– Dar te va durea din nou, dacă îl superi pe tămăduitor.
– Nu, a spus bărbatul pe un ton rugător. Vă implor…
– Bine, Dominic. Mai este cineva aici, mai trebuie să vină cineva?
– Nu.
– Foarte bine. Unde sunt fetițele?
– Sunt moarte. Dar nu noi le-am omorât, a spus gâfâind, s-au înecat când a urcat nivelul apei… în timpul furtunii.
– Mai lipsesc niște fetițe, cele luate din Nola, în prima noapte după uragan, a precizat Dupree.
Individul a închis ochii strângându-i cu putere. Când i-a redeschis, lacrimi mari au început să-i curgă pe obraji.
– Nu trebuia să mă bag în așa ceva, Len m-a convins. Mulți bani… Când au ajuns aici, au găsit fetițele moarte, Len s-a enervat foarte tare, li s-a cerut să
curețe locul… și de-asta a apelat la mine. Știam ce învârtea Len și l-am rugat de mai multe ori să mă bage și pe mine în afacere. E vorba de mulți bani, dar și de tipi periculoși…
– Te referi la Samedi?
Rănitul a încuviințat.
– L-ai văzut vreodată? Știi cine este? a întrebat Dupree, plin de speranță.
Individul a negat, făcând o strâmbătură ce s-ar fi vrut un zâmbet.
– Habar nu aveți, nu-i așa? E Samedi, a spus ca și cum ar fi vorbit despre un zeu.
– Unde sunt fetițele din Nola?
Bărbatul a închis ochii și a oftat, clătinând din cap.
– Nu pot să vă spun.
– Ai deja destule probleme. Fă-ți un bine, ajută-ne și noi o să te ajutăm la rândul nostru.
– Nu înțelegeți, o să mă omoare.
– Dumneata nu înțelegi. Îți spun cu toată sinceritatea. Ai o rană foarte urâtă, a zis arătând spre abdomen și ridicându-i capul pentru ca individul să poată vedea rana. Suntem la mulți kilometri de cel mai apropiat spital; dacă nu te ajutăm, vei muri în câteva ore, iar eu n-am să te duc de aici atât timp cât mai sper că fetițele se află aici, într-un loc de pe proprietatea asta imensă. Am să scotocesc fiecare depozit, fiecare butoi, chiar dacă îmi va lua mai multe zile, dar vom pleca de aici numai după ce o să le găsesc, vii sau moarte.
Dominic și-a strâns buzele, privindu-și, ca hipnotizat, abdomenul.
Dupree l-a privit pe tămăduitor și a făcut un semn afirmativ, iar tămăduitorul și-a mișcat ușor o mână. Dominic a urlat de durere, iar pe față i-au apărut broboane strălucitoare de transpirație.
– Ajută-ne și te scoatem de aici.
– Ceea ce ei le fac trădătorilor e de mii de ori mai rău decât moartea.
Dupree s-a făcut palid, și-a dus instinctiv mâna la piept, simțind cum rana veche îi ardea sub haine. Inima a început să-i bată sacadat. A încercat să se liniștească.
– O să-ți oferim protecție.
– Protecție? Ce protecție? Len mi-a zis că Samedi are acoliți în cadrul poliției.
Bull și Dupree s-au privit îngrijorați. Nu se gândiseră niciodată la o astfel de posibilitate.
Dupree și-a scos legitimația și i-a arătat-o lui Dominic.
– Nu suntem polițiști, suntem de la FBI. O să faci parte din programul de protecție a martorilor. O viață nouă, o identitate nouă, departe de aici, în afara oricărui pericol.
Dominic rămăsese cu ochii la legitimație și părea să evalueze propunerea.
Dupree i-a făcut iar semn tămăduitorului, care abia a schițat un gest, însă a fost suficient pentru ca Dominic să urle din nou de durere.
– Probabil că au fost aduse ieri, sau alaltăieri, cel mai devreme, iar fetițele din camera de sus au murit încă din timpul furtunii. Unde sunt fetițele din Nola?
Tămăduitorul și-a mișcat mâinile și alinarea s-a văzut imediat pe chipul lui Dominic.
– O să mă duceți de aici și o să-mi dați o identitate nouă…
– Ai cuvântul meu.
Dominic a închis ochii.
– Sunt în casă.
– Am scotocit casa și nu e nimeni acolo, i-a spus Johnson lui Dupree. Casa arată
