Întorcând u-se la teza de doctorat, pe care o încheiase c u un an în urmă, Arendt a firmă că mai există şi o „a treia posi bilitate", ce provine din cre ştinism.
A existat un element crucial în formarea i ubirii creştine în creştinismulantic: posibilitatea de a trăi în lume având totodată credinţa că iubireacreştină nu se poate realiza pe pământ. [ . . . ] O asemenea detaşare delume nu duce la dorinţa de a o schimba; ea nu înseamnă, totuşi, nicifugă de lumea istorică (ibid., p. 205).
Exemplul de care se foloseşte Hannah în acest context este Francisc din Assisi. Max Weber e convocat şi el, în sprijin ul ideii c ă o ideologie p ublică , prec um capitalism ul , ,,apare dintr-o formă aparte de sing urătate". Adică „o stare de înlănţuire, la origine de nat ură
religioasă (protestantism ul), creează o l ume a vieţii cotidiene în care rămâne foarte p uţin loc pentr u individul unic". Prin urmare , există şi alte tipuri de experienţă religioasă creştină care pot legitima l umea individ uală şi l umea p ublică deopotrivă. Arendt a firmă, în concl uzie, că, atunci când ,,legăt ura religioasă", ,,cea de-a treia posibilitate", şi-a pierd ut legitimitatea, ,,sfera p ublică a devenit atât de p uternic ă", încât ceea ce ea cali fic ă drept sing urătate (nun e stans -ul di n teza de doctorat) mai e posi bil doar prin înstrăinare şi „fugă". ,,În zi ua de azi s untem, poate, atât de m ult la discreţia acestei stări de existenţă p ublice, încât până şi posibilitatea deta şării noastre de ea poate fi de finit ă doar indirect ca «a fi li beri de ea »"
(i bid., p. 20 6).
În analiza sa despre Mannheim, Arend r -echivaleaz ă spaţi ul p ublic c u „str uct ura de p utere economică", şi n u c u domeni ul social ori domeniul p ublic din Con diţia umană sa u c u civitas din teza sa de doctorat : Cu alte cuvinte, lumea lui Mannheim seamănă
cu l umea l ui Heidegger . Dominaţia ei sileşte „spirit ul" să „devină
o «suprastruct ur ă ideologic ă»". Într-o astfel de l ume, sens ul individ ului „are la baz ă mai degra bă statut ul economic decât tradiţia"
şi astfel, conchide Arendt, ,,el aj unge fără adăpost". Din acest sentiment, pe care în teza de doctorat îl n umea „a se rătăci într- un 3 00 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
pustiu", ia na ştere posibilitatea gândirii şi a unei interogări . Postura întrebătorului e cea a teoreticianului care se întreabă cu privire la
„justeţea şi sensul poziţiei sociale". Îns ă întrebarea privitoare la sensul însuşi - îi aminteşte Arendt lui Mannheim - ,,e cu mult mai veche decât capitalismul. Ea apare dintr -o experienţ ă ante rioar ă din istoria nesiguranţei omene şti în lume - şi anume din creştinism" (ibid .. , p. 207) .
4. J aspers: Arendt şi filozofia existenţei Hannah Arend e a avut şansa să studieze cu doi dintre cei mai mari filozofi ai secolului XX - Martin Heidegger şi Karl Jaspers.
A urmat, de asemenea , cursuri cu Edmund Husserl. Odată ajunsă
la Universitatea din Heidelberg, şi -a scris teza de doctorat despre Augustin sub conducerea lui Jaspers. Intrat târziu în domeniul filozofiei academice, Jaspers tocmai se apuca să lucreze la capodopera sa în trei volume Filozofia ( 1931) când Arend e şi-a început studiile cu el. I-a influenţat în mare măsură Hannei întrebările şi preocupările intelectuale. În plus, comunitatea de cercetători şi de prieteni pe care a găsit-o ea la Heidelberg a marcat o importantă schimbare faţă de anul de relativă izolare pe care-l petrecuse la Marburg, cât studiase cu Heidegger.
Heidegger e un uria ş printre marii filozo fi ai secolului XX.
Dezvoltarea concepută de Arendt la filozofia existenţei, cu tema caritas-ului şi a călătoriei „în afara lumii" determinate de angoasa în faţa morţii, este, în multe privinţe, o oglindire nemijlocită a proiectului lui Heidegger ( Boyle 1987; vezi şi supra, capitolul 3).
Însă Hannah a fost , chiar dacă mai putin
' vizibil, si studenta lui
'
Karl Jaspers, a cărui orientare ce privilegia afirmarea vieţii a trium-fat asupra viziunii despre Dasein „centrate pe moarte" pe care-o concepuse Heidegger. Viziunea Hannei Arendt despre temporalitate şi „cuprinzător" este un ecou limpede al colaborării ei cu J aspers.
Ceea ce a început ca o cooperare rodnică între profesor şi student s-a transformat apoi într-o prietenie de-o viaţă care a durat 3 02 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
până la moartea lu i Jaspers în 1969. Încă de la începutul relaţ ie i lor -mai întâ i în German ia, după aceea în t imp ul şederii Hanne i la Paris şi, în cele d in urmă, în Statele Un ite -, Arendt şi Jaspers au purtat o corespondenţă bogată, vie şi d iversă, al căre i curs a fost întrerupt doar pe per ioada celui de-al Doilea Război Mondial (Arendt, Jaspers 1992) . Preocupăr ile filozofice şi pol it ice comune, respectul şi afecţ iunea rec iproce şi ceea ce Jaspers numea „o luptă
iubitoare";': i-au legat într-o pr ieten ie tra inică .
