'
' Doar
treptat m-am eliberat şi am reuşit să-mi impun punctul de vedere. La limită, am fi fost capabili să ne exercităm vocaţia în rândul lumii bune, şic, civilizate a unei parohiiburgheze, dar, de exemplu, eram complet dezarmaţi în faţa tristei realităti
' a periferiilor marilor arase.
'
Cred că, în prezent, situatia
' s-a schimbat. Totusi,
' consi-
cler că adevărata sursă a răului continuă să existe, aceasta fiind ceea ce eu aş numi supranaturalismul. Ceea ce înţeleg eu prin supranaturalism este ideea conform căreia modul nostru de a ne comporta se poate modifica în special prin mijloace supranaturale, încrederea oarbă în atotputernicia gratiei,
'
care ne permite să facem fată
' tuturor situatiilor.
'
Chiar cu puţin timp în urmă, am avut ocazia să auzim vor-bindu-se în ziare şi la televiziune despre povestiri cu preoţi pedofili. Cu această ocazie se poate observa foarte clar în ce constă supranaturalismul. Confesorii şi episcopii au mult prea des tendinţa să creadă că, dacă cineva nu-şi poate
54 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
domina anumite pulsiuni, e suficient să se roage, mai ales la Sfânta Fecioară, şi va ajunge să fie vindecat de ele. De fapt, această atitudine este complet lipsită de cunoaştere psihologică, iar în cazurile recente de pedofilie de care vorbeam, se poate spune că adevăraţii răspunzători sunt confesorii, care i-au făcut să creadă pe aceşti preoţi că e suficient să aibă
încredere în graţia lui Dumnezeu şi că, prin intermediul rugăciunii, pot fi depăşite cu uşurinţă aceste dificultăţi; precum şi episcopii care ar fi trebuit - ţine pur şi simplu de bun-simţ - să le găsească acestor preoţi o misiune care să-i ţină la distanţă de contactul cu copiii. În trecut, am văzut situaţii în care preotul, conştient de slăbiciunile lui, cerea să
fie îndepărtat din locul în care era expus la pericole. Iar episcopul sau superiorul îi răspundeau: ,,Dacă Dumnezeu v-a pus acolo, vă dă şi graţia de a depăşi greutăţile; e suficient să vă rugaţi şi totul va fi bine."
De fapt, supranaturalismul se întemeiază, în teologia tomistă şi, poate, la modul general, în orice teologie creştină, pe ideea că, după Revelaţie şi sacrificiul lui Cristos nu mai există morală naturală. În manualul de filozofie scolastică
pe care l-am avut, erau tratate toate părţile filozofiei, cu excep
ţia moralei, căci se spunea acolo în mod expres că e inutil ca elevilor de la seminar să li se predea morala pur naturală, pe de o parte, pentru că singura morală adevărată este morala teologică şi, pe de altă parte, pentru că, dacă elevilor li se explica morala naturală, exista riscul expunerii lor la pericolul naturalismului, care constă în a crede că virtuţile pot fi practicate în afara graţiei. Se poate nota de altfel un alt aspect al acestei tendinţe. Se spune: ceea ce contează e credinţa în Dumnezeu şi e prea puţin important că oamenii continuă să fie păcătoşi. Părintele Henry îmi cita uneori, aprobând-o, formula lui Luther: Pecca Jortiter et crede Jortius
