Trebuie să procedăm aidoma lui Diogene, cinicul, care, fară
să spună nimic, dovedea pur şi simplu existenţa mişcării mergând. În această privinţă, eu am rămas la răspunsul dat la examenul oral de la bacalaureat când, întrebat de examinatoare: ,,Care este definiţia voinţei?", am răspuns: ,,Voinţa nu se defineşte, se experimentează." Putem de asemenea considera, împreună cu Kant, că libertatea este unul dintre postulatele raţiunii practice.
Cum l-aţi descoperit pe Wittgenstein?
Nu-mi amintesc foarte bine. Presupun că în 1960, fiind cercetător la CNRS, unde trebuia să rezumăm articole pentru Buletinul analitic al CNRS, am dat peste un articol despre Wittgenstein, care făcea aluzie la menţionarea misticii în
DE LA SOCRATE LA FOUCAULT. O LUNGĂ TRADIŢIE 199
Tractatus. Asta m-a interesat; la început am găsit o traducere italiană comentată; aşa am intrat în contact cu opera lui Wittgenstein. Ulterior, am încercat chiar eu să-l traduc, dar n-am avut niciodată timpul necesar pentru a face publicabilă traducerea mea din Tractatus, un text foarte dificil de tradus, de altfel; am tinut însă conferinte si am scris articole
'
' '
despre el.
Aţi vorbit despre T ractatus la College philosophique al lui Jean Wahl şi mi-aţi spus că toată lumea era puţin surprinsă, pentru că Wittgenstein era aproape necunoscut.
Da. Dar Jean Wahl îl cunoştea cu siguranţă încă din 1946.
Conferinţa mea a fost în 1959-1960, şi încă nu exista nici o traducere franceză din Wittgenstein. A mai fost în acelaşi an o conferinţă a lui Shalom despre Wittgenstein la College philosophique, precum şi un articol al aceluiaşi Shalom.
În afară de asta nu ştiu să mai fi fost ceva. Cred că părintele Stanislas Breton vorbise puţin despre el într-una din lucrările sale. Îmi amintesc de altfel că am spus undeva că, în bună
tradiţie franţuzească, deşi trecuseră patruzeci de ani de când apăruse, nici un editor nu s-a gândit să publice o traducere.
Aţi fost atras mai ales de aspectul mistic de la sfârşitul Tractatus-ului?
Evident. Pentru mine era un paradox, o enigmă extraordinară, faptul că cineva care se prezenta, sau mai degrabă
era prezentat, ca un pozitivist logic poate să vorbească despre mistică. Am încercat să explic această trecere de la logică
la mistică, mai ales în articolele pe care le-am scris la vremea respectivă. Acum mi se pare că finalul nu se explică în întregime prin argumentaţia logică care-l precedă. Multe aforisme se regăsesc de fapt în Carnetele anterioare şi corespund unor
