Viceversa simultan și mișcare în spațiu! Ce bucuros era șeful!
— Cine doarme și cine aleargă? Uneori nu-i ușor de deosebit, spuse domnul Kraus.
Să-ți pui în picioare papuci sau pantofi sport. Iată cele două opțiuni. Politicienii cei mai șireți sunt cei care până și în clipa în care încalță papuci par să fie, până la urmă, în mijlocul unor pregătiri atletice intense.
— Cauza acestei iluzii optice – murmură domnul Kraus – poate fi numită „propagandă“ sau „miopia observatorului“.
Podul (1)
— Ideea e următoarea, domnule Șef. Vom construi două poduri lungi de câțiva kilometri, unul lângă altul. Pe fiecare dintre ele se va circula în sens unic. Pe un pod mașinile merg încolo, pe celălalt mașinile vin încoace. Ce ziceți? Unul lângă altul, cu o distanță de mai puțin de cincizeci de metri între ele. Cât să-ți iei la revedere de pe unul dintre ele de la cineva aflat pe celălalt. Ar fi ca două poduri surori. Două poduri inedite în Europa!
Și chiar în lume.
În lume!
Șeful dădu din cap și se cufundă într-o lungă tăcere. Apoi, pe un ton grav, spuse:
— Mai presus de soluțiile ingenioase trebuie pusă grija pentru banii cheltuiți. Pentru că banii nu sunt ai noștri, sunt ai populației.
— Foarte bine, șefule!
— Frumos.
— Așa stând lucrurile, propun să se construiască nu două poduri, ci unul singur, cu două sensuri, spuse Șeful.
— Bravo! Excelentă idee, domnule Șef!
— Impresionant.
— Înjumătățim cheltuielile, adăugă.
— După calculele mele, făcute acum pe loc, exact cincizeci la sută, încuviință Asistentul.
— Bravo, domnule Șef!
— Acum, e momentul să anunțăm că am reușit să reducem costurile acestui proiect la jumătate. Pentru ca populația să vadă că veghem asupra banului public.
— Foarte bine.
— Nu regret, spuse Șeful, decât că admirabilii mei Asistenți n-au propus de la început trei poduri și nu două. Dacă lucrurile ar fi stat așa, azi am fi putut să anunțăm reducerea cheltuielilor la o treime.
— Aveți dreptate, domnule Șef!
— Am dat greș, murmură Asistentul, coborând privirea, rușinat.
Podul (2)
Dar a doua zi Șeful îi anunță că se răzgândise.
— Din motive care țin de intimitatea mea intelectuală, pe care nu mi se pare de bonton să le expun, am hotărât că vom construi nu unul, nu două, ci trei poduri. Unul lângă altul. Sau, mai bine spus: unul lângă altul lângă altul. Pe fiecare dintre ele se va circula în sens unic.
— La ce distanță unele de altele?
— Distanța exactă încă nu e hotărâtă. Mai am de făcut niște calcule. Deciziile astea nu pot fi luate fără o anumită... Dar estimez că va fi de cincizeci de metri. Îmi place numărul.
Asistentul scrise în carnețel și sublinie: cincizeci de metri!
— Vom păstra atunci ideea celor două poduri, continuă Șeful, fiecare dintre ele cu circulație într-un un singur sens – pe unul încoace, pe altul încolo –, iar al treilea va rămâne la alegere. Dimineața, când vor fi multe mașini la intrarea în capitală, al treilea pod va avea doar sensul periferie-capitală. Iar seara sensul va fi capitală-periferie.
— Așa... zise, încercând să-și stăpânească emoția, unul dintre Asistenți. Așa vom avea întotdeauna două poduri deschise în sensul în care trebuie degajat traficul!
— Întocmai! spuse Șeful.
— Și investim de trei ori mai mult în modernizarea țării noastre decât am investi cu un singur pod!
— Exact!
— Și, Șefule...
— Da?
— Șefule!
Asistentului îi tremurau buzele de emoție.
— Șefule, Șefule!
