– Domnule agent Johnson, căutați-i, vă rog, pe detectivii Bull și Charbou, trebuie să ne reunim cu toții.
În timp ce Johnson sărea din barcă în barcă, Dupree a privit-o lung pe Amaia.
După ce încheiase convorbirea cu Landis, sunase scurt la un alt număr pe care tot acesta i-l pusese la dispoziție. Era vorba despre ginecologul care o monitoriza
pe doamna Davis, pe baza asigurării medicale oferite de firma la care muncea soțul ei.
Doctorul Steve Owen s-a dovedit inabordabil. I-a dat înainte cu secretul dintre medic și pacient, ca și cum de asta ar fi depins viața lui. Dar chiar și din tăcerile și răspunsurile lui evazive au reușit să extragă câteva informații.
– Să nu credeți că nu vreau să colaborez, am mai făcut-o și în alte dăți când mi s-a cerut ajutorul, dar nu-mi dau seama ce fel de investigație poate fi asta, în care mi se cere să dezvălui informații despre starea unui pacient. Dacă ați putea să-mi spuneți despre ce delict e vorba…
Amaia a zâmbit amar, în timp ce-și zicea în gând: „Cum să nu, domnule doctor, bănuiesc că soțul pacientei dumneavoastră este un asasin în serie, că în urmă cu optsprezece ani și-a ucis toată familia, pentru că membrii ei l-au dezamăgit, așa că a decis să-i trimită direct în ceruri. De când a aflat că actuala lui soție așteaptă
un al treilea copil, a început să omoare din nou, ca și cum ar repeta o punere în scenă în vederea premierei, ucigând familii întregi, peste tot în țară, și cred că o să le tragă câte un glonț în cap, în cazul în care copilul care urmează să se nască
va fi băiat“.
– Bine, haideți să încercăm altfel, i-a propus Amaia, fără să se dea bătută. Dacă
eu aș avea în jur de patruzeci și cinci de ani, câți are doamna Davis, iar dumneavoastră ați urmări situația sarcinii mele, bănuiesc că mi-ați face tot soiul de controale prenatale pentru a asigura sănătatea mea și a fătului, nu-i așa?
– Aceasta ar fi procedura obișnuită.
– Amniocenteza se face în săptămâna a șaisprezecea, presupun că i-ați făcut-o doamnei Davis.
– Presupuneți bine.
– Și mai presupun că rezultatele acelei proceduri au fost favorabile, din moment ce sarcina a fost păstrată.
– De data aceasta ați exagerat cu presupunerile: unele perechi decid să păstreze sarcina, chiar dacă amniocenteza relevă faptul că fătul prezintă anomalii. Chestii care țin de credințe religioase sau alte lucruri de genul acesta.
– Domnule doctor Owen, cred că dumneavoastră, care sunteți un om atât de integru și aveți atâta grijă de sănătatea pacienților, nu ați fi supus-o pe doamna Davis unui control în care există riscul de a provoca un avort, dacă ați fi fost convins că nu avea nici o intenție de a renunța la sarcină, nici în cel mai rău dintre cazuri.
Deși răspunsul lui nu a dovedit asta, totuși, din tonul pe care a vorbit, a reieșit că
doctorul Owen se mai înmuiase puțin:
– Datoria mea este de a veghea asupra sănătății mamei și a fătului, și exact asta am făcut în acest caz, așa cum am făcut cu toate pacientele mele.
– Au vrut să afle sexul copilului? a întrebat Amaia cu jumătate de gură.
Probabil că l-a luat pe nepregătite, pentru că i-a răspuns:
– Nu, doamna Davis nu a vrut să știe, consideră că o asemenea surpriză trebuie lăsată pentru momentul nașterii. Nu cred că am spus mare lucru dezvăluindu-vă
această informație, a adăugat doctorul în apărarea sa.
Și totuși, revelase mai mult decât credea el. Spusese că „trebuie lăsată“, nu că „a trebuit lăsată“, de unde se putea deduce că doamna Davis încă nu născuse.
Amaia a continuat ca și cum nu ar fi auzit nimic.
– Dar sexul copilului se poate determina când se face amniocenteza, nu-i așa?
– Așa este.
– Domnul Davis a vrut să știe?
– Nu pot să vă răspund, e o chestiune privată.
– Bine, haideți să facem așa: dumneavoastră nu-mi spuneți, dar eu pot continua să presupun, corect? Eu cred că domnul Davis a fost foarte îngrijorat în privința sarcinii, încă de la începutul ei. E adevărat?
– La asta pot să vă răspund, pentru că nu e nimic neobișnuit. Soția lui are deja o vârstă, mă înțelegeți, la care e riscant să faci copii. E normal ca soțul să se teamă
de posibilitatea unui avort spontan.
„Mai degrabă să și-l dorească“, s-a gândit Amaia. „Voia Domnului îndepărtând de la el cupa aceea plină cu amar.“
– Cred că domnul Davis s-a prefăcut că nu-i pasă, atunci când soția lui a refuzat să afle rezultatele, în afară de cele care revelau dezvoltarea sănătoasă a fătului.
Dar mai cred și că el v-a întrebat mai târziu, între patru ochi, iar dumneavoastră
i-ați spus ce sex are copilul.
– Atât tatăl, cât și mama sunt considerați părinți cu drepturi egale în fața legii, atât în ceea ce privește obligațiile, cât și drepturile asupra copilului lor, a spus prudent doctorul.
– Presupun că sexul unui copil nu ar trebui să aibă prea mare importanță pentru un tată, care deja are un băiat și o fată, însă iată că pentru el a avut. Așa că
presupun că nu a fost foarte fericit când a aflat că va mai avea un băiat. Sunt sigură că vi s-a părut ciudat, pentru că având deja un băiat și o fată, normal ar fi fost să nu-i pese dacă următorul copil va fi băiat sau fată. Reacția domnului Davis cred că vi s-a părut cu atât mai ciudată, cu cât venea din partea cuiva care se arătase atât de interesat de evoluția sarcinii.
