60 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
interesant, descoperit la Ai-Khanoum la frontiera Afganistanului, şi care este, poate, un pasaj dintr-un dialog pierdut al lui Aristotel, şi am editat Gânduri către sine însuşi de Marc Aureliu. În prezent lucrez la editarea altor cărţi.
Tot atunci am descoperit şi metoda istorică. Anterior, tratasem textele filozofice, fie că erau ale lui Aristotel, ale sfântului T orna sau ale lui Bergson, ca şi cum ar fi fost atemporale, ca şi cum cuvintele ar fi avut întotdeauna acelaşi sens, indiferent de epocă. Am înţeles că e important să se ţină
cont de evoluţia gândirii şi de mentalităţile existente de-a lungul secolelor. Henri-Irenee Marrou mi-a scris într-o zi o dedicaţie pe un extras dintr-o lucrare a sa: ,,Filozofului devenit istoric, un istoric devenit filozof." Disciplina filologică este dificilă, dar oferă adesea o anumită plăcere atunci când, de exemplu, ne dăm seama că textul pe care-l cunoaşte toată lumea este în mod evident greşit şi, în urma studierii manuscriselor sau a contextului sau a gramaticii, găsim lecţiunea corectă, fapt care mi s-a întâmplat de câteva ori cu Marc Aureliu şi cu Ambrozie. Este o disciplină utilă filozofului, care îl învaţă să fie smerit: textele sunt adesea problematice şi e nevoie de multă prudenţă atunci când le interpretăm. Este şi o disciplină care poate fi periculoasă
pentru el, în măsura în care ea riscă să-şi fie autosuficientă
şi să amâne efortul veritabilei reflecţii filozofice. Cred că, inclusiv pentru Paul Henry, era o cale de a nu-şi pune problemele grave ale teologiei.
Cine este acest Marius Victorinus pe care nimeni nu-l cunoaşte?
Este un retor din Roma care a tradus câteva tratate ale lui Plotin şi care s-a convertit până la urmă la creştinism. A lăsat o operă apologetică, în care apără doctrina consubstanţialitătii
' celor trei persoane ale Trinitătii,
' afirmată la conciliul
CERCETĂTOR, PROFESOR, FILOZOF 6r de la Niceea. Este o operă extrem de enigmatică. Îl citează
pe Plotin, dezvoltă o metafizică neoplatoniciană, pe care am crezut că pot să i-o atribui lui Porfir, discipolul lui Plotin, dar recent Michel Tardieu a descoperit că pasaje întregi din opera lui corespund cuvânt cu cuvânt cu un text gnostic, Apocalipsa lui Zostrianos, pe care nu-l cunoaştem decât în versiunea sa coptă. Probabil că există o sursă comună
pentru acest pasaj din Victorinus şi pentru pasajul din textul gnostic, însă care să fie aceasta?
Mi-am petrecut douăzeci de ani din viaţă (între 1946 şi 1968), cel puţin parţial, traducându-l şi scriind despre el o teză de doctorat. N-a fost un timp complet pierdut. Am învăţat multe lucrând asupra lui, atât din punctul de vedere al metodei istorice, cât şi în ceea ce priveşte metoda critică.
Am descoperit aspecte puţin cunoscute ale neoplatonismului, în special fragmente magnifice dintr-un comentariu asupra lui Parmenide pe care i l-am atribuit lui Profir. Dar poate am zăbovit prea mult timp asupra acestei enigme. Mi-ar plăcea totuşi să apară până la urmă cineva care să rezolve enigma surselor lui Victorinus.
