— Spune odată!
— Să construiești trei poduri lungi unul lângă altul e încă și mai inedit decât să construiești două.
— Nici nu mă gândisem la asta.
— E ceva extraordinar!
Despre insistența politicienilor de a avansa cifre (sau: despre importanța șireturilor de la pantofi), domnul Kraus spuse următoarele:
Toate cifrele exacte aruncate în ochii populației nehotărâte și distrate produc orbire.
Când ni se aruncă o cifră drept în față, trebuie să ne prefacem distrați, să-i imităm pe anumiți actori comici ai cinematografului mut și să profităm chiar de clipa aceea ca să ne legăm șireturile de la pantofi.
Când, în sfârșit, ne vom îndrepta trunchiul și vom ridica din nou capul, cifra a și trecut, cu mare viteză, și de aceea nu ne va mai afecta vederea, continuă domnul Kraus.
Dacă așteptăm un pic, vom putea chiar să auzim cifra izbindu-se de un perete și spărgându-se în mai multe fragmente diforme.
Cu vederea nevătămată, vom putea atunci asista la jalnicul spectacol al ruinelor incoerente rămase din ceea ce părea, cu doar câteva clipe în urmă, o cifră exactă, convingătoare și decisivă.
Așezat pe scaunul lui obișnuit de la Cafenea, domnul Kraus scrise câteva notițe în caietul său.
Despre discursurile politice
După mărimea pantofului, nu putem cunoaște cu siguranță mărimea piciorului.
Există două posibilități: fie picioarele sunt mai mici decât pantofii și aceștia exagerează adevărul, fie picioarele sunt mai mari decât pantofii și, prin sacrificii, adevărul rămâne ascuns.
Ineficiența vitaminelor
Crede că vitaminele îl vor ajuta să-și stimuleze gândirea, dar cea mai mare parte a produselor terapeutice nu sunt creative; nu inventează nimic: doar consolidează calități preexistente.
Punctualitate
Unele obiceiuri nu sunt abandonate niciodată. Bunul politician întârzie până și la inaugurarea unui ceasornic.
Inaugurări (1)
Șeful era nervos. Se plimba dintr-o parte în alta.
— Nimic de inaugurat, nimic! Oamenii ăștia n-au făcut nici măcar un scaun. Nu-i nimic de inaugurat!
— Nici măcar un ac, Șefule.
— Nici măcar un ac de inaugurat, murmură celălalt Asistent. Nici măcar un ac, cât de mic.
— Nici măcar unul atâtica, insistă Primul Asistent, apropiind în mod sugestiv degetul mare și arătătorul. Nici măcar unul atâtica! Atâtica!
— Nimic!
Cei doi Asistenți păreau hipnotizați de litania aceea.
— Nici măcar o gaură de ac nu s-a făcut!
— Nimic. Nici măcar o gaură.
— Nici măcar jumătate de ac.
— Nici măcar jumătate de gaură de ac.
— Nimic, nimic!
— Ajunge! strigă Șeful. Nu mai pot să vă ascult!
— Tăcem, Șefule.
— Mi-a venit o idee! exclamă brusc Primul Asistent.
— Bravo!
— Ideea mea e următoarea: ați mai vizitat vreodată pământul acesta atât de neplăcut, de friguros, de pustiu, de respingător chiar, din anumite puncte de vedere, dar atât de promițător?
— Eu? Bineînțeles că nu. Ești nebun?
— Tocmai asta e!
— Ce să fie?!
