– La început, am luat în calcul posibilitatea cuiva care ține sub observație din apropiere. Verificăm companiile telefonice, de electricitate, de internet, posibili tehnicieni, instalatori… Orice legătură ar fi putut avea familiile în comun. Știm, din declarația martorului, că aspectul său nu trezește suspiciuni, nici neîncredere.
Acum i-am luat în colimator și pe polițiști, pompieri, echipe de salvare, medici și paramedici, personal de pe ambulanțe… Deși e adevărat că în mijlocul haosului orice individ ar putea să se strecoare printre cei din astfel de grupuri și să se dea drept unul de-ai lor.
– Unii pompieri sunt voluntari, se duc să dea o mână de ajutor când e vorba de catastrofe naturale. Din câte știu, patrulele mobile umblă prin toată țara, ba chiar merg și în străinătate când e vorba de misiuni de salvare de pe culmi muntoase sau în caz de cutremur, a spus Johnson.
Amaia a încuviințat.
– Ar trebui incluși și prezentatorii de știri, ziariștii, reporterii, echipele de televiziune, cei care apar când toată lumea fuge.
Johnson a luat notițe într-o agendă electronică, apoi a adăugat:
– Cred că ar trebui să cuprindem și grupurile de voluntari formate cu ajutorul rețelelor sociale, bunii samariteni care sar în ajutor după o catastrofă…
– Biserici, asociații municipale, grupuri de binefacere, organizații de caritate…, a adăugat Tucker.
– Fără a-i uita pe vânătorii de furtuni, pe pseudoinvestigatori și tot soiul de descreierați care vor să pună un filmuleț pe YouTube, a spus Amaia.
– Numărul proștilor e infinit, a zis Johnson, zâmbind.
– Precum al diavolilor, a conchis Dupree, privind-o în ochi pe Amaia.
De data aceasta, l-a privit și ea la fel. Amaia știa că bărbații o plăceau, jocul privirilor nu-i era străin. În ultimele zile, trebuise să ignore, de mai multe ori, lascivitatea lui Emerson. Dar privirea lui Dupree era diferită. Iscoditoare, scruta în interiorul ei cu pasiunea unui egiptolog în fața unei hieroglife. Umbrele din ochii lui întunecați pendulau între curiozitate și suspiciune, admirație și îngrijorare. Nu se aștepta la simplitate din partea unui bărbat care conducea una dintre cele mai bune echipe operative din Departamentul Științelor Comportamentale; în plus, își dădea seama imediat când cineva avea intenții ascunse, așa cum ghicea ușor ce intenții aveau ceilalți în privința ei, dar în cazul lui Dupree era ca și cum ar fi ascultat zgomotul alb. Îi analizase toate reacțiile, privirile, cuvintele, dar încă nu putea spune dacă îi era prieten sau dușman. Și totuși, știa ceva: o asculta și aportul ei era suficient de important pentru el încât să-l facă să nu mai țină cont de disconfortul inițial al restului echipei sale. „Fii mai sigură pe tine“, îi spusese în fața casei. Siguranța ei și cum se vedea pe sine nu aveau nimic de a face cu toate acelea; Amaia Salazar se descurcase întotdeauna singură, era obișnuită cu asta. Dar în urmă cu câteva momente, acolo, lângă mașină, simțise că face parte din echipă, a simțit conexiunea și respectul colegilor ei.
– Noi încă mai avem treabă, a spus Dupree. Legistul mi-a dat cuvântul că va începe autopsia imediat. Echipa va rămâne aici peste noapte. Dumneavoastră
întoarceți-vă la Quantico. Peste o oră e un avion spre Virginia. Agenta Harris o să vă ducă la aeroport.
Deci despre asta era vorba. Noi, da; tu, nu. Ce ți-ai închipuit?
Despărțirea de ceilalți a fost rapidă și lipsită de efuziuni. Amaia s-a dus la mașina agentei Harris, care a salutat-o dinăuntru. Atunci și-a dat seama că
Dupree venea după ea. S-a întors și l-a privit.
