Abia în preziua procesului, se va gîndi că a uitat cu totul de Smerdeakov şi îi va face o vizită.
Acesta îl aştepta. I-a relatat amănunţit cum a săvîrşit fapta şi cum a calculat totul pentru a nu putea fi învinuit. Apoi l-a prevenit că, dacă depune mărturie împotriva lui, nu-l va crede nimeni. Chiar dacă se prezintă în instanţă cu cele 3000 de ruble luate de la bătrîn, pe care i le pune la dispoziţie ; pentru că nu va putea dovedi că nu le are din altă
parte. Va încheia spunîndu-i că el nu a fost decît sluga credincioasă care a făcut ce i s-a poruncit.
Că adevăratul vinovat este el, Ivan. Întîi, pentru că i-a spus că totul este permis. Apoi, pentru că a
Vina tragică
75
plecat de acasă, lăsîndu-i calea liberă spre tatăl său, deşi îi sugerase ce s-ar putea întîmpla.
Ivan va simţi o zdruncinătură a creierului şi o fisură care îl va face să înnebunească. Apoi, ajuns acasă, îi va apărea în faţă dublul său, înfăţişat ca un diavol de duzină.
Faptul că îşi pierde logica aleasă în defavoarea virtuţii şi că în nebunia lui nu îi apare în faţă
Scaraoţchi în persoană, ci un drăcuşor oarecare reprezintă pedeapsa pentru orgoliul său, care în accepţia autorului reprezintă păcatul suprem.
A doua zi, deşi nu crede în virtute, Ivan va face fapta virtuoasă de a depune mărturie în favoarea lui Dmitri, dar depoziţia sa va fi pusă pe seama nebuniei şi nu va fi luată în consideraţie. Ea nu numai că nu îl va ajuta pe fratele său, ci, dimpotrivă, o va determina pe Katerina lvanovna să-şi schimbe declaraţia şi să scoată la iveală scrisoarea în care Dmitri îi spunea că, dacă nu face rost de banii necesari pentru a-i restitui datoria, îl omoară pe tatăl lui, care , moralmente îi este dator, pentru că l-a înşelat cînd şi-au încheiat socotelile pentru moştenirea de la mama sa.
E greu de spus dacă ea a scos acest document incriminator din ura pe care a simţit-o pentru Dmitri în momentul acela din cauză că a împiedicat-o să-l salveze de el însuşi sau din încercarea disperată de a-l salva de el însuşi pe Ivan.
Oricum, mărturia acestuia nu mai folosea la nimic, pentru că Smerdeakov se spînzurase şi plecase în lumea de dincolo cu fapta lui cu tot.
Deşi scrisoarea către Katia, scrisă cu două săptămîni înainte pe o notă de plată de la restaurant, nu constituia o probă a crimei, ea a devenit argumentul hotărîtor care a condus la catastrofă. Pentru că tot rechizitoriul a fost întemeiat pe vorbe.
După ce a descris exaltarea karamazoviană, care l-ar fi putut face pe inculpat să-şi zboare creierii fiindcă pistolul te scuteşte de remuşcări şi
76
Ileana Mălăncioiu
rezolvă totul, procurorul Ippolit Kirillovici a sfirşit prin a se întreba : ,,Apoi ştiu eu dacă în momentul acela Karamazov s-a gîndit ce va fi dincolo şi dacă
în general un Karamazov poate să-şi pună întrebarea hamletiană a fi sau a nu fi ? Nu, domnilor juraţi, Europa îl are pe Hamlet, noi nu avem deocamdată decît Karamazovi".
· Deşi din punct de vedere juridic greşeşte, cel care face rechizitoriul în acest proces - unde se aduc argumente ce ţin mai curînd de literatură
decît de investigarea unei crime - are dreptate atunci cînd spune că Europa îl are pe Hamlet, iar Rusia nu are decît Karamazovi. Dar asta nu va împiedica gîndirea europeană a secolului XX să
dovedească un interes ieşit din comun pentru Ivan Karamazov şi pentru Kirillov şi pentru Stavroghin.
În pofida păcatelor lui karamazoviene, Dmitri rămîne eroul tragic care stîrneşte compasiunea cititorului plătind printr-o suferinţă nemeritată
pentru o faptă pe care nu a săvîrşit-o el.
Dacă Oedip şi-a ucis tatăl fără să vrea şi acceptă să sufere pentru ce a făcut, dar nu vrea să
fie pusă în seama lui crima săvîrşită fără să ştie, Dmitri acceptă să plătească pentru că ar fi putut să-şi ucidă tatăl, dar ar vrea să se ştie că mîinile lui nu sînt murdare de sîngele acestuia.
Urmaşul lui Stavroghin este Ivan, care, optînd pentru logică în defavoarea virtuţii, ajunge la justificarea crimei. Lacheul Smerdeakov pune în practică ideea răului întrupată de el, aşa cum Piotr Stepanovici Verhovenski, care îngenunchea în faţa lui Stavroghin şi îi spunea „Soarele nostru", acţiona în numele acestuia.
Spre deosebire de Stavroghin, Ivan întrupează
ideea propriu-zisă a răului. El nu a comis fapta care să-l ducă în deşertul crimei, ci s-a situat în acesta împins de logica sa, aleasă în defavoarea virtuţii. Revolta lui nu a plecat de la ceva de ordin
