„Patericul de la Optina”

împărtăşi cu vrednicie. Numai prin conştientizarea nevredniciei noastre, „inima înfrântă şi smerită“ îl primeşte pe

Dumnezeu şi prin bunătatea Lui nespusă ne învredniceşte să ne apropiem de marea Taină. Eu sunt încredinţat că tu ţi-ai dorit cu adevărat să te pregăteşti pentru Sfânta Împărtăşanie, însă te-ai încrezut în propriile puteri şi văzând că

nu poţi să îndeplineşti un lucru sau altul nu te-ai smerit în neputinţa ta, iar vrăjmaşul ţi-a adus tulburarea şi din această cauză nu te-ai pocăit, n-ai avut smerenie, nici linişte.

Când citim nu numai cu gura, ci şi cu inima „Fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea“,

atunci se va arăta şi rodul – „inima înfrântă şi smerită“, pe care „Dumnezeu nu o va urgisi“. Dar dacă n-am simţi astfel, ci dimpotrivă, răceală, atunci n-ar trebui să ne tulburăm, ci să ne smerim. Dacă ne tulburăm, nimic folositor nu dobândim. Datorită rugăciunii lui Iisus pe care ai făcut-o, ai reuşit să renunţi la discuţiile cu ceilalţi. E clar că nu ai observat că a fost spre folosul tău încrederea în ea, dar ţi-a arătat neputinţa ca să te smereşti. Cine foloseşte această sabie duhovnicească trebuie să fie smerit, căci atunci numai prin ea poate să uimească vrăjmaşii, dar fără ea mulţi se aruncă în boli de netămăduit.

Despre trecerea Marelui Post

şi despre Împărtăşanie

Trecând prin câmpul deşertăciunilor vieţii, cu adevărat v-aţi îngrijit să vă consacraţi trupul îmbunătăţirii spirituale prin post în aceste zile sfinte, care înseamnă a zecea parte din tot anul adusă omagiu lui Dumnezeu, după cum a zis avva Dorotei. Slujba deosebită, mâncarea deosebită, înfrânarea, încetarea balurilor şi spectacolelor, toate acestea duc la sporirea evlaviei şi la meditarea privind menirea noastră prezentă, timpul trecut şi veşnicia. Văzând abaterile de la legea lui Dumnezeu, să ne străduim să ne schimbăm prin pocăinţă şi prin împărtăşirea cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine care distrug spinii păcatelor noastre. Cele pe care nu le-aţi îndeplinit înainte, le

veţi îndeplini în timpul postului. Dumnezeu cel preamilostiv ne-a iubit atât de mult, încât ne-a dat să mâncăm preacuratul Său Trup şi să bem Sângele de viaţă făcător, care sunt zălog al vieţii veşnice. Să îi aducem mulţumire cu inima, cu gura şi cu faptele bune.

Despre pocăinţă

Pocăinţa, dată nouă prin mila lui Dumnezeu, este medicament sufletesc. Voi, fiind atacaţi de boala păcatului, aţi alergat la acest medicament; pentru că mila lui Dumnezeu vă acoperă, fiţi atenţi la cuvintele Mântuitorului: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti!“. Slavă Domnului că v-a deşteptat conştiinţa şi v-a lăsat să simţiţi greutatea bolii şi să căutaţi medicamente. Cauzele bolii trebuie să le căutăm nu în afara, ci înlăuntrul nostru. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Unde are loc căderea, acolo apare mândria“. Despre acesta am discutat cu voi, v-am amintit de neputinţele voastre şi v-am arătat cum trebuie să vă străduiţi să vă păstraţi inima smerită. Iar Dumnezeu nu urgiseşte inima înfrântă şi smerită şi poartă de grijă celor smeriţi, dându-le ajutorul Lui.

Vrăjmaşul vă necăjeşte cu deznădejdea, însă alergaţi cu smerenie la mila nespusă a lui Dumnezeu, în care să aveţi încredere. Şi spre mângâierea voastră, vă propun ca până la Naşterea lui Hristos să faceţi pe zi cinci metanii

Mântuitorului şi 3 metanii Maicii Domnului, cu rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…“.

