ÎNTRE SUTANELE BISERICII 49
confraţii mei o făceau, să duc o viaţă dublă. Toţi aceşti factori au avut drept rezultat faptul că în iunie 1952 m-am hotărât să părăsesc Saint-Severin şi Biserica. Iar în august 1953 m-am căsătorit, în ciuda avertismentelor persoanelor din anturajul meu care o cunoşteau pe cea cu care trebuia să mă căsătoresc şi care îmi spuneau că n-o să ne potrivim pe nici un plan (într-adevăr aveam să divorţăm unsprezece ani mai târziu).
Decepţie teribilă pentru mama dumneavoastră şi, poate, pentru ea, un sentiment de eşec?
Trebuie să spun că n-am avut curajul să merg la Reims să
dau ochii cu ea. I-am scris o scrisoare, având impresia că
săvârşesc un asasinat. Îmi venea în minte imaginea aviatorului care lasă să cadă bombe deasupra unui oraş. Pentru ea reprezenta prăbuşirea tuturor speranţelor. La aceasta se adăuga şi ideea că nu va mai avea cum să mă vadă. Dar până la urmă tensiunea s-a stins, iar în anii următori am venit din când în când la Reims s-o vizitez.
Îmi închipui că dincolo de toate frământările presupuse de decizia dumneavoastră, v-aţi confruntat şi cu vulgarele dificultăţi materiale.
De fapt, când am anunţat la CNRS modificarea situaţiei mele, a rezultat mai degrabă o creştere substanţială a salariului meu. Căci CNRS nu le plătea clericilor, din câte îmi amintesc, decât un sfert din alocaţia de cercetare, pornind de la principiul că aceştia ar putea avea şi alte venituri. Dar situaţia mea materială era totuşi destul de grea. La început am locuit într-o cameră minusculă 1 în arondismentul 6, pe r. Aşa-numitele odăi de slujnice (fr. chambres de bonnes) sunt încăperi de aproximativ ro m2 cu baia la comun (n. tr.).
50 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
str. Pyramides nr. 14, pe care mi-a cedat-o Jean Massin. Am putut aprecia în anul 1952-1953 confortul pe care burghezia pariziană o oferea personalului său. Una sau două toalete pentru aproximativ douăzeci de camere, fară încălzire, iar pe timp de vară o căldură toridă. Într-o zi când am invitat pe cineva la masă, nişte cărţi aşezate în echilibru instabil pe dulap au căzut în ceaunul în care facusem cartofii prăjiţi, încă plin de ulei . . .
După căsătorie, m-am instalat la Vitry-sur-Seine, unde în continuare plutea mirosul de clor de la Rhâne-Poulenc.
Noi locuiam acolo la mătusa
' sotiei
' mele, dar în conditii
'
materiale foarte precare. Au fost ani deosebit de grei. În afară de problemele familiale, eram mereu îngrijorat cu privire la viitorul meu. La vremea respectivă, cercetătorii de la CNRS nu se bucurau de siguranţa confortabilă a funcţionarului pe care o au acum. Anual se faceau restructurări şi se ştia că nu se poate rămâne la CNRS decât în mod provizoriu. Într-un an, Comisia, cuprinsă de un zel deplasat, a concediat un mare număr de cercetători. Eu am fost salvat de la naufragiu şi de la şomaj de Maurice de Gandillac, care a reuşit să obţină menţinerea mea în rândul cercetătorilor.
Îi sunt foarte recunoscător pentru asta, ca şi pentru scrisoarea plină de înţelegere pe care mi-a scris-o atunci când l-am anunţat că părăsesc Biserica. Pierre-Maxime Schuhl', al cărui seminar îl frecventam, era îngrijorat de soarta mea.
I. P.-M. Schuhl (1902-1984). După ce a predat la liceul din Aurillac şi la mai multe universităţi din provincie, a fost mobilizat în 1939.
Luat prizonier, a fost internat în diferite lagăre din Germania. După
război este numit profesor la Sorbona. Printre altele, a scris: Essai sur la formation de la pensie grecque (1934), Machinisme et philosophie (1938), Le Merveilleux, la pensie et faction (1952). Practica de asemenea şi pictura.
ÎNTRE SUTANELE BISERICII 51
Mi-a spus că n-am nici o şansă să obţin un post la Universitate, neavând luat examenul de agregaţie. M-a sfătuit să
dau examenele pentru a deveni bibliotecar, ceea ce am făcut timp de un an, învăţând astfel multe lucruri. Dar cariera de bibliotecar nu mă atrăgea. Am rămas astfel la CNRS şi am continuat să lucrez la teza mea de doctorat.
