înainte de orice trebuie să stabilim dacă Lenx este compozitorul.
Dupree a privit-o stupefiat.
– Nu vă înțeleg. Martin Lenx se potrivește perfect în profilul trasat chiar de dumneavoastră.
– Deocamdată, nu pot să afirm ceea ce-mi cereți, pentru că îmi lipsesc date, a răspuns ea evaziv.
– Incredibil…, a șoptit Johnson către Dupree, cu o notă de reproș în voce.
Dupree o privea încruntat, contrariat.
– Pe de o parte, a continuat ea, privind pe ecran textele trimise de Tucker și comparându-le cu un exemplar din Biblie, ar putea fi el. Mai există un verset care sună așa: „Cât despre lucrurile acestea pe care le admirați, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată“. Un asasin apostolic se caracterizează, printre altele, și prin obsesia lui pentru textele biblice, sau, în cel mai rău caz, pentru mesaje mistice și presupus sfinte. În scrisoarea de adio vorbește despre câte eforturi a făcut pentru casa și familia lui și că simte cum totul se duce de râpă. Uciderea unei familii întregi după o catastrofă naturală care a distrus casa acelei familii simbolizează prăbușirea propriei case; el alege o familie pe care, ca pe a lui, o consideră păcătoasă. Alege familiile pentru a le salva, cum a făcut cu a lui, și le trimite direct la ceruri.
Johnson și Dupree au încuviințat fiecare dintre cuvintele ei. S-a auzit din nou vocea lui Tucker.
– Deci, subinspectoare Salazar, vreți să spuneți că aveți argumente contra propriei ipoteze? Care-i problema?
– Problema este că Martin Lenx și-a ucis familia, i-a omorât pe ai săi; pe soție, pe copii și pe propria mamă. Ceea ce îl transformă într-un anihilator de familii de manual. Se potrivește cu cel puțin două dintre cele patru categorii specifice anihilatorilor de familii: pretențiile de superioritate morală, anomalie sau alienare, dezamăgire, paranoia. Patru din cinci ucigași de genul acesta se sinucid după comiterea crimelor, cu excepția celor care se simt superiori moral, cum ar fi cazul lui Lenx. Dar, presupunând că a continuat să trăiască, ce l-ar putea face ca după optsprezece ani să se apuce din nou de ucis familii care, chiar dacă au
multe aspecte comune, sunt totuși mult diferite, locuiesc în zone diferite ale țării, fără să aibă relații între ele? Și, mai ales, problema este ce a făcut Martin Lenx în ultimii optsprezece ani. Cazurile de familii întregi ucise sunt destul de neobișnuite și chiar dacă ar fi avut loc în cele mai îndepărtate zone ale țării, tot s-ar fi vorbit, măcar în presă. Dar nu există nimic. Nici în arhivele FBI, nici în cele ale poliției. Am scormonit în toată țara după cazuri similare și l-am găsit doar pe cel al lui Joseph Andrews, din urmă cu opt luni. Sau Martin Lenx și-a ucis familia, apoi a dispărut și nu are nimic de-a face cu cazurile compozitorului, sau, dacă el este compozitorul, cum și-a putut controla un impuls atât de puternic?
Pentru că dacă știu ceva este că atunci când un dement este convins că
Dumnezeu, diavolul sau orice altă forță îi călăuzește acțiunile, nu există altă
opțiune decât aceea de a-l prinde, pentru că el nu se oprește niciodată de bunăvoie. Cum a reușit Martin Lenx să stea la cutie?
Tucker a enumerat posibilitățile arhicunoscute:
– Variantele pentru tăcerea unui criminal în serie sunt moartea, o boală
îndelungată, plecarea în străinătate sau intrarea la închisoare pentru un alt delict.
Dacă plecăm de la presupunerea că e în viață, este greu de crezut că cineva care și-a revenit după o boală care l-a ținut departe de viața activă timp de optsprezece ani să mai fie capabil să se înfrunte cu familii întregi, unde, să nu uităm, există de multe ori tați și copii adolescenți destul de puternici. Iar cetățenii de genul cărora își dorea Martin Lenx să ajungă nu ajung la pușcărie pentru găinării. Deocamdată, varianta că ar fi părăsit țara ar putea fi cea mai plauzibilă, dar, fără să știu de ce, nu-l văd pe Martin Lenx trăind în străinătate.
Impresia lui exagerată despre sine nu cred că l-ar lăsa să se vadă ca pe un fugar.
La momentul respectiv, investigatorii au ajuns la concluzia că mașina abandonată în parcarea aeroportului era doar o pistă falsă. Apoi s-a luat în calcul și posibilitatea că ar fi putut să se întoarcă în țara natală a părinților, dar s-a dovedit că nu mai avea nici o rudă în Austria. Pun pariu că s-a stabilit în alt loc din același stat, și-a luat o identitate nouă și a trăit o viață diferită, viața aceea la care mereu a visat și pe care, după părerea lui, nu a putut-o avea din cauza familiei.
Dupree a observat reacția Amaiei la cuvintele lui Tucker. S-a strâmbat contrariată. Era evident că avea altă părere, dar nu a spus nimic.
– Să recapitulăm, a zis Johnson nerăbdător. Așadar, în ciuda modului în care Martin Lenx și-a asasinat familia, a profilului membrilor familiilor, a așezării
cadavrelor, a încăperii alese pentru a le pune împreună, a armei și glonțului care se potrivesc, acum vreți să-l eliminăm din ecuație pentru că nu știți ce a făcut în ultimii optsprezece ani…
Amaia și-a lăsat capul în jos.
– Răspunde, Salazar, i-a cerut Dupree.
– Până când nu voi avea o explicație valabilă despre motivele copleșitoare care l-au făcut să înceapă să ucidă din nou, trebuie să-l disociez pe Martin Lenx de compozitor.
În sală s-a lăsat o tăcere stingheritoare, întreruptă numai de bâzâitul aparatului pentru comunicare folosit pe difuzor.
Dupree a întrerupt tăcerea.
– Foarte bine, toată lumea la treabă, vom lucra pe două fronturi: pe de o parte, vom continua să-l tratăm pe compozitor ca pe o entitate separată, iar pe de altă
parte vom continua să completăm profilul de acțiune al lui Martin Lenx și o să
reluăm căutarea lui în toată țara. Vom căuta o legătură între familiile asasinate și familia Lenx. Trebuie să investigăm tot ceea ce se știe despre Martin Lenx, relațiile lui personale din afara familiei; s-ar putea să fi avut o relație de apostolat cu cineva, foști colegi de muncă, enoriași de la biserica la care obișnuia să
meargă…
Vocea lui Emerson s-a auzit acum cu claritate, încărcată de triumf.
– Să mai ținem cont și de faptul că ar fi putut duce o viață dublă, cu amante sau alte soții, copii din afara căsătoriei, relații homosexuale. Genul acesta de lucruri care-l pot face să se simtă extrem de vinovat pe orice om care vrea să fie ireproșabil; asta l-ar fi putut împinge la distrugere și, în același timp, să aibă un moștenitor al învățăturilor lui.
Imediat după sfârșitul întâlnirii, Dupree s-a ridicat în picioare.
– Salazar, veniți cu mine, a spus și a ieșit din sala de ședințe, îndreptându-se spre scările din interiorul clădirii.
Era singurul loc unde puteau fi singuri. A fost o idee proastă. Scările legau toate
cele patru etaje ocupate de Unitatea de Urgențe și de remiza pompierilor, așa că
vântul ce bătea tot mai tare se strecura șuierând prin ferestrele șubrede de la parter.
Dupree nu a ținut cont de șuierăturile deranjante.
