raţională. Cu ea p uteam discuta din no u într-un fel în care toată viaţaîmi dorisem s-o fac, dar p e care, începând din adolescenţa mea - cuexcep ţia celor ap ropiaţi mie, cu care împ ărtăşeam acelaşi destin -, îltrăisem cu-adevărat doar alături de câţiva oameni: într-o (atmosferă de)completă lipsă de reţineri care nu lasă loc nici uno r rezerve mentale -
în dep lin abandon graţie faptului că ştii că po ţi dep ăşi limi ta, că o asemenea depăşire are să fie îndreptată şi că asta demonstrează în sine unlucru preţios, anume tensiunea dintre anumite diferenţe care sunt poate316 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
adânc înrădăcinate, dar care sunt totuşi cuprinse Într-o atât de mare încredere, încât faptul că există diferenţe nu aduce o slăbire a afecţiunii -,(aşadar într-o asemenea atmosferă să se realizeze) acea radicală şi reciprocă
lăsare în libertate a celuilalt, când cerinţele abstracte încetează, căci sestin g într-o fidelitate factuală. (Ibid., p. 67) Într-un amplu eseu intitulat „ Răspuns criticilor mei" de la finalul volumului din .1957 Filozofia lui Karl ]aspers, Jaspers începe prin a face câteva comentarii despre eseul lui Arendt. El spune : Hannah Arendt a scris, după părerea mea, o dare de seamă atât de strălucită asupra situaţiei m ondiale actuale şi asupra ideii de cetăţean al lumii ce se naşte din această situaţie, încât mă tem că, sub forma unei prezentări a gândurilor mele, ea mi-a dăruit adesea propriile-i gânduri. (Ibid , p. 751) J aspers afirmă că, fiindcă ideile lor sunt atât de apropiate, peste tot în comentariile lui Arendt asupra lui de fapt strălucesc propriile ei gânduri. (Alţi comentatori au folosit termeni mai puţin flatanţi pentru a caracteriza interpretările lui Arendt mai puţin decât literale la diversele texte şi tradiţii.) Subliniind afinitatea dintre ei, J aspers e în măsură să ilustreze atât asemănările, cât şi importantele diferenţe dintre viziunile lor, în acest caz asupra actualei situaţii politice mondiale. El acceptă concepţiile lui Arendt despre filozofie ca anci lla vi tae (o reinterpretare a unei remarci a lui Kant) şi apoi se apucă să interpreteze raportul dintre viaţă şi filozo fie în felul următor : , Acela care, filozofând , poartă torţa în fruntea celorlalţi şi caută dreptatea ştie -cu dezamăgire şi deopotrivă cu speranţă -că depinde de ceea ce este dincolo de cunoa şterea lui"
(ibid., p. 755). În termenii lui Jaspers, ne găsim în fap unei situa
ţii-limită de la care nu putem da înapoi şi dincolo de care nu putem cunoaşte nimic precis, dar în acel punct poate avea loc iluminarea furnizată de Exis tenz.
Pe tot parcursul controversei legate de Eichmann, Jaspers a fost unul dintre cei mai puternici susţinători europeni ai Hannei Arendt. Când Arendt i-a trimis lui J aspers introducerea la ediţia JASPERS : ARENDT ŞI FILOZOFIA EXISTENŢEI 317
germană a cărţii Eichmann la Ierusalim, acesta a revizuit-o în detaliu şi i-a fa.cut ample sugestii de modificări (Young- Bruehl 1982, p. 354). Jaspers promisese să scrie şi el o carte dedicată controversei din jurul lui Eichmann, pentru care a schiţat câteva ca pitole sub titlul „ Despre independenţa gândirii" Q as pers 1986, p . 5 13). Însă, cu sănătatea tot mai şubredă, şi după ce Arendt îl eliberase de promisiunea fa.cută ei, J aspers şi-a scris ultima lucrare majoră, Viitorul Germaniei ( 1967), căreia Hannah i-a semnat prefaţa. Într-un interviu din 14 februarie 1965, Jaspers fa.cuse multe comentarii cu privire la dezbaterea din jurul lui Eichmann şi îi adusese elogii lui Arendt pentru „gândirea sa independentă". Întrebat cum evaluează în ansamblu cartea despre E,ichmann, J aspers a răspuns : ,,Pentru mine cartea în întregul ei reprezintă o minunată
mărturie despre independenţa gândirii . Hann ah Arendt nu poate fi categorisită în funcţie de domeniul său de competenţă. Nu se poate spune că e scriitoare. Nu se poate spune nici că e o cercetă toare" (ibid., p. 5 20).