Despre pierderea casei şi despre

ascultarea voii lui Dumnezeu

După citirea scrisorii voastre, inima mea a fost cuprinsă de mâhnire din cauza nenorocirii voastre, provocate de

incendiu: aveaţi o casă splendidă cu tot confortul pentru viaţa familiei, dar acum vă uitaţi la dărâmături – mare

necaz! Dar cum putem să ne întărim într-o astfel de situaţie? Numai prin ascultarea voii lui Dumnezeu; nădejdea în cuvântul Său atotînţelept şi atotputernic ne poate întări şi se poate revărsa ca un balsam plăcut în inima întristată.

„O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Căci cine a cunoscut gândul Domnului; sau cine a fost Sfetnicul Lui“ (Rom. 11, 33–34). Hotărârile Tale, Doamne, sunt de nepătruns pentru noi, iar bunătatea Ta,

face totul, iubindu-ne şi mântuindu-ne.

Despre milostenie

Despre milostenie s-a spus şi s-a scris mult: prin milostenii să-ţi cureţi păcatele, căci „dacă dai săracului, îl

împrumuţi pe Dumnezeu“ (Pilde, 19, 17) şi mai potrivit: „milă voiesc, iar nu jertfă“ (Osea 6, 6). Mila faţă de aproapele atrage asupra noastră şi mila lui Dumnezeu, iar la înfricoşătoarea judecată vom fi învredniciţi de Hristos să locuim în Împărăţia Cerească. Dacă citiţi capitolul 25 din Evanghelia după Matei, veţi vedea pentru ce anume îi

va trimite Domnul în Împărăţie pe unii şi pentru ce îi va trimite în gheenă pe alţii: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să

mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“

(Mt. 25, 35–36).

Vedeţi că Însuşi Dumnezeu primeşte ceea ce facem noi săracilor: „ce faceţi unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie îmi faceţi“. Astfel doresc ca şi voi să aveţi bunăvoinţă faţă de săraci. Însuşi Hristos v-a cerut acest lucru ca apoi să vă miluiască şi pe voi; nu vă uitaţi la firea lor, căci nu trebuie să-i judecăm noi; este de ajuns să facem în numele lui Hristos şi El va primi. Citiţi viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv (12 noiembrie); eu nu vă opresc să faceţi bine rudelor voastre, dar nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru că au nevoie.

Este foarte bine să vă ajutaţi rudele, însă trebuie să împărţiţi o parte şi sărmanilor şi să îi ajutaţi. E bine să vă lipsiţi pe voi de ceva şi să daţi săracilor, cum ar fi îmbrăcăminte care prisoseşte şi altele. Eu aşa chibzuiesc, însă fie după

cum vă dictează libera voinţă; vă rog numai să aveţi bunăvoinţă faţă de săraci, aşa cum v-am spus mai înainte.

Fie ca Domnul să vă dăruiască milă şi iubire faţă de aproapele.

V. CUVIOSUL STAREŢ MOISEI

(1782-1862) (16 iunie)

Dacă te mustri pe tine însuţi,

dacă te învinuieşti şi te osândeşti,

atunci vei fi îndreptat.

A. Viaţa

Cuviosul Moisei, care în lume s-a numitTimotei Ivanovici Putilov, a fost fiul cel mai mare al lui Ivan Grigorievici şi al Annei Ivanovna şi s-a născut pe 15 ianuarie 1782 în oraşul Borisoglebsk, în regiunea Iaroslavsk. Au fost 10

copii la părinţi, iar patru dintre ei au murit în copilărie.

Ivan Grigorievici trăia cu evlavie, respectând fără încetare normele Sfintei Biserici, dedicându-se slujirii lui

Dumnezeu şi citirii cărţilor sfinte şi fiind un om binevoitor. Soţia sa era o femeie neînvăţată, însă pricepută şi avea în neam câţiva monahi care duceau o viaţă aspră.