— Eu?!
— Da, dumneata!
— Ce-am făcut?
— Nimic. Asta-i problema. Trebuie să facem ceva. Nu putem sta pe loc. V-am explicat chestiunea proprietății comutative?
— Da, Șefule. Ne-a plăcut mult! Fac cinci; trei plus doi fac cinci.
— Din câte văd, n-ai înțeles. Nu contează rezultatul. Importantă e mișcarea. Înțelegi?
Cei doi Asistenți ai Șefului înțeleseră. A doua oară.
— Bine. Acum, amândoi, stând așezați, o să bateți cu picioarele în podea, de multe ori, până vă spun eu să vă opriți. Nu vă opriți până la alegeri!
— Ce idee frumoasă, Șefule!
Șeful căruia îi plăcea mișcarea (2)
Rămânând tot timpul așezați, cei doi Asistenți băteau de câteva zile cu picioarele în podea. Tălpile pantofilor păreau să se dizolve încetul cu încetul, și, în șosetele a căror țesătură practic se evaporase, picioarele ardeau de parcă s-ar fi aflat lângă o sobă. Făcuseră și unul, și celălalt mai multe răni la picioare. Totuși, surâsul ivit pe chipul celor doi Asistenți nu se ștersese niciodată. „Este nevoie de mișcare, mișcare!“ spusese Șeful. Până la alegeri.
— Opriți-vă! strigă deodată Șeful, ridicând mâna. M-am gândit că am putea face o mișcare care să implice deplasare în spațiu.
Cei doi Asistenți rămaseră uluiți, cu gura căscată.
— Cu deplasare în spațiu!
— Cum, spațiu?
— Oh, Șefule, dar...
— ...Oare nu cumva e... prea curând?
— Adversarii noștri nu se așteaptă la o schimbare bruscă de direcție, spuse Șeful. Din când în când trebuie să ne schimbăm complet obiectivele și modul de a acționa.
— Dar e patru după-amiaza...
— E vremea să vă ridicați.
— Excelentă idee, Șefule!
— Foarte bine.
— Uitați la ce m-am gândit. Ia vedeți cum vi se pare soluția mea. Voi doi o să faceți schimb de scaune, continuă șeful. Stimatul Asistent se mută pe scaunul Stimatului Asistent. Iar Stimatul Asistent se mută pe scaunul Stimatului Asistent.
— Șefule, n-am înțeles prea bine cum...
— Nici eu... murmură celălalt.
— Să vă explic mai bine! Stimatul Asistent de la dreapta mea se mută pe scaunul Stimatului Asistent de la stânga mea. Iar Stimatul Asistent de la stânga mea se mută pe scaunul Stimatului Asistent de la dreapta mea. În același timp.
— În același timp?
— Da, și viceversa.
— Viceversa?
— Întocmai. Apoi rămâneți pe noul scaun o oră, o oră și jumătate...
— Foarte bine.
— ...Bătând mereu cu picioarele în podea...
— Picioarele...
— ...Și apoi: iarăși viceversa.
— Iarăși viceversa, cum, Șefule?
— Schimbați iarăși locurile.
— Nu sunt decât două scaune, Șefule.
— Viceversa de două ori? mai întrebă, cu un ușor murmur, celălalt Asistent. Nu înseamnă că rămâne totul cum era înainte?
— Nu, pentru că e viceversa în același timp. Altfel spus. Dumneata schimbi locul cu colegul dumitale, în timp ce colegul dumitale schimbă locul cu dumneata. Ai înțeles? E un viceversa în același timp. Un concept strategic.
În ciuda câtorva greșeli răzlețe, cei doi Asistenți urmară apoi instrucțiunile cu multă conștiinciozitate.
