– Încă nu l-am citit pe Martin Lenx, mai întâi trebuie să știu ce e în mintea lui și abia apoi să încep să fac presupuneri asupra vieții lui actuale…
– Dar…
– Nu o voi face înainte, a continuat ea fermă.
Lui Dupree i-a scăzut entuziasmul. Ieșiseră din nou la iveală impertinența și aroganța ei de regină. Sau ale unei martire? Acest ultim gând l-a tulburat și a făcut să-i apară pe frunte o cută de îndoială.
– Puteți să rezolvați asta, Salazar?
Ea a făcut un semn afirmativ.
– Atunci ocupați-vă de asta, lăsați-l pe compozitor și concentrați-vă asupra lui Lenx, i-a ordonat Dupree.
Amaia a părut ușurată atunci când a împins ușa grea care dădea spre scările de la etajul al treilea. Și chiar dacă șuierăturile vântului erau tot mai puternice, Dupree a rămas locului, gânditor. Apoi s-a întors în sală, i-a făcut un semn lui Johnson și a ieșit din nou pe palier, obligându-l pe agent să-l urmeze. Imediat ce a auzit ușa închizându-se, s-a întors brusc și s-a trezit față în față cu Johnson.
– Mi-ați spus că după ce am ales-o pe Salazar ca să vină la New Orleans, a primit un telefon.
– Da, anunțasem deja că subinspectoarea Salazar urma să vină cu noi și că toate telefoanele urgente trebuie să-i fie redirecționate mai întâi în avion, apoi pe telefonul meu; asta până când i-am dat un telefon.
– Știți cine a sunat-o?
Johnson a încuviințat.
– Da, telefonista mi-a făcut mie legătura, așa că a trebuit să-i spun să comute convorbirea la o cabină, înainte de a o anunța pe Salazar. Era mătușa ei din Spania. Cu siguranță a crezut că e nevoie să-mi spună de ce o sună și mi-a spus, înainte ca eu să apuc să-i zic că va putea vorbi imediat cu subinspectoarea Salazar. Mi-a spus că tatăl ei este grav bolnav, doctorii i-au dat cel mult patruzeci și opt de ore.
Dupree l-a privit lung, meditativ.
Johnson nu a știut prea bine cum să-i interpreteze tăcerea.
– Poate că ar fi trebuit să vă spun mai devreme… În acel moment, am fost surprins că Amaia s-a hotărât să nu plece acasă. Dar, cum ea nu a zis nimic despre întreaga situație, și cum eu am aflat din întâmplare, nu prea îmi venea bine să…
– Nu vă faceți griji, ați procedat bine, l-a liniștit Dupree.
24. Nana. Fotografii vechi
New Orleans, Louisiana
Duminică, 28 august 2005
Nana a privit în sus, spre stadionul Superdome. Norii care începuseră să acopere cerul încă de la amiază contribuiseră, ca o seră, la creșterea temperaturii, iar ploaia ce cădea de câteva ore era călduță și plăcută, de parcă ar fi căzut dintr-o stropitoare. Nimeni nu încerca să se apere de ea. Unii își ridicau fețele spre cer, de parcă s-ar fi aflat sub un duș mult dorit.
Câteva camere de televiziune filmau la porțile stadionului. Se aflau acolo familii întregi, cu copii foarte mici, dar cei mai mulți erau oameni bătrâni, ca ea însăși, în cârje sau bastoane, asemănătoare cu cel pe care-l folosea și ea după operație, sau în scaune cu rotile, ca Seletha. Cei care erau mai tineri îi sprijineau sau îi împingeau, târând după ei cuverturi și perne învelite în saci mari de gunoi; unii se opreau pentru a face cu mâna spre camerele de televiziune.
