Mi s-a părut o bizarerie. De asemenea erau doi seminarişti care trebuiau să se iniţieze în realităţile vieţii parohiale şi care, în ardoarea lor juvenilă, erau revoltaţi de mentalitatea ecleziastică pe care o considerau prea puţin evanghelică.
Trebuie să mărturisesc că adesea le ţineam isonul. Ei manifestau adesea un zel pe care preotul paroh îl considera deplasat, mai ales atunci când descoperea în unele zile, sau mai bine zis în unele nopţi, oameni cu probleme, adică rară adăpost, cazaţi la toate etajele prezbiteriului şi pe care era nevoit să-i dea afară. Seminariştii îi reproşau atunci că nu manifestă
spiritul evanghelic. Dar practica Evangheliei ar fi implicat o bulversare totală a modului nostru de viaţă!
48 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Era acolo şi Jean Massin, viitorul muzicolog, care conducea Echipele spirituale: acestea reuneau mai mulţi studenţi, mai ales un anumit număr de normalieni 1. Şi el dezvolta din ce în ce mai mult o atitudine critică la adresa Bisericii. Am fost însărcinat de preotul paroh să aduc o notă
mai drept-credincioasă în aceste Echipe. Participam deci la această mişcare care le propunea studenţilor, Între altele, o iniţiere în problemele biblice folosind metode istorice şi exegetice care se voiau riguroase. Şi aici, mai ales în domeniul exegezei, recunoşteam că exista un temei în criticile lui Massin. Dar eu eram o figură ştearsă comparativ cu personalitatea, elocvenţa sa (am văzut normalieni care plângeau ascultându-l, iar într-o zi l-am auzit vorbind timp de o oră, dacă nu două, despre aceste simple cuvinte din Geneză:
„Avraam s-a aşezat") - dar şi cu spiritul său ironic, adesea inspirat din noţiuni de psihanaliză poate puţin cam superficiale (spunea: ,,bine oedipat" în loc de „bine educat").
La stea s-a adăugat un şoc teribil: enciclica Humani Generis din 12 august 1950. Tot ce mă ţinea în Biserică era condamnat: evoluţionismul lui T eilhard de Chardin şi de asemenea ecumenismul (citeam cu mare interes ziarul protestant Reforme) . În plus, proclamarea pe I noiembrie 1950 a dogmei Adormirii Maicii Domnului mi-a sporit şi mai mult dezamăgirea. Această dezvoltare a teologiei mariale începând cu Pius IX şi dogma Imaculatei Concepţii mi se păreau o deviere în raport cu însăşi esenţa creştinismului.
De ce să vrei s-o elimini pe Maria din condiţia umană? La toate acestea se adăuga o problemă sentimentală. Din 1949
o iubeam pe cea care va ajunge să-mi fie soţie timp de peste zece ani, şi credeam că n-am dreptul, aşa cum mulţi dintre r. Studenţi înscrişi la Ecole Normale Superieure (n. tr.).