– De ce nu m-ați salutat?
Dupree s-a uitat la ea surprins. Chiar a făcut cu mâna un gest de surprindere, însă
și-a venit în fire suficient încât să nu răspundă.
Dar ea era pornită și nu avea de gând să dea înapoi.
– În timpul conferinței, v-ați adresat mie de mai multe ori, dar apoi, la ieșirea de pe scenă, când m-am apropiat și v-am salutat, dumneavoastră m-ați lăsat cu ochii în soare. De ce ați făcut asta?
Dupree a inspirat adânc, și-a desfăcut nasturii de la geacă și și-a pus mâinile în șolduri. S-a uitat peste umăr ca să vadă unde se afla echipa, apoi s-a aplecat ușor spre ea înainte de a spune:
– Nu voiam să vă distrag prin atenția mea. Sunt conștient de răul pe care îl poate face interesul unui instructor față de un investigator.
Ea l-a privit categorică.
– Nu, nu e de asta. Dacă ați fi vrut să evitați așa ceva, ați fi făcut-o încă de la început. Mi-am dat seama că v-am atras atenția, până și Emerson a simțit, dar apoi m-ați ținut la distanță. Ați vrut cu tot dinadinsul să mă enervați, tratându-mă
ca pe o încrezută.
Dupree a privit-o în tăcere și Amaia a fost sigură că făcuse o greșeală și că nu avea să-i răspundă, dar chiar atunci el a zis:
– Nu am greșit deloc. În timpul conferinței, am vrut să vă captez atenția și apoi să vă stârnesc o furie pe care să o revărsați în raport; și am reușit. Aveți dreptate în privința unui aspect: nu întâmplător mi-am centrat conferința pe inspectorul Scott Sherrington și pe victimele neștiute. Săptămâni în șir am bănuit că s-ar putea să ne aflăm în fața unui astfel de caz; dezvăluirile din ultimele ore ne permit să ne îndreptăm atenția în altă direcție. O să mergem pe această ipoteză.
– De ce eu?
Bărbatul a luat o atitudine mult mai dură.
– Nu mă înțelegeți greșit. Pe primul loc este cazul, iar dacă astăzi sunteți aici, este pentru că am crezut că aportul dumneavoastră ne va putea fi folositor.
– Știu foarte bine unde îmi este locul, sunt subinspectoare la departamentul
omucideri, știu care sunt prioritățile. Dumneavoastră sunteți cel care pare să se înșele. Înainte, la scena crimei, v-ați purtat cu mine ca și cum aș fi fost un cadet din academia voastră. E drept că nu m-am format la Academia FBI, dar știu care sunt procedurile și știu ce conduită trebuie să am la locul unei crime. Și oricum, explicația pe care mi-ați dat-o nu răspunde întrebării mele.
Dupree s-a simțit din nou stingherit, a dat impresia că vrea să plece, dar s-a întors din nou spre ea și i-a spus zâmbind, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă:
– Vorbiți serios? Ați predat un raport scris pe niște notițe post-it. Ați reușit să-l scoateți din minți până și pe Johnson, care probabil că e cel mai liniștit om din lume. N-am să vă răspund la întrebare, poate am să o fac cândva, dar nu astăzi.
Astăzi ați fost un element esențial, dar nu trebuia să știți asta. Sunt sigur că
lucrurile nu ar mai fi funcționat la fel dacă ați fi știut. Cred că am fi pierdut insolența dumneavoastră în fața medicului legist și animozitatea de la faza cu acoperișul.
– Dumneavoastră nu mă cunoașteți, a obiectat ea.
– Aici aveți dreptate. Și de asta am fost aici astăzi, voiam să știu cât e poză la dumneavoastră și cât e talent, abilitate și, mai ales, inteligență, a spus zâmbind malițios. În plus, voiam să verific țâfna asta care vă cuprinde atunci când știți că
