– Puteți să-mi spuneți ce s-a întâmplat acolo, în sală?
Ea a ridicat din umeri și și-a strâns buzele.
– Nu știu la ce vă referiți.
– Nu știți la ce mă refer? Mă refer la faptul că oscilați, că o comiteți din nou. Ne surprindeți printr-o viziune de o limpezime copleșitoare, iar un minut mai târziu îi dați dreptate lui Emerson. De ce faceți asta? Nu v-am adus aici ca să le dați dreptate celorlalți, nici ca să ascundeți motivele pentru care nu sunteți de acord, a spus, amintindu-și de reacția ei vizavi de spusele lui Tucker. Sunt momente în care sunteți capabilă să-i înfruntați pe toți pentru a vă apăra teoria, fără să vă
pese că mergeți în contra părerii tuturor celorlalți din echipă, ne impulsionați, ne cereți să vă ascultăm, să vă înțelegem opinia diferită, dar după ce apar rezultate care vă susțin teoria, când totul pare să se potrivească, faceți un pas în spate.
– Mi-am spus părerea, dar o respect și pe a celorlalți…
El a scrutat-o cu privirea.
– E din cauza familiei lui Lenx, corect? Vă este mai simplu să acceptați că
cineva anihilează în serie familii, decât faptul că Lenx și-a omorât propria familie, a spus Dupree, dând din cap pentru a-și sublinia ipoteza. Cei care le fac rău apropiaților lor, mai ales propriilor fii, sunt mai greu de acceptat. Lucrurile pe care le spune despre fiică-sa…
Dupree a tăcut, ca și cum și-ar fi dat seama brusc de ceva ce nu observase până
atunci. A tăcut câteva secunde, timp în care Amaia se ruga în gând să continue fără să mai insiste. Dar el tocmai asta a făcut:
– Dar trebuie să o faceți, trebuie să acceptați, ceea ce nu e același lucru cu a înțelege, pentru că cred că așa ceva e imposibil sau…
A tăcut din nou.
Ea a mijit ochii și a inspirat profund, încercând să-și stăpânească emoțiile.
Bineînțeles că era din cauza lui Lenx și a propriei ei mame, pentru că motivele întunecate care-i fac pe un tată sau pe o mamă să-și omoare unul sau pe toți membrii propriei familii depășesc limitele ucigașilor și intră în zona demonicului. Lenx fusese o amenințare constantă asupra propriei familii și natura acelor crime depășea profilurile studiate, intrând pe un teritoriu explorat numai de către cei care au vizitat acea zonă a infernului. Nu asta spusese Dupree în timpul cinei?
Și, mai ales, dacă Martin Lenx și compozitorul erau una și aceeași persoană, atunci nu se aflau în fața unui asasin apostolic care urmărea moartea păcătoșilor, sau a unui anihilator de familii care încerca să se răzbune pe alții pentru propriile abuzuri suferite în copilărie. Dacă Martin Lenx și compozitorul erau una și aceeași persoană, atunci nu făcea altceva decât să repete punerea în scenă a operei lui, iar atâtea repetiții nu putea avea alt sfârșit decât o premieră
grandioasă.
Da, ea vizitase acea zonă a infernului, cunoștea natura acelui demon, care, asemenea diavolului însuși, își extrăgea puterea din faptul că oamenii credeau că
el nu există. Din felul în care Dupree se uita la ea, și-a dat seama că mai devreme sau mai târziu avea să își dea seama ce e cu ea, amușinase prada, chiar dacă încă
nu știa ce era, însă a fost sigură că nu-i va pierde urma, pentru că într-un fel era și motivul pentru care ea se afla acolo.
Vântul a șuierat cu putere printre crăpăturile geamurilor din spatele ei.
Sunetul strident l-a năucit pe Dupree, îndepărtându-l de gândurile sale. Vizibil iritat, s-a dus la ferestrele glisante și le-a împins, încercând să le închidă mai bine. Afară, furtuna îndoia șirul de arbori tineri care înconjura Centrul de Urgențe, iar apele lacului începeau să freamăte cu mici erupții albe, ce apăreau ici-colo pe suprafața lui. Chiar dacă a împins din toate puterile, făcând ca ferestrele să se îmbine ceva mai bine, șuieratul supărător a scăzut foarte puțin.
Renunțând, Dupree s-a întors din nou spre Amaia.
– De ce faceți tot ce puteți pentru a părea un pai?
Ea l-a privit descumpănită.
– Un pai în carul cu fân. Știu mulți oameni care ar face orice numai să fie ei acul.
Mai mult, există nenumărați oameni care, la un moment dat, se dau drept ac. Însă
acul sunteți dumneavoastră, acul în carul cu fân. Strălucitoare și ascuțită, cât se poate de diferită de paie. Destinul dumneavoastră este să ieșiți în evidență, nu să
fiți una ca oricare alta.
Ea l-a privit descumpănită. Nu știa ce să răspundă.
– Ceva nu se potrivește aici, Salazar. Sunt convins că nu ai mai dat peste așa ceva. Nu e tocmai firesc să dai afară din casă o fetiță de doisprezece ani și să o trimiți să învețe în cealaltă parte a lumii. Greșesc?
Ea a strâns din buze. Întărâtată. A privit într-o parte pentru a se feri de ochii lui.
– Nu se potrivește și nu aveți decât o singură opțiune: să faceți ca asta să fie în favoarea dumneavoastră.
A rămas nemișcată câteva secunde, ca și cum ar fi fost captivată de cuvintele lui, după care și-a ridicat capul, l-a privit în ochi și a încuviințat.
Mulțumit, a dat și el din cap afirmativ. A făcut un pas ca să ajungă dinaintea ei.
– Joseph Andrews avea dreptate. Tatăl său s-a opus și ucigașul a fost nevoit să-l omoare cu arma pe care o avea la el. Aceeași armă și aceeași muniție folosite în urmă cu optsprezece ani pentru a-și ucide familia. Așa stau lucrurile.
Dumneavoastră ne-ați sugerat că ar trebui să ne uităm în urmă, că nu era prima dată când ucidea. Am ajuns până la Lenx. Acum vreau să-mi spuneți: este Martin Lenx compozitorul?
– Nu pot spune ce a făcut în toți acești optsprezece ani, nici ce-l face pe un anihilator de familii să devină un asasin apostolic în serie, dar cred că el este.
Dupree a încuviințat mulțumit, apoi a adăugat:
– Am observat că nu ați fost de acord cu Tucker când a făcut speculații asupra noii lui vieți…