– V-au spus ceva? a întrebat Amaia, prudentă.
– Ei nu vorbesc, doar râd și se joacă. Nu știi ce sunt lutins? a întrebat-o, de parcă
ar fi fost ciudat să nu știe.
– Ba da, știu ce sunt, unde m-am născut eu li se spune mairu, sufletele copiilor morți nebotezați.
– Ai văzut vreunul când erai mică? a vrut să știe Bella.
Lui Charbou, așezat într-o parte a bărcii, nu-i scăpa nici un cuvânt din conversație.
– Nu știu sigur, a răspuns gânditoare Amaia. Când eram foarte mică, cel mai mult îmi plăcea să merg la bunica mea, Juanita, care avea o casă uriașă, dar nu folosea decât parterul și primul etaj. Îmi amintesc că uneori mai era acolo o altă
fetiță, de vârsta mea. Mă aștepta în capul scărilor care duceau la mansardă și mergeam acolo să ne jucăm împreună. Mai târziu, am uitat de ea. Însă după ce m-am făcut mai mare, într-o zi mi-am amintit de ea și i-am spus mătușii mele despre fetița aceea care mă aștepta ca să ne jucăm în casa bunicii. Mi-a spus că
acolo nu au fost niciodată alte fetițe, în afară de mine și surorile mele.
– Și îți vorbea?
– Nu-mi amintesc să fi vorbit, dar știu că râdea mult. Nu voia altceva decât să se joace, a spus, și amintirea a făcut-o să zâmbească.
– Era un lutin, au concluzionat fetițele.
Amaia i-a zâmbit lui Charbou, care, privind-o topit, a întins o mână și i-a luat de pe față un firicel de iarbă. O scurtă atingere, doar o secundă, dar efectul ei asupra
amândurora a fost atât de evident, încât fetițele au chicotit răutăcioase.
– Aveai ceva…., a încercat el să se scuze, stingherit.
Amaia și-a plecat capul și fetițele s-au repezit din nou la ea, șoptindu-i la ureche.
– Tânărul ăsta este iubitul tău?
– Nu, a răspuns Amaia, convinsă că și el o auzea.
– Să știi că vrea să fie iubitul tău, a asigurat-o cea mai mică, apoi s-a uitat la Charbou, zâmbind și dând din cap cu convingere.
Râsetele fetelor au cuprins barca și s-au risipit pe deasupra apelor agitate ale mlaștinilor.
Johnson l-a privit pe Dupree, care zâmbea ascultându-le, și a făcut un gest de aprobare. Avusese rezervele lui față de comportamentul subinspectoarei cu tânărul Andrews, însă trebuia să admită că empatiza cu victimele într-un mod surprinzător și ciudat. Frumoasa piele a bestiei. S-a gândit mult la asta și la cum ea îl făcea să se gândească la așa ceva.
67. Charizard
Mlaștinile
Amaia a sărit din barcă imediat ce-au ajuns la camping. Ania a oprit-o și i-a întins dragonul portocaliu.
– Jacob a vrut să fie al tău, ca să-ți poarte noroc.
Nu a comentat. Strângându-l pe Charizard în palmă, le-a îmbrățișat pe cele două
fetițe. La unu și cincisprezece minute au aruncat ancora, iar bărbații care-i așteptau la debarcader au amarat barca. Le-au lăsat pe fetițe în grija tămăduitorului, cel care pe drumul de întoarcere nu scosese nici un cuvânt și nu-și luase ochii de la acel morman țeapăn care era cadavrul Médorei. Amaia s-a îndepărtat de grup și, sărind din barcă în barcă, a ajuns la cea a lui Annabel.
Spera ca Landis să nu-și fi pierdut interesul arătat în timpul primei lor convorbiri.
– Am înțeles că trebuia să vorbești cu el înainte de amiază, i-a spus Annabel, făcând-o pe Amaia să se simtă și mai agitată. Paula așteaptă de vreo două ore.
Amaia a luat microfonul de la Annabel.
– Dă-i drumul, Paula.
Landis a răspuns la primul apel, exact când Johnson a urcat în barcă, sprijinindu-l pe Dupree. Prinsese puțină culoare în obraji, însă părea foarte obosit și aspectul său continua să fie al unui om bolnav.
– Agentă Salazar, am informațiile pe care mi le-ați cerut, a răsunat vocea lui Landis la boxele din cabină.
– Nici nu știu cum să vă mulțumesc, domnule Landis.
– Nici nu se pune problema de mulțumiri, nu ai în fiecare zi ocazia de a investiga alături de o echipă de la FBI; adevărul este că m-am simțit foarte bine, agentă
Salazar.
Amaia s-a pregătit să-și ia notițe, fără să-i precizeze lui Landis că se înșela asupra funcției ei. Până la urmă, era o agentă, chiar dacă pe termen limitat…
– După cum v-am spus ieri, toți inspectorii de asigurări se duc în locurile unde s-au petrecut catastrofe, dar nu există nici unul care să fi fost în toate locurile de pe lista dumneavoastră, iar unii, numai în două. Dar asta e normal. De multe ori, cei din Texas verifică daunele făcute de tornade, așa cum cei din New York se ocupă
cu daunele provocate de fenomenele de pe coasta din est. Sunt familiarizați cu daunele pe care le provoacă aceste fenomene meteorologice.
– Ce puteți să-mi spuneți despre copii? a întrebat Amaia, direct la subiect.