– Se poate observa că s-a lucrat în detaliu, a spus Johnson pentru reportofon. S-au realizat fișe individuale în care fiecare expert a făcut însemnări, în ordine cronologică, despre fiecare etapă a investigației, precum și despre fenomenele atmosferice și climatice sau orografice. Fiind vorba despre o casă de locuit, au ținut cont atât de temperatura internă, cât și de cea externă, inclusiv de faptul că
una dintre ferestre era spartă, a adăugat el aplecându-se spre reportofonul pe care-l așezase în mijlocul mesei. Din câte îmi dau seama din materialele pe care le am în față, totul a fost foarte bine documentat. Există fotografii cu indicii și rapoarte scrise în care se explică despre ce indicii e vorba și unde au fost găsite.
Amaia a arătat spre un set de fotografii în care apăreau pete de sânge rezultate din picături, împroșcături sau contact direct. Toate numerotate și cu măsurătorile metrice corespunzătoare dispuse alături.
– Colectarea de indicii, păstrarea integrității locului crimei și lanțul de custodie par a fi corecte, a spus. Toate dovezile au fost fotografiate separat, denumite și închise în plicuri de hârtie.
Johnson le-a atras polițiștilor atenția asupra unui alt set de fotografii. Fuseseră
făcute pe întuneric folosind o lumină extrem de strălucitoare.
– Ce poze sunt astea? a întrebat Charbou.
– Prietenii noștri din Galveston au fost minuțioși. Fotografiile astea documentează căutarea petelor de sânge care nu se văd în mod obișnuit, iar pentru asta au folosit un reactiv de tip luminol și o lumină specială. Nu s-au găsit indicii că s-ar fi încercat ștergerea de pete de sânge sau de alte fluide.
Amaia citea raportul și se uita la setul de fotografii cu amprentele.
– Pentru colectarea amprentelor, a spus ea, s-au folosit diverse substanțe reactive și prafuri colorate. Toate amprentele găsite în casă aparțin membrilor familiei.
De asemenea, toate firele de păr adunate de la locul crimei au fost puse în plicuri separate și trimise la laboratorul criminalistic, iar apoi s-a dovedit că toate corespundeau membrilor familiei.
Dupree s-a oprit lângă Johnson și Amaia.
– Deci scena crimei a fost cercetată și prelucrată perfect.
– După părerea mea, procedurile au fost impecabile, a spus Amaia.
– Atunci… De ce? a întrebat Dupree.
Johnson și Amaia au făcut schimb de priviri.
– De ce, ce? a întrebat Johnson.
– Poliția din Galveston ne-a trimis deja prin e-mail toate rapoartele crimelor, fotografiile în format digital…, în fine, chestiile obișnuite. De ce acum, când le-am cerut fotografiile cu vioara, căpitanul Reed a trimis doi polițiști ca să aducă
fotografiile originale, tocmai din Galveston, în ciuda avertizării legate de sosirea iminentă a uraganului?
– Nu știu. De ce? a întrebat din nou Johnson.
– Nici eu nu știu, a admis Dupree. Dar, din cine știe ce motive, căpitanului Brad Nelson i s-a părut important să ni le trimită cât mai repede.
– Poate că l-a marcat nefericirea în care se zbate tânărul Joseph Andrews și se simte vinovat, mai ales acum, când știe că s-ar putea să redeschidem cazul…, a sugerat Johnson.
– Sau poate că Reed nu este chiar atât de sigur, precum căpitanul Brad Nelson, că procedurile au fost corecte încă de la început, a spus Amaia.
Johnson a ridicat din umeri.
– Am spus deja, a zis el făcând un gest larg pe deasupra mesei. Din ce reiese de aici, lucrurile au fost făcute impecabil.
– Dar vioara? a întrebat Dupree, conducându-i spre masa la care se afla Jason Bull.
– Au procedat la fel, limpede și profesionist. E adevărat că atunci când s-a făcut a doua analiză, deja casa fusese vizitată de angajații firmei de curățenie, dar în fotografiile cu planuri generale făcute după crime, vioara se vede foarte bine și nu se observă pe ea nici un fel de urme, pete sau depuneri. Am putea să scanăm fotografiile originale făcute înainte de curățenie și să încercăm să le mărim, dar, sincer, nu cred că experților, văzând cât de minuțios au lucrat, le-ar fi scăpat cea mai mică urmă de orice fel.
Jason Bull și-a dres vocea.
– Spuneți, l-a invitat Amaia.
– Mă rog, poate e o prostie, eu sunt departe de a fi un specialist, dar…
– Bull, ați observat ceva? l-a zorit Dupree.
– S-ar putea să nu fie nimic, a spus arătând spre una dintre fotografii, dar s-ar părea că are ceva scris dedesubt.
S-au aplecat cu toții asupra fotografiei indicate de detectiv. Era o imagine cu vioara culcată și de-a lungul cutiei de rezonanță, începând de sub bărbia viorii, se vedea o linie ondulată de pe care sărise lacul.
– Pare o simplă zgârietură provocată de atingerea viorii de o suprafață mai dură, și-a dat cu părerea Johnson.
Dupree a luat fotografia cu mâinile lui înmănușate și a cercetat-o de aproape.
– Pare să continue dincolo de curbura lemnului. Mai este vreuna în care să se
vadă mai bine?
Au luat la rând toate fotografiile cu vioara, dar nu au găsit nici una din care să-și dea seama dacă zgârietura continua dincolo de curbura viorii.
Dupree a pufnit iritat.
– Poate în cele făcute la locul crimei, cele în care vioara apare dreaptă, sprijinită