După apar iţ ia volumulu i Eic hmann la Ierusa lim, pr ieten ia lu i Jaspers a fost pentru Arendt un spr ij in bine-ven it în mijlocul fur tun ii iscate de controversa d in jurul cărţ ii. Jaspers a revăzut cu met iculoz itate introducerea ediţ ie i germane din Eichmann şi i-a promis Hanne i că va scr ie şi el o carte despre cazul Eichmann după ce ediţia ei în germană va fi apărut . În 1967, a devenit limpede că J aspers nu ma i avea putere să ducă la bun sfâr şit acest pro iect, aşa că Arendt l-a el iberat de promisiune . În acela ş i an J aspers a publicat volumul Viitoru l Germaniei , cu care avea să se despartă
de pol itică şi căru ia Arendt i-a scris prefaţa.
Teza de doctorat a Hanne i Arendt a deschis calea pentru pr ietenia şi colaborarea lor profes ională. Chiar dacă Hannah n-a recunoscut-o nemijloc it, in fluenţa mentorulu i şi conducătorulu i său de doctorat e viz ib ilă pe tot parcursul lucrăr ii, atât în abordarea e i, cât ş i în preocupăr ile e i tematice .
Abordarea lui Arendt cu pr ivire la gândirea lu i Augustin vădeşte ma i mult decât o s implă tr imitere în treacăt la noua filozofie a existenţe i concepută de J as pers . În decursul cercetăr ii e i asupra unuia d intre conceptele esenţiale ale filozofie i lu i August in - iubirea -, Hannah avea să scoată la iveală şi să pună-n lum ină tensiun ile şi opoz iţiile din gând irea lu i Augustin . Atât partea întâ i,
,., Sintagma germană ori ginală: der liebende Kampf, echivalată în uneletraduceri din Jaspers prin „înfruntare animată de iubire" - v. de exempluKarl Jaspers, Texte filozofice, pref.D. Ghişe şi G. Purdea, selecţia textelor B.
Wurtz şi G. Purdea, tr. şi note G. P urdea, Ed. P olitică, B ucureşti, 1986
(n. tr.).
JASPERS : ARENDT ŞI FILOZOFIA EXISTENŢEI 303
cât şi partea a doua din teză se încheie rară ca asupra acestor tensiuni, odată scoase la iveală, să fie formulate cugetări ori rezolvări de finitive . În introducere, Arendt caracterizează acest tip de abordare drept o încercare de „a interpreta chiar şi afirmaţiile şi suitele de gânduri aparent eterogene în direcţia unei solide baze comune .
În urma acestui demers, s-ar putea ca însăşi baza comună să vă dească tendinţe eterogene " (A :033 243) . Încercarea Hannei Arendt de a căuta o bază comună e în mare măsură influenţată de Jaspers, ca şi re fuzul său de a impune o rezolvare străină de ele tensiunilor din cadrul gândirii lui Augustin. Evidenţiind aceste opoziţii la Augustin, Arendt scrie la finalu l introducerii că „trebuie să lăsăm contradicţiile să rămână ca atare, să facem 'a şa încât să fie înţelese drept contradicţii şi să desluşim ce se află în spatele lor " (A :033248).
Mai există la Arendt şi alte paralele vizibile cu J aspers. Ea îşi începe partea întâi din teză caracterizând iubirea drept dorinţă, după care examinează dubla manifestare a iubirii - în chip de caritas şi de cupiditas - şi pune în lumină ordinea iubirii. Din perspectiva ordinii iubir ii, accentul pus de Augustin pe porunca creştină „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" e şuează sub greutatea înţe lesului pe care e l i-l conferă acestei porunci în alte contexte . În părţile a doua şi a treia din teză, Arendt abordează apoi problema iubirii, în particular a iubirii de aproape le a şa cum apare ea în alte contexte augustiniene, trecând la limpezirea şi analiza ei. Tipul de abordare a problemei propus de Arendt, şi anume a în cepe cu o descriere a experienţei , a continua pe firul examinării şi analizei pentru a vedea unde duce, iar apoi a lua de la capăt în tregul proces, seamănă mult cu proiectul filozofic al lui J aspers.
Din perspectiva lui, sarcina fi lozofiei nu este să stabilească un sistem complet de cunoaştere şi realitate, ci să se angajeze în procesul de i luminare şi reve lare care adesea scoate la lumină opoziţii, contradicţii, limite şi graniţe şi să împărtăşească aceste re flecţii filozo fice prin intermediul comuni cării . 1
r. Elisabeth Young-Bruehl numeşte acest tip de analiză „urmărire spaţială"
(Young-Bruehl 1982, p. 490). V. şi Kurt Hoffman, care scrie: ,,Cum pentru 304 REDESCOPERIND-O PE HANNAH ARENDT
Influenţa lu i J as pers asupra s tuden te i lu i se poate vedea nu numa i ţn a bordarea filozofică a lu i Arend t, ci ş i în conceptele pe care alege să le anal izeze la Augus tin. Faptul că se concen trează
asupra unor s tăr i omeneş ti precum l iber ta tea , responsa bilita tea , iu birea , frica , vinovăţia , păcă toşenia, mântu irea ş i moartea reflectă