După aceea a trecut la comentarii despre teza de doctorat a lui Arendt şi despre lucrarea ei de tinereţe despre Rahel Varnhagen : Când şi-a încheiat doctoratul, cu o teză strălucită - o lucrare eminentă
atât din punct de vedere filozofic, cât şi din punct de vedere speculativ -
despre conceptul de iubire la Sfântul Augustin, [ . . . ] era încă foartetânără, avea douăzeci şi doi de ani, cred; i s-a propus să predea la universitate. A refuzat. Instinctul i-a spus să stea departe de universitate,voia să fie liberă. Şi atunci ce-a fa.cuc? Mai întâi, înainte de 1933, a scriso carte despre Rahel Varnhagen care era ca şi încheiată, dar care n-aapărut decât în anii '50. Nici această carte nu poate fi categorisită; înorice caz, se baza pe cunoaşterea cea mai ri guroasă cu putinţă a surselor(în acest proces a reuşit să pună deoparte material care mai apoi s-a pierdut). Cartea asta prezintă deja aceleaşi trăsături cu cele ce aveau să
urmeze: lipsită de patimă, dar cu pasiune pentru cauza adevărului. (lbid.,pp. 520-521)
Jaspers le răspunde şi criticilor care-o amendaseră pe Arendt pentru „tonul, ironia, sufletul acesta rece, râsul acesta" pe care le-au 318 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
depistat în Eichmann la Ierusalim. J aspers priveşte abordarea ei într-o cu totul altă lumină când spune :
Îmi place tonul acesta al Hannei Arendt. Cum o cunos c de deceniibune, îi întrevăd din nou în el independenţa. Când Eichmann se arată
nulitatea care era, ea râde, fi indcă acest deznodământ pare o glumă. Nedistrează spunându-ne că, atunci când ea însăşi a citit transcrierea interogato riului lui Eichmann, a râs cu poftă de una sin gură - nu o dată,ci în repetate rânduri. Ce înseamnă asta? Se poate vorbi mult şi binedespre cum, şi-în viaţă, râsul şi ironia pot apărea pe fondul unei extraordi nare gravităţi. Platon spune: Numai un mare scriitor de comediipoate fi un mare scriitor de tragedii. (Ibid., p. 521) Întocmai cum Jaspers obse rva că multe din cuvintele Hannei Arendt despre filozofia lui revelau în egală măsură propria ei gândire, elogiile lui J aspers adresate Hannei Arendt revelau propriile lui calităţi filozo fice : gândirea independentă şi lipsită de patimă, dar cu pasiune pentru cauza adevărului. Împinşi de propria lor înclinaţie intelectuală şi de „viclenia istoriei " dincolo de preocupările naţionale înguste, Jaspers şi Arendt i-au provocat pe contemporani, atât prin viaţa, cât şi prin gândirea lor, la noi evaluări asupra politicii şi a ordinii mondi ale. Fiecare din ei l-a numit pe celălalt „cetăţean al lumii ". Şi amândoi -atât împreună, dialogând, cât şi pe cont propriu, gândind fiecare singur - s-au străduit s ă
ajungă pe „tărâmul spiritului ", pe care Arendt îl descria ca „ţinând de prezent şi de lumea aceasta. Raţiunea l-a creat, şi în el domneşte libertatea " (Arendt 1968, p. 80).
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Arendt, Hannah, 1930: ,,Philoso phy and Sociolo gy'', Knowledge and Politics:The Sociology of Knowledge Dispute, ed. Volker Meja, Nico Stehr, Routledge, London-New York, 1990, pp. 196-207.
1946a: ,,No Longer and Nor Yet", The Nation, 14 septembrie pp. 300--302.
19466: ,,What I s Existenz Philosophy?", Partisan Review, nr. 13, pp. 34-56.
1950: ,,Religion and the Inrellectuals: A Symposium", Partisan Review,nr. 17, pp. n3-n6.
- 1953a: ,,Christian Gauss Lectures: Karl Marx and the Tradition ofWesternT hought", Sectorul de manuscrise de la B iblioteca Congresului, ciornele1-2.
19536: ,,Understanding and Politics", Partisan Review, nr. 20, pp. 377-390.
1953c: Corespondenţă cu Dolf Steinberger, 28 noiembrie, trad. en gl.
Sue F ischer, Sectorul de manuscrise de la B iblioteca Con gresului, ms.
010n8-010n9, fişierul nr. 14.
1958a: The Human Condition, University of Chicago Press, Chicago.
[Ed. ro m.: Hannah Arendt, Condiţia umană, tr. Gabriel Chindea şiClaudiu Vereş, Idea D esign&Print, Casa Cărţii de Ş tiinţă, Cluj, 2007.]
19586: Origins ofTotalitarianism, revised edition, Meridian Books, NewYork. [Ed. rom.: Hannah Arendt, Originile totalitarismului, tr. Ion D urşi M ircea lvănescu, Humanitas, B ucureşti, 2014.]
1964: Corespondenţă cu George McKenna, 13 ian uarie, Fondul Arendtde la Biblioteca Congresului, ms. 020690, fişierul nr. 12.
1965: Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banaliry of Evil, PenguinBooks, New York. [Ed. rom.: Hannah Arendt, Eichmann la Ierusalim.
Raport asupra banalităţii răului, tr. Mariana Neţ, Humanitas, Bucureşti,2008.]
