aveți dreptate.
Amaia s-a încruntat.
– Exact ca acum, i-a aruncat Dupree.
– Țâfnă? a întrebat clătinând din cap decepționată; acum înțelegea totul.
Înseamnă că Emerson v-a spus…, a șoptit înfrântă.
Dupree s-a întors și s-a îndreptat spre echipa de investigatori care aștepta lângă
intrarea în casă.
– Emerson nu contează. Nu uitați să-mi prezentați raportul înainte de opt. Trei profiluri, Salazar.
8. Instrument
Academia FBI, Quantico, Virginia
Vineri, 26 august 2005
Orele treceau cu o lentoare extraordinară. Revizuise raportul în minte până la extenuare. Când a venit pauza de masă, și-a spus că nu-i este foame, dar, chiar și așa, a mers la masă cu grupul de polițiști europeni. La intrarea în cafenea s-a intersectat cu agentul Emerson, care tocmai ieșea. Amaia l-a salutat, dar Emerson a întors capul, disprețuitor, fără ca măcar să simuleze că nu o văzuse.
După-amiaza a trecut cu două cursuri, unul despre mafia internațională, altul despre infracțiuni comise pe cale maritimă, transporturi internaționale și controlul portuar al containerelor. Atenția nu îi sporise, dar ceea ce o făcea să se simtă cu adevărat rău era faptul că, pe măsură ce trecuseră orele, se simțea tot mai deprimată, pentru că auzea încontinuu o voce care îi spunea că făcuse o greșeală. Cum concepuse raportul, concluziile asupra profilului. Refuzase să-l ia în seamă pe Dupree când acesta îi reproșase atitudinea încrezută și era sigură că-și semnase propria sentință atunci când îndrăznise să-i spună ce gândea. Abia acum își dădea seama că se jucaseră cu ea, așa cum o pisică se joacă cu șoarecele. La fel ca pisica, se distraseră pe seama impetuozității ei, poftei ei de muncă, iar acum o părăseau cu toții, lăsând-o obosită, caraghioasă, cu mintea plină de imagini, crime, autopsii, fotografii, date… Dupree fusese clar: „Pe primul loc este cazul“. „Astăzi ați fost un instrument“. S-a simțit epuizată, nedormită, ca un copil supradotat căruia părinții îi îngăduie să se culce târziu, dar îl obligă să cânte la pian pentru invitați.
În timpul cinei, a amestecat la nesfârșit mâncarea în farfurie și a zâmbit forțat la glumele celor care stăteau cu ea la masă. S-a retras devreme și s-a dus direct în dormitorul pe care-l împărțea cu inspectoarea germană. Se simțea istovită, avea nevoie de somn, dar gândurile îi zburau mereu la caz. S-a uitat la Gertha, adormise cu fața în sus și sforăia ușor. A lăsat cartea din mâini și a acoperit veioza cu un șervețel, spunându-și că nici în noaptea aceea nu avea să doarmă
vreo clipă. După un minut, dormea dusă.
Prin somn a auzit bătăi în ușă, s-au dovedit reale și au trezit-o, dimpreună cu vocea unui bărbat care o chema pe nume. Veioza rămăsese aprinsă. S-a săltat în capul oaselor, încercând să-și alunge somnul. S-a ridicat în picioare și s-a îndreptat spre ușă, nu înainte de a se întoarce pentru o clipă, ca să o liniștească
pe Gertha, care întredeschisese ochii.
– Dormi liniștită, pe mine mă caută.
Ascultătoare, Gertha s-a întors pe o parte și și-a văzut de somn. Amaia a deschis ușa, dându-și brusc seama că avea pe ea doar un tricou și chiloții. S-a ascuns după ușă și și-a scos doar capul prin deschizătură.
– Veniți cu mine, a spus bărbatul, fără să dea vreo clipă de înțeles că tocmai o văzuse în lenjerie intimă. Agentul special Dupree vrea să vă vorbească.
S-a îmbrăcat în grabă.
Drumul întortocheat până la biroul lui Dupree i s-a părut și mai încâlcit în liniștea nopții. O liniște aparentă care s-a risipit imediat ce ușile liftului s-au deschis la subsol. Activitatea la birourile Departamentului de Științe Comportamentale era redusă. S-a uitat cu coada ochiului la scaunul pe care stătuse la ultima ei vizită aici. Agentul a condus-o direct în birou.
Agentul Johnson, proaspăt de parcă ar fi dormit opt ore, s-a ridicat din fotoliul așezat la biroul lui Dupree și s-a aplecat în față, întinzându-i mâna. S-a așezat din nou, fără să-i adreseze vreun cuvânt, chiar dacă a continuat s-o privească
direct. Dupree, într-o cămașă cu mâneci scurte, stătea în picioare în fața unei hărți. S-a întors spre ea, a salutat-o, apoi, fără alte formalități, a întrebat-o:
– Salazar, sunteți la curent cu buletinele meteorologice din ultimele zile?
Amaia s-a gândit că ar fi fost imposibil să nu fie la curent, nu doar din cauza conotațiilor cazului. În ultimele ore, toate emisiunile de știri din țară vorbeau despre același lucru.
– Da, am văzut știrile.
– Pe 23 august, deasupra Bahamasului s-a format o mare depresiune, în 24 s-a
transformat în furtună tropicală și a primit numele Katrina, iar ieri a ajuns în Florida, ca un uragan de categoria întâi, adică moderat. Deocamdată, a provocat șase morți și a lăsat în izolare o vastă zonă cu șosele surpate, fără linii telefonice… Am primit informații cum că ar exista mai multe familii despre care nu se mai știe nimic de mai bine de douăzeci și patru de ore… Unele se potrivesc cu profilul victimologic.
Amaia a tras aer în piept și și-a înăbușit un oftat, odată cu speranțele ei de a interveni.
Dupree se comporta prudent.
– S-ar putea ca asta să nu însemne nimic, poate au fost evacuate după primele atenționări, ori s-au mutat în casa unor rude sau prieteni.
– Dar…, a spus ea, incapabilă să se abțină.
– Dar s-ar putea să fie vorba despre omul nostru.
– Ar trebui să mergeți acolo, a îndrăznit ea să îl sfătuiască.
– Da, și eu cred la fel, tocmai de asta i-am trimis în Florida pe agenții Tucker și Emerson. Știm deja care este protocolul de intervenție al autorităților în astfel de cazuri și nu putem risca să le scape ceva. Ne așteptăm ca peste câteva ore să
primim informații de la ei.
Amaia și-a lăsat privirea în jos și a încuviințat. Acum era cât se poate de clar că
o lăsaseră pe dinafară. Dar atunci, de ce o mai chemase Dupree? Doar pentru a-i spune că nu aveau nevoie de ea?
– După ce a ajuns în Florida, furtuna s-a mai domolit, dar în ultimele ore Katrina s-a întors spre golful Mexic, acolo unde temperaturile ridicate i-au dat putere, transformând-o din nou în uragan, un uragan care continuă să crească. Centrul de control al uraganelor ne-a informat că în prezent este de categoria trei. Prognoza inițială spunea că uraganul Katrina urma să se îndrepte spre nord, între Florida și Georgia. Dar iată că avansează spre vest, în direcția Louisiana.
