Dacă îmi amintesc bine, legat de jocurile de limbaj mi-a venit pentru prima dată ideea că filozofia era şi exerciţiu spiritual, pentru că, de fapt, exerciţiul spiritual este foarte
202 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
adesea un joc de limbaj: e vorba de a rosti o frază pentru a provoca un efect, fie altora, fie ţie însuţi, deci în anumite circumstanţe şi într-un scop anume. Pe de altă parte, în acelaşi context, Wittgenstein folosea şi expresia „formă de viaţă". Şi ea m-a inspirat pentru a înţelege filozofia ca formă
de viată sau mod de viată.
'
'
Articolul despre care vorbiţi, scris sub influenţa lui Wittgenstein, era o primă tentativă de reflecţie asupra rolului limbajului în viaţa noastră. Se poate spune că, în acel moment şi pentru o anumită perioadă, am fost hipnotizat de problema limbajului, de ideea că într-un sens suntem prizonieri ai limbajului, că toată viaţa noastră era într-un fel vorbită. Dar, treptat, mi-am spus că nu trebuie să mă închid într-o astfel de poziţie, ci să accept pur şi simplu experienţa cotidiană care ne dă sentimentul că limbajul nostru vizează
ceva, că este intenţional.
Când l-aţi întâlnit prima dată pe Michel Foucault?
Prima dată, la telefon. Cred că el a fost primul care m-a întrebat dacă aş accepta să-mi depun candidatura la College de France; era în toamna lui 1980. Nu l-am întâlnit personal decât când am fa.cut vizitele de candidatură pentru College de France. A fost o vizită fară probleme, căci era unul dintre susţinătorii mei. Apoi, a venit la recepţia pe care am organizat-o în ziua lecţiei mele inaugurale. L-am văzut de asemenea în cadrul întâlnirilor profesorale şi am luat masa împreună o dată sau de două ori. N-am avut multe contacte cu el, căci a murit prematur la scurt timp după aceea.
Dar aţi discutat cu el despre filozofia antică?
Nu foarte mult. În timpul unei mese m-a întrebat despre sensul expresiei vindicare sibi din prima Scrisoare a lui Seneca către Lucilius. Am discutat mai ales despre asta.
