foloseasc ă limbajul filozo fiei existenţei pe tot parcursul revizuirilor ei .
JASPERS DESPRE ARENDT
ŞI ARENDT DESPRE JASPERS :
DIALOGUL DE-O VIAŢĂ
Comun icarea a fost una dintre temele cen trale a le filozo fie i existenţei propuse de J aspers şi ale lungii şi remarcabilei sale vieţi .
J aspers a avut foarte puţini prieteni cu care a purtat un dialog atât
JASPERS : ARENDT ŞI FILOZOFIA EXISTENŢEI 309
de bogat , de vast şi de îndelungat precum cel cu Hannah Arend e (singura excepţie a fost soţia sa , Gertrud) . Jaspers şi Arend e s-au angajat , fiecare , în comentarii neîntrerupte şi pătrunzătoare asupra scrierilor celuilalt , comentarii ce au constituit pentru amândoi un sprijin, un prilej de re flecţie şi o provocare ( vezi Arende, J as pers 1992). În anii lor din urmă , ambii au recunoscut bucuro şi c ă
fiecare a influenţat opera celuilalt , rară să fi fost nevoiţi să sacri fice în vreun fel independenţa gândi rii şi atitudinea critică. Pentru J aspers , comunicarea presupune ceea ce el numeşte „lupta iubitoare" [liebender Kampf „ în fruntarea animată de iubire"]. În explicaţia pe care o dă J aspers acestei sintagme putem întrevedea esenţa prieteniei dintre el şi A rend e.
E vorba de o deschidere totală, care exclude orice forţă şi orice superioritate, cu eu-însumi al celuilalt şi deopotrivă cu al meu. Este o luptă încare ambele tabere îndrăznesc, fără rezerve, să se deschidă şi să se lasepuse sub semnul întrebării. [ . . . ] Lupta comunicării presupune o solidaritate fară pereche. Această solidaritate face cu putinţă cea mai radicală
interogaţie, fiindcă susţine demersul, îl transformă într-un demers încomun şi e în egală măsură responsabilă de rezultat. Ea limitează luptala com unicarea existenţială, care întotdeauna este secretul a doi; a stfel,cei m ai apropiaţi prieteni, cât priveşte sfera publică, sunt aceia care seîncleştează într-o luptă în care amândoi au şi de câşti gat, şi de pierdut.
Qaspers 1970, pp. 60-61)
COMENTARIILE LUI JASPERS
ASUPRA TEZEI DE DOCTORAT
J aspers adoptă o poziţie echilibrată în evaluarea tezei de doctorat a lui Arend e, elogiindu-i meritele vădite (ceea ce el nume şte
„răzleţele perle strălucitoare") şi scoţând în evidenţă zonele care ar necesita mai mult ă atenţie (Arend e, Jaspers 1992, pp. 689-690 , n. 2). Jaspers laudă şi recomandă metoda Hannei Arend e, anume de a se menţine în interiorul „structurilor intelectuale", complet în opoziţie cu metoda altor autori contemporani pe care -i amin-JIO REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
teşte . Spune că astfel studenta lu i evită o „abordare reducţ ion istă
şi atenuantă" şi că, în schimb, propria ei lucrare „trasează l inii clare, iar poziţiile pe care le ocupă Augustin înăuntrul lor sunt lăsate ca atare, în toată acu itatea lor" (ibid., p. 689). Jaspers analizează apoi mai în detal iu fiecare secţ iune a tezei, caracter izând partea întâ i drept „perfect limpede şi în toate punctele completă şi impecabilă, fără cusur". Păr ţile a doua şi a tre ia sunt evaluate şi ele : Parcea a doua, mai dificilă şi interesantă prin conţinutul său, are tendinţa să divagheze în anumite pasaje; în altele, ideile rămân nedezvoltate. În citate apar câteva erori, di ntre care unele au fost corectate, iar altele rămân a fi îndreptate. Secţiunea a treia încă nu e încheiată, dar arată
clar ce cale va urma studiul în continuare. (Ibid.) În mod limpede, J aspers e de acord cu abordarea generală a lui Arendt asupra temei. Spune că „nu pr imează a ici nici interesele istor ice, n ici cele filozo fice [ ... şi] autoarea ţine să justifice ş i de ce nu e legată n ic i de pos ibil ităţ ile creştine care -o atrag deopotr ivă".
J aspers este, de asemenea, de acord cu afirmaţia Hanne i Arendt că, de fapt, concepţiile lui Augustin nu pot fi închise forţat într-un s istem ş i laudă e fortur ile e i de a scoate la lum ină d iscrepanţele „şi de a înţelege ast fel ma i bine or igin ile ex istenţ iale ale ide ilor lui Augustin" (ibid., pp. 689-690).