Nana a crezut că cel mai greu îi va fi să treacă de poarta principală, însă odată
ajunși înăuntru, oamenii se înghesuiau spre poarta de acces la tribune și împinsăturile lor au făcut-o să se împiedice. Bobby a prins-o de cot și a sprijinit-o, apoi a tras-o de braț și a așezat-o între el și mânerele scaunului cu rotile ale mamei lui.
Din boxe se revărsau mesaje politicoase prin care li se ura bun venit tuturor și li se spunea să se așeze pe scaune și să elibereze culoarele pentru a ușura intrarea celor care încă așteptau afară, în ploaie, la porțile de acces.
Nana a oftat, înconjurată dintr-odată de un val de aplauze călduroase. A ridicat privirea și s-a uitat confuză la Bobby.
– Tocmai au zis la boxe că primăria ne va asigura tuturor mâncare pentru seara asta, a spus el zâmbind. O să fie bine, Nana, nu-ți face griji.
Ea s-a chinuit să zâmbească.
Bobby bătuse la ușa ei la amiază.
– Nana, primarul Nagin a decretat evacuarea obligatorie, iar cei de la institutul meteorologic spun că va fi vorba despre un uragan de nivelul 5. La televizor, încă de dimineață, nu fac altceva decât să dea imagini cu uraganul Betsy și ți se face părul măciucă, Nana. Știu că am spus să stăm acasă, dar acum cred că ar fi mai bine să plecăm.
Nana a dat afirmativ din cap, gânditoare. În spatele ei, la televizor, Katrina se rotea în spirală deasupra golfului Mexic.
– Betsy a fost de nivelul 4, a murmurat.
– O să ne petrecem noaptea la Superdome, mulți merg deja într-acolo. Se spune că vom avea parte de asistență medicală și de ambulanțe, în cazul în care situația se înrăutățește. Îl aștept pe vărul meu, Gabriel, să mă ajute să o cobor pe mama, apoi plecăm. Am pregătit sendvișuri, pături și sticle cu apă. Ia-ți medicamentele și ce mai crezi tu că vei avea nevoie.
A închis ușa și s-a dus la dulapul de bucătărie. A mișcat una dintre ușile glisante și a scos un album cu coperte groase, albastre. L-a strâns la piept cu o mână, iar cu cealaltă s-a sprijinit în baston. În ultimele ore, umezeala din aer crescuse, făcând ca șoldul ei să trosnească precum o mobilă veche. A lăsat albumul pe masă, l-a deschis oftând și s-a așezat. Vreme îndelungată păstrase ziarele împăturite printre așternuturile de pat, până când, în urmă cu cinci sau șase ani, se hotărâse în sfârșit să decupeze articolele îngălbenite și să le ofere protecția foliilor de plastic din acel album. Trebuia să fi făcut asta mai demult. Timpul în care zăcuseră printre așternuturi decolorase fotografiile, deteriorase hârtia, care devenise transparentă pe alocuri, iar unele titluri abia se mai puteau citi, atât de șters era tiparul. Aproape toate articolele fuseseră decupate din The Times-Picayune, unul dintre cele mai vechi ziare din New Orleans.
Nana și-a trecut degetul peste folia de plastic ce proteja cuvintele pe care le știa pe de rost. Dar chiar și așa, tot s-a aplecat puțin în față pentru a putea citi.
Betsy. Cel mai mare plan de evacuare din întreaga istorie a regiunii
Aproape o jumătate de milion de oameni din sudul Louisianei au fugit din calea furtunii.
Primarul Vic Schiro îi îndeamnă pe oameni să pună la îndemână un topor în podul casei
Din cauza faptului că furtuna a lovit în timpul nopții, nenumărați locuitori din New Orleans s-au trezit cu casele inundate. Pentru a scăpa, mulți dintre ei s-au refugiat în pod, unde s-au înecat în apele ce continuau să urce.
Billion-dollar Betsy, uraganul cel mai păgubitor din istoria statelor unite A avut trista onoare de a fi primul uragan din Statele Unite care a făcut pagube de un miliard de dolari.
