Agentul Johnson a dat din umeri, rămânând mut de uimire la spusele ei. Cu gura deschisă, a strecurat o privire spre Dupree, așteptându-i reacția. Emerson i-a privit pe ceilalți, agasat.
– Ce prostie mai e și asta? a exclamat, ridicând mâinile. Membri ai familiei îngropați sub acoperiș? Chiar trebuie să suportăm tâmpeniile astea din partea unei începătoare?
– Mai verificați o dată, le-a cerut calm Dupree.
– Dar… Dupree, avem toate datele…, a protestat Johnson.
Dupree l-a țintuit cu privirea.
– Am spus să verificați.
Apoi, Dupree îi ceruse să se retragă, voia să vorbească cu ceilalți. Așteptase în mașină, simțindu-se ca o fetiță pedepsită, respinsă și condamnată să stea separată
de restul grupului. Din locul în care se afla, îi vedea pe Dupree, Tucker și Emerson, toți cu spatele la mașină. Din gesturile lor reieșea că discutau aprins, chiar dacă fără să înalțe vocea. Umerii încordați, capul lăsat în jos, mâinile sprijinite pe șolduri. Tucker a privit o dată spre mașină și Emerson a făcut cu bărbia un semn spre ea. Vorbeau despre ea, fără nici o îndoială. L-a văzut revenind pe Johnson, care fusese să stea de vorbă cu vecinii ce se adunaseră
lângă casă pentru a afla ce se întâmplase cu familia Allen. L-a informat scurt pe Dupree, apoi toți din echipă s-au întors spre ea, privind-o cu o expresie pe jumătate de uimire, pe jumătate de suspiciune.
Amaia a ieșit din mașină și i-a așteptat să se apropie. Dupree a făcut un gest către Johnson, care mai degrabă a admis, decât a informat-o:
– Bătrâna moartă sub acoperiș este Belinda Wright. Prietenă din copilărie cu mama lui Hugh Allen. Când Hugh a devenit major, l-a luat în grija ei. Hugh a locuit cu ea și cu soțul ei la o fermă mică, până când s-a căsătorit și s-a instalat în casa asta. Mulți ani mai târziu, după ce Belinda a rămas văduvă, s-a mutat aici și i-a ajutat să-și crească copiii. Chiar dacă nu era cu adevărat mama lui, el mereu a
tratat-o ca și cum ar fi fost.
Dupree a intervenit:
– Cumva, bătrâna a reușit să fugă din casă, ori poate că era afară când a sosit el.
Asasinul a prins-o pe câmp, a doborât-o și a târât-o până sub acoperiș, ca pe un membru al familiei, a spus și a privit-o cu respect pe Amaia.
Tucker i s-a adresat și ea pe un ton mult mai moderat:
– Acum înțeleg ce voiați să spuneți prin „distribuție de grup“. Nu caută neapărat familii identice, ci mai degrabă familii reprezentative. Dar trebuie să
recunoaștem că e greu de crezut că le-ar putea alege în locurile unde se petrec catastrofe naturale…
– Nu, a obiectat Amaia, recăpătându-și vehemența, nu e chiar atât de simplu.
Trebuie să ținem cont de faptul că nu doar noi știm cu tot mai multă precizie, ci și el, când urmează o furtună, un ciclon sau un uragan. Uraganul îi spune unde trebuie să meargă, îi spune Dumnezeu însuși. Dumnezeu și institutele de meteorologie, a adăugat, zâmbind ușor. Cred că exact așa reușește să ne-o ia înainte. Se află deja în zonă înainte ca uraganul să vină, așteptând ca Dumnezeu să-i dea coordonatele exacte.
Emerson a plescăit din limbă, scârbit.
– Ia să vedem dacă v-am înțeles bine, a spus el cu falsă politețe: presupuneți că
asasinul nu alege o familie, ci un loc, acea zonă care va fi lovită de o furtună sau de un uragan, ori unde vor avea loc inundații. Admit că e simplu de prevăzut, până la un punct. Așa după cum ați spus chiar dumneavoastră, cu fiecare zi agențiile meteorologice funcționează tot mai bine și prevăd cu tot mai multă
acuratețe unde va avea loc o furtună. Dar, dacă își alege astfel locul, cum reușește compozitorul să găsească exact familii care să se potrivească perfect cu profilul de care are nevoie pentru a-și îndeplini misiunea, din moment ce furtuna e cea care îi spune unde trebuie să acționeze? Îi spune Dumnezeu din timp, înaintea institutelor meteorologice, unde va lovi furtuna, pentru ca astfel să poată
găsi familiile ce-i vor cădea victime? Sau credeți că e vorba de ceva mistic, precum faza cu îngropatul sub streașină? a încheiat Emerson, cu unul dintre rânjetele sale insuportabile.
– Nu mi-ar trece prin minte atâtea tâmpenii, nici dacă aș vrea să taxez o ipoteză
greșită, a răspuns ea. Și nu e vorba de o presupunere, e un fundament constituit din datele pe care le deținem.
Lui Emerson i-a pierit zâmbetul, repede înlocuit de o strângere a buzelor, ca o tăietură de bisturiu, semn că se simțea frustrat.
Amaia a continuat cu fermitate:
– Nu contează ce cred eu, important este dacă așa crede el. Tocmai în asta stă
puterea credinței. Dacă avem de-a face cu un asasin care-și justifică crimele punându-le pe seama voinței Domnului, sau, cel puțin, are convingerea că nu e văzut de Dumnezeu ca un asasin, ci ca un Lot, un om drept, atunci multe fapte pe care noi nici măcar nu le remarcăm, el le va interpreta drept semne și își va fi dezvoltat deja un mecanism personal pentru a-și alege victimele. Să nu uităm nici o clipă capacitatea lui ilicită de a ajusta voința providenței la dorințele sale.
– Suntem încă într-o fază preliminară și nu avem toate datele, dar asasinii apostolici consideră că eliberează societatea de persoane nedemne, de perverși și de mizerabili. Victimele lor sunt de obicei prostituate, cerșetori, traficanți și dependenți de droguri. Oricine pe care ei îl consideră imoral… Încă mai investigăm familia Allen, dar avem deja de săptămâni bune dosarele altor familii și vă asigur că nu cadrează cu profilul. Sunt familii obișnuite, cu părțile lor bune și rele, dar nu se potrivesc profilului victimelor pe care un asasin apostolic să le poată considera imorale. Nimic la ele nu e obligatoriu condamnabil, a spus Tucker.
Johnson a obiectat:
– În cazul Wuornos, asasina îi ucidea pe clienții prostituatelor, îi pedepsea pe ei, nu pe ele. Păcatul căutat de acest apostol poate trece neobservat la prima vedere.
Tucker s-a gândit câteva clipe.
– Sugerați că unul sau mai mulți membri ai acestor familii aveau o latură a vieții lor condamnabilă? a întrebat-o Tucker pe Amaia.
– Condamnabilă pentru asasin, a precizat Amaia. Trebuie să ținem cont că
criteriile sale nu se pliază pe cele ale lumii. Pentru el ajunge un singur aspect al familiilor ca să i se pară un motiv suficient. Însă cred că acest caz merge mai departe, pentru că nu se concentrează doar pe individul corupt din familie: îi
pedepsește pe toți membrii familiei pentru că îi consideră pe toți vinovați de acel rău.
A observat privirea lui Dupree. Își lăsase capul ușor într-o parte și o cerceta cu privirea. Nu, o iscodea, exact așa cum făcuse de dimineață, pentru o clipă, în biroul său.
