44 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Crucii, dar şi Plotin fa.ceau parte din lecturile mele preferate.
Mă gândeam atunci să îmbin activitatea universitară cu interesul pentru mistică. Când m-am întâlnit cu părintele Paul Henry, mă aşteptam să-mi propună o lucrare despre Plotin. Spre marea mea surpriză, m-a sfatuit să studiez un obscur autor latin, Marius Victorinus, crezând că voi descoperi în textul latin al acestui scriitor, considerat aproape incomprehensibil, fragmente traduse din Plotin. Aşa am ajuns să
mă aplec timp de peste 20 de ani asupra acestui autor, până
la apariţia tezei mele de doctorat. N-am găsit în el nici mistică, nici Plotin, dar cred că am găsit influenţe ale discipolului acestuia, Porfir.
Arhiepiscopul de Reims mi-a acordat un an suplimentar (1946-1947) pentru a începe această muncă. Dar încă de la debutul anului şcolar, m-a chemat de urgenţă înapoi. Trebuia înlocuit preotul care fusese profesor de filozofie la colegiul Saint-Remy de la Charleville şi care fugise cu o tânără.
Am ajuns astfel în friguroşii Ardeni, predând la un colegiu de băieţi şi la un pension de fete. Biblioteca oraşului deţinea vechile traduceri din secolul al XIX-iea ale lui Proclos şi Damascius, care-mi puteau fi utile pentru teza mea. Îmi amintesc mereu că i-am citit pe aceşti doi neoplatonicieni în timpul pauzei de prânz, în vârful muntelui Olimp şi pe malul râului Meuse.
În anul următor (1947-1948), am simţit că trebuie să merg la Paris pentru a lucra în mod serios la teza mea. Aşa că în fiecare săptămână făceam drumuri dus-întors cu trenul între Paris şi Charleville. În timpul şederii mele la Paris, locuiam la Antony, şi pentru a-mi plăti drumurile şi cazarea predam la un pension de fete. Dar n-am rezistat mult la acest ritm şi, din pricina oboselii extreme, a trebuit să întrerup orice tip de predat. După ce m-am odihnit în regiunea
ÎNTRE SUTANELE BISERICII 45
Munţilor Vosgi, apoi în Elveţia, am fost primit cu ospitalitate în acel an şi în anul următor la Saint-Germain-en
Laye de surorile care asigurau serviciul de asistenţă medicală
a oraşului.
În perioada 1949-1950 am început să urmez cursurile lui Henri-Charles Puech 1 la secţia a V-a, şi ale lui Pierre Courcelle 2 la Secţia a IV-a de la Ecole Pratique des Hautes Etudes. Tot în 1949, Raymond Bayer m-a admis la Centre National de la Recherche Scientifique, pentru a lucra atât la o teză de doctorat de stat, tot asupra lui Victorinus, cât şi la proiectul vocabularului filozofic medieval pe care îl coordona. În acelaşi an, mi-am susţinut teza la Institutul Catolic. Era un studiu despre noţiunea de causa sui la Marius Victorinus. Conducătorul meu de teză era un personaj foarte misterios: abatele Cadiou3 ; în juriu se găseau Paul Henry I. H.-Ch. Puech (1902-1986), director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes (secţia de Ştiinţe ale religiei), apoi titular al catedrei de Istorie a Religiilor la College de France (1952-1972), specialist în gnosticism şi maniheism, editor şi traducător al mai multor texte gnostice descoperite la Nah-Hammadi.
2. P. Courcelle (1912-1980), director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes (secţia de Ştiinţe Istorice şi Filologice), apoi titular al Catedrei de Literatură Latină la College de France (1952-1980), autor al unor foarte importante lucrări, între care: Les Lettres grecques en Occident, de Macrobe ă Cassiodore (1948); Recherches sur Ies Confessions de saint Augustin (1968); Les Confessions de saint Augustin dans la tradition litteraire (1963). Se considera elev al lui Paul Henry şi continuator al metodei sale a citatelor literale în identificarea influenţelor literare.
