ÎNTRE SUTANELE B ISERICII 57
vie şi astăzi, la un secol distanţă. Şi cred că mult prea des morala naturală este încă neglijată de către cler.
Aţi amintit pe scurt de legământul antimodernist care v-a fost impus atunci când aţi fost hirotonit şi, de as emenea, despre mişcarea preoţilor-muncitori. Cum aţi simţit atitudinea Bisericii faţă de aceste două subiecte?
Tocmai am amintit de condamnările venite de la Roma.
Cred că e regretabilă brutalitatea acestor condamnări. Asta a început mai ales cu modernismul, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Loisy, acuzat de modernism, a fost excomunicat definitiv. Ceea ce însemna că, de exemplu, fiind profesor la College de France, n-a putut asista la înmormântarea religioasă a administratorului, pentru că simpla sa prezenţă l-ar fi obligat pe preotul oficiant să întrerupă ceremonia religioasă. După al Doilea Război Mondial, sub pontificatul lui Pius XII, preoţii-muncitori au fost condamnaţi. Legat de asta, voi aminti cartea cu totul remarcabilă a lui Franc;:ois Leprieur, Quand Rome condamne: dominicains et pretres ouvriers1 , care arată cum dominicanii, legaţi de mişcarea preoţilor-muncitori, au fost condamnaţi într-un mod care reprezintă „un atentat la dreptul natural".
Mulţi au fost sancţionaţi (interdicţie de a preda, uneori exil) fără ca ei să cunoască exact motivele pentru care li se întâmplă aşa ceva. Iar în situaţiile când exista un proces, acuzatul nu cunoştea motivele acuzării în momentul în care intra în tribunal, căci nu exista nici o comunicare anterioară a con
ţinutului dosarului său, iar acuzatul nici măcar nu ştia că
1. Apărută la Editions du Cerf, 1989. A se vedea de asemenea Y. Congar,journal dun theologien, I946-I956, Editions du Cerf, Paris, 200!.
58 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
la finalul procesului i se impunea, sub jurământ, obligaţia de a păstra secretul cu privire la tot ce s-a spus în timpul interogatoriului şi al condamnării. În încheierea cărţii, Frarn;:ois Leprieur vorbeşte despre rana de nevindecat lăsată
în inimi de condamnarea decisă de Roma. Nu pot intra în toate detaliile, dar trebuie să recunoaştem că, probabil din timpul lui Pius IX, ne aflăm în prezenţa unui sistem simultan centralizat şi dictatorial, care, chiar dacă nu-i mai predă, din fericire, pe vinovaţi braţului secular pentru a fi executaţi, mai păstrează, totuşi, o amprentă inchizitorială şi, prea frecvent, a dat dovadă de o gravă lipsă de respect faţă de persoana umană. Un efort meritoriu pentru a remedia această atitudine a fost făcut la Conciliul Vatican II. Dar, din nefericire, se pare că acest sistem, care nu are nimic evanghelic, este în continuare aplicat şi în prezent. Lucrul extraordinar este că, de la Galilei încoace, pentru a lua un exemplu faimos, teologii de la Roma, convinşi că deţin, ei şi numai ei, un adevăr pe care-l consideră absolut imuabil, au condamnat cu severitate, la un moment dat, nişte oameni despre care, câţiva ani mai târziu, toată lumea, inclusiv teologii de la Roma, va fi obligată să admită că aveau dreptate.
2
CERCETĂTOR, PROFESOR, FILOZOF
JEANNIE CARLIER Începând din I953 aţi fost liber să vă consacraţi cu totul redactării tezei dumneavoastră de doctorat?
PIERRE HADOT Am început să lucrez împreună cu părintele Henry la ediţia critică a lui Marius Victorinus. Această
colaborare a însemnat o cotitură decisivă în metoda mea de lucru. Până atunci eram doar filozof Eram interesat de metafizică şi, important de spus, de mistică, mai ales de Plotin. Dar din acel moment am început să-mi fac ucenicia de filolog şi de istoric. Am descoperit disciplinele filologice, pe care nu le practicasem niciodată, lectura manuscriselor, chiar dacă doar a manuscriselor latine. Am frecventat, pentru a mă pregăti pentru această lectură, cursuri la Ecole des chartes şi la Secţia a IV-a de la Ecole Pratique des Hautes Etudes.
Mulţi filozofi nu-şi dau seama ce reprezintă studiul textelor antice. Mi se întâmplă uneori, traducând din Marc Aureliu, de exemplu, să muncesc o zi întreagă pentru a afla ce poate să însemne un anumit cuvânt grecesc într-un context definit. Am editat, aşadar, împreună cu Paul Henry, lucrările teologice ale lui Marius Victorinus, şi, singur, Apologia lui David de Ambrozie din Milano, fragmentele din comentariul despre Parmenide, pe care i l-am atribuit lui Porfir, am colaborat la editarea unui fragment grecesc foarte
