-a aplecat asupra lui. Atunci a observat că strângea în mână un săculeț care i s-a părut a fi din piele de capră. Dupree l-a ascuns sub cearșaf.
– Nu, eu n-am să-i zic așa, pentru că nu e obligatoriu să te naști pe malurile râului Mississippi ca să fi auzit de supunere prin pierderea voinței proprii și nu mă refer la mai știu eu ce ciudățenie de virus care zboară de colo colo și învie morții, ci de un aspect mult mai cumplit și mai real: dominarea prin intermediul drogurilor, GHB, scopolamină, flakka, inclusiv cu datură, iarba diavolului. În ultimii ani, polițiștii europeni au făcut eforturi pentru a dezarticula rețele de prostituție care le țineau prizoniere pe femei și le mențineau într-un stadiu de semiconștiență, în care voința lor era total anulată. Unele femei erau conștiente de situația lor, își dădeau seama că sunt captive, însă spuneau că se simțeau mereu pe jumătate adormite, ca în vis, sau mai degrabă ca într-un coșmar din care nu se mai puteau trezi. Cele mai multe dintre ele s-au mirat când au aflat că
trecuseră ani întregi de când erau în situația aceea, ani despre care nici nu știau când și cum trecuseră. În urmă cu câteva luni am prins un colecționar de femei, le ținea prizoniere și le supunea cu ajutorul unui medicament numit Rohypnol.
Supunerea era absolută, ceea ce-l făcea pe individ să-și poată imagina că
prizonierele lui stăteau cu el din proprie voință. Scopolamina este cunoscută ca drogul violului, dar există dovezi că a fost utilizat și pentru estorcare de bani, parole, identități…
– Nu vreau să vă contrazic, a spus Jason Bull, dar cred că trebuie să te fi născut
lângă Mississippi ca să admiți că în cazul supunerii Médorei Lirette este foarte probabil să se fi folosit poudre de mort. Pulbere de mort, tetrodotoxină, dacă
preferați numele științific. De aceea, femeile din rețelele de prostituție își recuperează voința imediat ce nu li se mai administrează droguri. Cu Médora Lirette nu se va întâmpla așa, pentru că e conștientă de ceea ce-i lipsește.
– Adică ceea ce a spus că i-a furat Samedi? a întrebat Charbou.
– Le petit bon ange. Îngerașul bun dinlăuntrul ei. Sufletul ei.
– Mă rog, am impresia că ne îndepărtăm cam mult de subiect, a spus Charbou, căruia încă nu-i trecuse supărarea. Eu nu sunt un super agent FBI, a zis privindu-l cu malițiozitate pe colegul său, dar după umila mea părere, pare cam cusut cu ață albă să presupunem pe baza unui singur caz că acesta este un modus operandi, bazându-ne numai pe faptul că Médora a dispărut în timpul unei furtuni și, cu atât mai mult, să așteptăm ca după zece ani să se întâmple la fel.
Dupree s-a ridicat în capul oaselor, iar efortul dureros i-a umplut de transpirație fața.
– Ar trebui să-l lăsăm să se odihnească, a sugerat Johnson.
Dupree a ridicat o mână, cerând o pauză.
Bull s-a apropiat de pat și a oftat.
– Spuneți-le, vă rog, i-a zis lui Dupree.
Dupree a rămas cu privirea în gol și a început să povestească.
