3. R. Cadiou, profesor la Institutul Catolic, autor al unor lucrări interesante despre Origene, a fost cu multă amabilitate conducătorul meu de teză de la Institutul Catolic. Spun că era misterios pentru că mă întrebam care era poziţia lui faţă de Biserică. Când l-am anun
ţat printr-o scrisoare că părăsesc statutul ecleziastic, mi-a răspuns:
46 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
şi, cred, Dominique Dubarle. Am susţinut lecţia doctorală
pe un subiect eminamente tomist, dar tratat în spirit existenţialist: distincţia reală dintre esenţă şi existenţă. Henri
Charles Puech şi Pierre Courcelle au asistat la această
prezentare. Acelaşi studiu referitor la Victorinus mi-a slujit la obţinerea diplomei de Studii superioare, susţinută la Sorbona sub conducerea lui Raymond Bayer. Puech m-a încurajat să-mi iau diploma la Ecole Pratique des Hautes Etudes tot cu Victorinus. Raportor era Alexandre Koyre.
De data aceasta prezentam o traducere a lucrărilor creştine ale lui Victorinus, la care am muncit din 1950 până în 1960.
Această lucrare a apărut în 1960 în colecţia „Sources chretiennes".
Aşadar anul I949-I950 marchează o cotitură. O teză la Institutul catolic, o diplomă de Studii superioare şi, mai ales, intrând la CNRS părăsiţi definitiv învăţământul secundar şi, salariat fiind, deveniţi mai puţin dependent de Biserică. Care au fost, din I949, raporturile dumneavoastră cu lumea ecleziastică?
În 1949, am obţinut de la preotul de la Saint-Severin (,,parohia studenţilor") autorizaţia de a locui la prezbiteriu, foarte aproape de Sorbona, şi de a participa la viaţa comunităţii sale parohiale. Datorită lui, am trăit timp de doi ani într-un cadru magnific. Admiram cu nesaţ această frumoasă biserică, cu puzderia ei de stâlpi. În schimbul acestei ospitalităţi, trebuia să fac câteva servicii, mai precis să mă ocup de redac-
„Să vă spun ce cred ar fi prea complex. Având în vedere că orientarea sentimentelor mele nu este foarte diferită, mie nu mi-ar plăcea să
trebuiască să mă explic. Statutul clerului ca urmare a Concordatului nu m-a încântat niciodată şi am privit cu foarte multă bunăvoinţă
schiţarea unei apropieri de perspectivă cu Bisericile orientale, în special în doctrina venerabilului cardinal Suhard."
ÎNTRE SUTANELE BISERICII 47
tarea ziarului parohiei. Am descoperit atunci ce înseamnă
să faci un ziar. Era foarte interesant. Am publicat mai multe articole, în special o recenzie destul de lungă a Omului revoltat al lui Camus, care cu această ocazie mi-a trimis o scrisoare pe care, din nefericire, am pierdut-o. Munceam la teza mea şi participam la Sorbona la cursurile lui Hyppolite despre Hegel şi mai ales despre Heidegger. În ele, Hyppolite explica mai ales capitolul din Holzwege consacrat lui Holderlin:
„La ce bun poeţii în vremuri de restrişte?". Admiram mult claritatea cu care explica texte dificile.
Anii pe care i-am petrecut la Saint-Severin au reprezentat un punct de cotitură decisiv în viaţa mea. Abia pornind din acel moment am început să adopt o atitudine critică
la adresa Bisericii. Aveam câteva motive. De exemplu, în clerul parohiei era un vicar care ar fi vrut ca pe 2 februarie, ziua Purificării Mariei, să se instituie pentru femeile care tocmai născuseră o ceremonie analogă celei la care a fost supusă Maria, conform legii evreieşti, de unde rezulta că, pentru acest vicar, care de altfel era doctor în medicină, femeile sunt impure din cauza relaţiilor sexuale şi a naşterii.
