Către: Seth Hoffman
De la: Dawn Schiff
Subiect: A treia continuare idee utilă propusă
Către Seth,
Ai primit e-mailul meu anterior în care întrebam dacă ai primit propunerea mea anterioară
trimisă pe e-mail?
Cu sinceritate,
Dawn Schiff
Către: Dawn Schiff
De la: Seth Hoffman
Subiect: Re: A treia continuare idee utilă propusă
Da, l-am primit. Am decis pentru o altfel de abordare.
Către: Mia Hodge
De la: Dawn Schiff
Subiect: Re: Salutări
Dragă Mia,
Azi am făcut ceva ce nu ar fi trebuit să fac, probabil. De dimineață am bătut la ușa biroului lui Seth. Scria ceva la calculator și când m-a văzut în prag, nu a zâmbit.
Nu am fost sigură cum să interpretez asta. De multe ori am o problemă cu cititul expresiilor de pe chipurile oamenilor. Alți oameni par să știe când o persoană e furioasă sau tristă sau veselă, doar văzându-i fața. Eu habar nu am cum fac asta. Dacă cineva zâmbește, presupun că e fericit; nu știu ce altceva să fac. Tu ești singura persoană căreia pot să-i citesc expresia.
Mă rog, și mama, însă la ea e simplu, pentru că e mereu supărată pe mine.
Mi-am zis deci că exista posibilitatea ca Seth să nu fie mulțumit de mine. De curând i-am trimis câteva e-mailuri legate de ideile mele pentru reducerea cheltuielilor companiei și nu mi-a răspuns decât cu o singură frază sau nu mi-a răspuns deloc. Așa că mi-am zis că e mai bine să discut cu el față în față. Doar că primul lucru pe care l-a zis când am intrat în birou a fost „Ce mai e acum?”
Nu știu de ce a spus asta. Pentru că eu arareori îl deranjez.
M-am așezat pe unul dintre scaunele de lemn din fața mesei lui de lucru. Acum se uita la
mine, așa că am continuat și i-am explicat din nou de ce ar fi o măsură înțeleaptă să
implementeze planul meu. În timp ce vorbeam, el își tot trecea mâna prin păr, care i se rărește puțintel în creștet. Nu prea tare, totuși, pentru un bărbat de vârsta lui. Pe birou are o fotografie cu familia lui; o văd de fiecare dată când sunt acolo. În poză este Seth, alături de o femeie – soția lui, presupun. Soția e cam de vârsta lui și are o înfățișare destul de banală, cu păr castaniu și o față rotundă, dar pare să fie o persoană drăguță. Genul de persoană cu care și noi ne-am fi putut împrieteni.
Când am terminat de vorbit, Seth a ridicat din umeri. A fost la fel ca răspunsurile lui din e-mailuri. Nici măcar nu mi-a oferit un motiv. Așa că l-am întrebat eu.
— De ce? De ce nu putem să limităm cheltuielile?
Nici de data asta nu a avut un răspuns valid.
— Ce-ar fi să mă lași pe mine să am grijă de asta, Dawn?
Așa mi-a spus.
Și eu i-am răspuns:
— E o decizie managerială foarte greșită.
Poate că nu ar fi trebuit să o spun. Dar tu mi-ai zis mereu să îmi susțin punctul de vedere. O
dată în viață am decis să o fac.
Lui Seth nu i-a plăcut că am spus-o. Nu a zâmbit. De fapt, era total încruntat.
— Atunci e bine că nu ești tu managerul, a zis la final.
A fost greșit că am spus-o. Nu trebuia să-i spun că a luat o decizie proastă. E adevărat, decizia e proastă, dar el nu asta voia să audă. Unii oameni nu vor să li se spună decât că au dreptate.
Îmi tremurau puțin picioarele când am ieșit din biroul lui Seth. Nu era nevoie să-i studiez expresia ca să știu că e supărat pe mine. Mai rău e că nu avea de gând să ia în considerare propunerea mea. I-am dat un sfat care putea să salveze compania și el i-a dat cu piciorul.
Fără niciun motiv.
În fine, acela a fost punctul în care ziua mea a devenit din rea, dezastruoasă. Dimineața nu îmi place să pierd prea mult timp, dar toți ceilalți o fac, așa că, de ce nu? În bucătărie există
un aparat de cafea și o cutie plină cu capsule din acelea mici, de cafea. Seth pierde probabil o avere pe ele, dar sunt sigură că nu vrea să audă sfatul meu referitor la asta.