Jaspers scr ie că „unele d intre aceste eror i au fost îndreptate ca urmare a d iscuţ iilor noastre", dar că , în ult imă analiză, ,această
lucrare, altfel impresionantă, remarcabilă pr in conţinutul său pozit iv, nu poate pr im i, d in păcate, nota max imă" (ibid., p. 690).
Chiar dacă Hannah Arendt nu pare să fi răspuns la evaluarea mentorulu i e i asupra teze i de doctorat, există în corespondenţa lor d in 1929 câteva aluzii care arată că Arendt pregătea teza pentru publ icare ţinând cont de unele d intre mod ificăr ile pe care i le sugerase Jaspers (ibid., pp. 8-9) .
JASPERS : ARENDT ŞI FILOZOFIA EXISTENŢEI 3n
ARENDT ASUPRA FILOZOFIEI EXISTENŢEIA LUI JASPERS
În articolul din 1946 inci rulat „Ce este filozofia existenţei ?", Arendt prezintă contribuţia lui Jaspers la noua mişcare filozofică ce era în curs de desfăşurare în Europa între cele două războaie şi care tocmai le era prezentată cititorilor americani . Mai precis , ea elogiază filozofia existenţei propusă de J aspers punând -o mai presus de cea a lui Heidegger , căci recunoa şte lucrarea lui J aspers Psyc holog ie der Weltanschauungen [Ps iholog ia concepţiilor despre lume]
drept „neîndoielnic prima carte a noii şcoli" (Arend e 1946b, p. 51; vezi şi supra, capitolul 3) . Accentu ând deosebirea dintre cei doi foşti profesori ai săi, Arende afirmă că , deşi Filozofia în trei volume a lui J aspers a apărut la cinci ani după Se in und Ze it, ,,filozofia lui Jaspers nu e cu-adevărat încheiată şi-nchisă şi este , totodată , mai modernă". Ea explică în continuare că „Heidegger fie şi-a spus ultimul cuvânt asupra stării filozofiei contemporane , fie va trebui să se rupă de propria-i filozofie. [ ... ] Jaspers aparţine filozofiei contemporane fară o astfel de ruptură şi va duce m ai departe , cu inter venţii hotărâtoare , dezbaterile din interiorul ei" (Arendt 1946b , p. 55).
Arendt face şi remarci cu privire la eforturile lui Jaspers de a aborda şi studia relaţia problematică a omului cu lumea , în special încep ând de la Kant şi pierderea reperelor oncologice tradiţionale : În locul [ontologiei tradiţionale] se poate accepta [ . . . ] ,, dizarmonia Fiinţei"; şi se poate avea în vedere sentimentul modern de înstrăinare în lume, precum şi voinţa modernă de a crea o lume umană care să poată
fi un sălaş, un acasă, înăuntrul unei lumi care nu mai e un sălaş, unacasă. (Ibid)
Interpretarea lui Arendt asupra luptei lui Jaspers cu „tradiţia" e o paralelă la prezentarea ei despre felul cum a analizat Augustin , fie şi într-un context premodern şi creştin , relaţia paradoxală a omului cu lumea creată şi fa.cută de om. În plus , noţiunea lui J aspers Jl2 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
de „e şec", pri n care omul „trăieşte faptul că nu poate nici să cunoască şi nici să creeze Fii nţa şi că, aşadar, el nu este Dum nezeu"
(ibid., p. 54), poate fi comparată cu i nterpretarea lui Arendt asupra lui Augusti n potrivit căreia omul îşi descoperă depe nde nţa totală, ca creatură, de Creator şi aju nge să-şi î nţeleagă izvorul, desti nul şi adevărata natură î n această nouă lumi nă .
Î n eseul despre filozofia existe nţei, Ha n nah Are ndt ami nte şte co ncepţia lui J aspers despre „situaţiile-limită" ( Grenzsituationem) î n care „su nt trasate gr aniţele acestei i nsule a libertăţii uma ne [ ... ]
şi î n care omul experime ntează limitele ce devi n imediat co ndiţiile libertăţii sale şi temeiul activităţii sale" (ibid., p. 55). Î n teza de doctorat, Are ndt îi stabilise lui Augusti n locul pe o cale filozofică
similară : omul îşi chestio nează propria persoa nă „î n afara lumii", îsi
' află „limitele" (ca izvor si
, desti n al său) si
J apoi îsi
, re î nsuseste
'
